Rosia Montană şi vocaţia civismului

Roşia Montană şi protestele din ultimele săptămâni pot fi punctul de plecare al unei dezbateri mai ample privind modul în care se construieşte raportarea noastră la stat şi la destinul comunităţii civice căreia îi aparţinem. Miza nu este doar blocarea unui proiect netransparent, născut din complicităţi şi corupţie. Provocarea ţine de felul în care viitorul democraţiei constituţionale şi al pieţei libere se gândeşte, aici şi acum.

Statul român pare să-şi fi obişnuit cetăţenii săi (pe care îi tratează, condescendent, ca pe nişte supuşi imaturi) cu dreptul său suveran de a decide, arbitrar, asupra destinelor noastre. Partidele politice, la rândul lor, sunt convinse de propria lor capacitate infailibilă de a utiliza potenţialul de nemulţumire ca pe un simplu berbece, extrem de binevenit în clipele în care procesul de cucerire al puterii este pregătit. Dominaţia mediatică, iar nu binele comun,este ţinta pe care o vizează cei ce gestionează resursele economice şi simbolice ale acestei ţări.

În tot acest peisaj consolidat timp de decenii, civismul înţeles ca vigilenţă şi luciditate este absent, iar semnificaţia este marginală. Roşia Montană a acţionat asemeni unui catalizator ce a trezit la viaţă un instinct al contestării paşnice. Dintr-o dată, pentru mulţi dintre cei care se alătură protestelor, apare ocazia de a spune, apăsat, public, punctul lor de vedere privind drumul pe care propria lor patrie îl alege.

Civismul nu are alt sens decât acela al consolidării libertăţii şi al transparenţei democratice. El contribuie, prin însăşi existenţa sa, la extinderea sferei pe care individul o reclamă, autonom, limitând, proporţional, întinderea de teritoriu pe care Statul o gestionează. Civismul conduce, organic, la articularea comunităţilor ce pot fi ecranul intermediar între puterea politică şi cetăţean, întărind solidarităţile prin recunoaşterea unicităţii fiecăruia dintre noi. Civismul este cărămida pe care se ridică un eşafodaj ce nu mai serveşte cleptocraţiei, ci mulţimii de personalităţi ce posedă libertatea de a-şi conduce destinele.

Lecţia Roşiei Montane este de căutat în acest nou parcurs pe care îl descoperă compatrioţii noştri, un parcurs marcat de valorile criticii, îndoielii şi dezbaterii deciziiilor care le afectează vieţile. Pentru cei ce cred în libertate, pluralism şi competiţie autentică, Roşia Montană este momentul de a–şi afirma,curajos,loialitatea faţă de principiile ce redau omului demnitatea furată de un stat mediocru, abuziv şi omniprezent. Recâştigarea autonomiei individuale este un pas pe acest drum, dificil, al reclădirii democratice.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *