Obstinatie, moderatie si criza politica la Washington

Sunt intrebat de multi prieteni cum vad actualul razboi politic american. Nu cred ca trebuie cazut in panica. Sigur, nu am darul de a profetiza, dar cred ca istoria unor crize similare din trecut este instructiva. Au avut loc in vremea lui Jimmy Carter si in aceea a lui Bill Clinton. Este util sa dedramatizam situatia. Eu unul cred ca se va gasi o cale de dialog. E pacat ca obstinatia s-a substituit moderatiei.

Nimeni nu e castigator in actuala situatie. Nu este prima oara cand sunt martor aici, la Washington, al inchiderii guvernului federal. Imi amintesc perfect iarna 1995-1996 cand s-a ajuns la o situatie similara. Este vorba de un blocaj institutional generat de absenta compromisului politic intre cele doua partide si, respectiv, intre Camera Reprezentantilor si Senat. Va trebui, pana la urma, sa se ajunga la o formula de coexistenta tradusa intr-un buget functional. Pentru moment, insa, radicalismul pare sa fie la ordinea zilei. Adversarii lui Obama il acuza ca nu accepta de fapt dialogul (ceea ce nu e departe de adevar). Presedintele pretinde ca are de partea sa votul popular, desi e discutabil daca alegerea sa a fost un referendum pentru refoma sistemului de sanatate.

In cazul actual, avem de-a face cu o incompatibilitate intre viziunea uneia din gruparile cele mai influente din Partidul Republican, pe de o parte, si administratia Obama, sprijinita de conducerea Partidului Democrat, pe de alta parte. Cred ca pana la urma moderatii de orientare conservatoare din ambele partide vor reusi sa gaseasca un limbaj comun.

Miza este ceea ce se numeste Obamacare, noua lege de reformare drastica a sistemului de asigurari medicale, pe care multi republicani (dar si democrati de orientare mai putin radicala decat, sa spunem, Nancy Pelosi) o privesc drept insuficient de bine construita, cu serioase probleme menite sa genereze nemultumiri publice grave. Nu sunt specialist in domeniu, deci nu ma voi hazarda sa ma pronunt asupra legii. Un an de amanare nu ar fi o tragedie, ar ingadui continuarea discutiei asupra celor mai controversate puncte, eventual ajustari. Acesta este sensul propunerii republicane.

Pentru moment, guvernul este inchis, cu exceptia institutiilor socotite de importanta vitala. Aceasta inchidere poate dura cateva zile, o saptamana, chiar cateva saptamani. Deocamdata nu vad consecinte dramatice in plan economic, dar ele se pot ivi daca aceasta situatie se prelungeste peste masura. Iar masura este un lucru dificil de evaluat. Ma indoiesc ca imaginea Statelor Unite are neaparat de suferit datorita unei situatii care are precedente stiute. Nu este vorba de un faliment, ci de o criza de comunicare soldata cu efecte de paralizie politica momentana.

Un comentariu

  1. Nu înţeleg de ce ar fi trebuit un referendum pentru Obamacare, care nu mai este chiar un bebeluş, din cîte ştiu, legea a fost redactată în urmă cu cîţiva ani. Nici republicanii nu sunt specialişti şi se opun.
    În plus, Obama este acuzat că este inflexibil (ceea ce e subiectiv), însă cred că republicanii din Cameră pot fi acuzaţi că nu-şi fac treaba (ceea ce e o treabă absolut măsurabilă, chiar şi în cazul politicienilor). Iar Ted Cruz nu le ajută deloc cauza.
    Poate că nu e nimic grav, dar ultima dată cînd s-a întîmplat, Timothy Geithner era destul de speriat … http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/cliffhanger/

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *