Roşia Montană şi ordinea libertăţii. O epistolă către Vasile Ernu.

Dragă Vasile,

Piaţa Universităţii şi tot ceea ce se întâmplă în ultimele săptămâni ne obligă pe toţi la un efort de înţelegere al drumului pe care ne angajăm şi al proiectului de societate pe care intenţionăm să îl sprijinim şi legitimăm, prin intervenţiile noastre. Protestele şi renaşterea unei forme de civism impun urgenţa acestei examinări atente a posibilităţilor care ni se deschid.

Dragă Vasile,

Am citit manifestul pe care l-ai inserat în textul trimis revistei noastre. Am promis, deja, că voi încerca să scriu câteva rânduri modeste în marginea lui: spre deosebire de tine şi de colegii tăi de baricade, condeiul meu nu este atât de obişnuit cu scrierea de programe ce descriu viitorul luminos ce se naşte din frâmântările de clasă ale lumii noastre. Liberal-conservator, sunt mai obişnuit cu scepticismul şi cu îndoiala carteziană.

Dragă Vasile,

“Ce-i de făcut şi pentru ce trebuie luptat”. Pentru tine, politica rămâne, la o sută de ani de la octombrie 1917, o afacere de confruntare implacabilă, parte din lungul război de tranşee dus de clasele exploatate împotriva “capitalismului” şi apărătorilor săi. Manifestul tău, prin chiar frazarea de debut, are tonalitatea unui bubuit de tun. Citindu-l, mi-l imaginez ca pe ecoul salvei de artilerie pe care propaganda bolşevică o transforma în început al lumii noi. Manifestul tău/vostru vine cu un secol mai târziu. Visele inspirate pe care le invoci au fost deja visate înaintea ta, iar de pe urma elanului lor prometeic au apărut lagărele, gropile comune şi vieţile lipsite de sens ale celor care au construit socialismul real, sub biciul pedagogic al tiranilor închipuind, la rândul lor, manuale de utilizare pentru întregi naţiuni şi continente.

Dragă Vasile,

Soluţia pe care se întemeiază întregul tău eşafodaj ideologic este soluţia pe care stânga radicală o priveşte ca infailibilă, la noi, ca şi aiurea – eliminarea ordinii pieţei libere şi inlocuirea ei cu un conglomerat inform dominat de puterea covârşitoare a statului. Taxările crescute, stoparea privatizărilor, extinderea puterii de stat centrale la nivel local spre a înlătura efectele “ refeudalizării”: gama de instrumente pe care o sugerezi porneşte de la presupunerea că, în faţa unui capitalism disfuncţional precum cel din spaţiul românesc, alternativa este dată de dilatarea Statului, ca arbitru şi protector al celor mărunţi şi săraci.

Ceea ce diatribele tale ignoră este relaţia dintre acest stat postdecembrist hipetrofiat şi pervertirea pieţei/ vicierea concurenţei. Acestui Stat i se datorează impunerea unui tip de conduită ce privilegiază clientelismul şi rapacitatea, ignorând cetăţenii pe care pretinde a-i ocroti. Acestui stat şi elitelor care ne guvernează, iar nu pieţei libere, li se poate atribui greşita alocare a puţinelor resurse ce se obţin, deloc surprinzător, prin incompleta colectare de taxe şi de impozite. Complicitatea dintre elita politică şi oligarhia economică subminează procesul de naştere a echilibrelor naturale şi sănătoase ale capitalismului.

Reformarea Statului la noi înseamnă, înainte de toate, scoaterea sa din acest context de parazitare clientelară. Statul român se cere redat cetăţenilor, iar nu extins în mod artificial. Licitaţiile trucate şi evaziunea fiscală nu sunt un simptom al crizei capitalismului occidental, ci a absenţei acestuia la noi. Statul român este rapace şi prădător, iar statul social proclamat de constituţie este o simplă ficţiune.

Liberal-conservator, nu sunt, aşa cum tu şi colegii tăi de crez ar putea fi tentaţi să sugereze, un fidel al religiei “exploatării”. Dimpotrivă, opţiunea mea pentru piaţa liberă, proprietate privată, încurajare a competiţiei loiale este motivată de alegerea mea în favoarea autonomiei personale şi demnităţii umane. Misiunea statului este de a oferi bunuri şi servicii publice, în deplină transparenţă. Misiunea statului nu este şi nu poate fi aceea de a ne trasa drumul pe care să îl urmăm în labirint, orbi şi cuminţi ca nişte şoareci de laborator.

Dragă Vasile,

Oricât de mari ar fi rezervele pe care le avem cu toţii în raport de calitatea reprezentării politice la noi, democraţia constituţională nu se poate gândi în absenţa cărămizilor ei esenţiale, de la partide politice la judecători credibili şi echilibrul puterilor în stat. Democraţia participativă este şi opţiunea mea. Ne separăm, însă, pe un teren fundamental. Referendumul, revocarea oficialilor publici nu se pot constitui în arme de luptă ale revoluţiei sociale la care invită paginile de manifest.

Civismul întăreşte credinţa individuală în valoarea de liant a egalităţii în faţa legii şi statului de drept. Şi poate de aceea m-aş fi aşteptat ca recenta dezbatere privind revizuirea constituţiei să fi generat aceeaşi pasiune şi emoţie publică precum Roşia Montană şi destinul ei. În definitiv, ezitările şi lipsa de transparenţă de acum sunt de plasat în contextul aceluiaşi regim politic şubred şi necredibil, peticit penibil şi demagogic.

Dragă Vasile,

Pentru mine, săptămânile din urmă nu sunt, aşa cum par să fie pentru voi, pretextul unei fervori revoluţionare. A spune “nu” abuzului de la Roşia Montană nu înseamnă, pentru mine, ca şi pentru atâţia alţii, ocazia a abandona moştenirea libertăţilor constituţionale şi a domniei legii. Dimpotrivă, a spune “nu“ corupţiei şi abuzului este momentul de a ne reafirma ataşamentul faţă de valorile pe care se întemeiază societăţile plurale occidentale postbelice. De la politica ca negociere şi compromis rezonabil până la autonomia individuală, garantată de proprietatea privată şi de respectarea demnităţii umane. “Mâna de lucru” sugrumând capitalismul este o figură de stil datată şi prăfuită. Deşeurile ideologice ale leninismului nu pot fi temelia viitorului României de mâine.

Dragă Vasile,

Închei această epistolă cu gândul nu la baricade, ci la tihna şi calmul ideilor. Ca şi la forţa libertăţii de a ne inspira, în clipele cele mai grele. În faţa utopiei, eu voi prefera, invariabil, modestia concretă a omenescului.