Coincidenţă sau nu, în anul jubileului de 20 de ani al Muzeului Memorial de la Sighet, Fundaţia Academia Civică a editat o lucrare ce îi încununează cele două decenii de activitate în direcţia recuperării memoriei şi istoriei victimelor regimului comunist din România (dar şi din Europa răsăriteană, în general).
Cartea morţilor din închisori, lagăre, deportări – coordonare şi studiu introductiv de Romulus Rusan, coautori: Ioana Boca, Virginia Ion (editor), Angela Bilcea, Andreea Cârstea (Bucureşti, FAC, 2013, 880 pp.) – este într-un fel o continuare academică, ştiinţifică, a demersurilor enciclopedice şi lexicografice ale d-lui Cicerone Ioniţoiu. Fost deţinut politic, având o memorie extraordinară, precum şi merite deosebite în restabilirea istoriei rezistenţei la comunism, a universului concentraţionar (v. dicţionarul în 11 volume, intitulat Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi), dar şi a instituţiilor sugrumate de regimul totalitar (Biserica, de exemplu), Cicerone Ioniţoiu i-a predat lui Romulus Rusan – în primăvara anului 2008 – un vraf de hârtii cuprinzând manuscrise cu liste ale românilor ucişi în detenţie (p. 11). Scriitorul a devenit astfel un fel de legatar având datoria de a finaliza un dicţionar al morţilor care să fie şi atotcuprinzător, dar şi verosimil din punct de vedere istoriografic.
Romulus Rusan nu mai este demult doar un memoric, ci a devenit după 1990 – prin forţa lucrurilor – istoric profesionist foarte sensibil la tot ceea ce înseamnă voci ale victimelor (pe care le şi evocă pasional într-un Argument amplu care precede acest dicţionar impresionant – pp. 9-41). Rolul deţinuţilor politici în reconstituirea istoriei, îndeosebi în intervalul 1990-2000, cand au format o adevărată „baricada memoriei“ pe care „nimeni n-o putea scoate din mass-media“ este bine scos în relief (p. 13). Ulterior, noua generaţie de istorici – dezbărată de tarele istoriografiei modelate de spiritul naţional stalinismului – a corectat mai multe exagerări ale literaturii memorialistice şi de detenţie şi chiar a intrat în dispută cu foşti deţinuţi politici. Dar acest aspect nu diminuează cu nimic meritul primei voci. Fără ea, poate că impulsul profesionistului istoriografiei de a scotoci febril arhivele în căutare de surse istorice – privitoare la închisori, lagăre de muncă, număr de arestaţi şi decedaţi, torţionari etc. – ar fi fost anesteziat, şi oricum mai firav.
Dicţionarul editat de dl Romulus Rusan şi echipa sa de la Fundaţia Academia Civică nu este doar o prelungire şi completare a unor volume lexicografice anterioare, ci reprezintă o încercare reuşită de sistematizare şi filtrare istoriografică – cu indicarea surselor documentare – a „şuvoaielor de amintiri“ pe care Cicerone Ioniţoiu şi alţi foşti deţinuţi politici sau memorialişti le-au exprimat în lucrările lor. Cartea este împărţită în patru capitole – în primul sunt cuprinşi cei decedaţi în: anchete, în închisori, în colonii de muncă, în domicilii obligatorii, în evadări, în luptele din munţi, în răscoale ale ţăranilor, la revoluţie, la frontiere, condamnaţi la moarte, executaţi, ucişi în mod demonstrativ, în sinucideri simulate, accidente provocate şi în „transporturile morţii“; capitolul 2 se ocupă de morţii în deportarea din Bărăgan (între 1951-1956); în capitolul 3 apar cetăţenii români de naţionalitate germană (saşi, şvabi) care au pierit în timpul aşa-zisei „munci de reconstrucţie“ în Uniunea Sovietică (1945-1950); şi în fine capitolul 4 înfăţişează numele cetăţenilor de pe teritoriul Basarabiei şi al nordului Bucovinei care şi-au pierdut viaţa între 1940 şi 1951. I se adaugă un consistent aparat critic – note, surse utilizate, o bibliografie extinsă, hărţi ale represiunii şi ale Gulagului.
Sunt aproape 900 de pagini dintr-o istorie plină de tragism, dar şi de paradoxuri; pentru că dicţionarul – oricât de straniu şi neadecvat ar părea pentru unii radicali anticomunişti – îi pune alături de Iuliu Maniu (p. 262) şi Dinu Brătianu (p. 95) pe Vasile Luca (p. 253) şi Lucreţiu Pătrăşcanu (p. 329). Cu toţii au pierit în sistemul penitenciar comunist, şi era firesc ca acest adevăr să se reflecte în carte, indiferent de orientarea politică a victimei. Vasile Luca a fost unul dintre acei comunişti de la vârful partidului care a patronat represiunea în intervalul 1945-1952, iar Lucreţiu Pătrăşcanu s-a aflat – ca ministru al Justiţiei – la originea unui Cod Penal abuziv, de esenţă totalitară, care a permis multe dintre simulacrele judiciare de după 1948 (căzându-i el însuşi victimă în aprilie 1954). Pe cât de firească era prezenţa lui în acest dicţionar, pe atât de stranie este existenţa unei străzi cu numele lui Lucreţiu Pătrăşcanu în Bucureştiul de astăzi; multe alte nume prezente în dicţionar ar fi meritat să înlocuiască această denumire. De pildă, episcopii şi preoţii greco-catolici care la momentul 1948 şi-au păstrat credinţa cu preţul vieţii (sau clericii ortodocşi ucişi).
Datorită cercetărilor de arhivă, a investigaţiilor de istorie orală şi a verificării surselor disponibile, Cartea morţilor aduce informaţii noi sau confirmă suspiciuni mai vechi – de pildă, lichidarea lui Vasile Zăpârţan, preot greco-catolic, rector al Misiunii Bisericii Române Unite la München, decedat într-un accident de maşină, care s-a dovedit a fi o acţiune a Securităţii (p. 449); poliţia politică de la Bucureşti îi pregătea şi un succesor (p. 11). Graţie şi acestui dicţionar îi putem număra pe cei ucişi sub regimul comunist (fără ca cifra să reflecte neapărat numărul real, ci doar stadiul actual al cercetării istorice); dar mai important – vorba Ecclesiastului, motto al dicţionarului – „ceea ce lipseşte nu poate fi numărat“ (p. 5).
Volumul va fi lansat Sâmbătă, 23 noiembrie, de la orele 11.00, în sala Cupola din cadrul Salonului de carte „Gaudeamus“.