Mihail Bulgakov: Însemnări pe manşete (fragment 2)

Dar ce-a fost după aceea ! Doamne, ce-a fost ! Cînd s-a ridicat cortina, şi Nozdriov, rînjind cu obrăznicie, s-a înfăţişat sălii cufundată în semiîntuneric, de acolo au răsunat, ca o adiere prin frunziş, primele rîsete. Doamne sfinte ! Lumea a crezut că, după umorul cehovian, avea să i se ofere acum umorul lui Puşkin ! Trecîndu-mă toate năduşelile, am început să vorbesc despre „o auroră boreală strălucind peste deşertul de omăt al literaturii ruse“… În sală, lumea chicotea cu ochii la barbete, iar eu, simţind în spate prezenţa lui Nozdriov, tot încercam impresia că acesta îmi mormăie la ureche :


— Dacă ţi-aş fi şef, te-aş spînzura de primul copac !
Drept urmare, n-am mai rezistat şi, la un moment dat, am chicotit şi eu. Rezultatul a fost zguduitor, fenomenal. Nici pînă atunci şi nici după aceea n-am mai auzit vreodată, adresată mie, o asemenea furtună de aplauze. Din clipa aceea totul a mers crescendo… Cînd, în cadrul micului spectacol pe care l-am prezentat, Salieri l-a otrăvit pe Mozart1, sala şi-a exprimat satisfacţia faţă de această acţiune, slobozind noi hohote de rîs şi răcnind : „Bis ! !“
Scurt timp după aceea, strecurat prin cotlonul cu şobolani, am dat bir cu fugiţii, părăsind clădirea teatrului şi izbutind doar să desluşesc de departe silueta huliganului pe tărîm poetic, care se şi repezise, cu carnetul de notiţe în mînă, la redacţia ziarului local.
Bineînţeles… Pe stîlpul de afişaj a apărut foarte curînd ultimul număr al acelei publicaţii, în pagina a patra a căreia se puteau citi următoarele :
DIN NOU PUŞKIN !
Anumiţi literaţi veniţi din capitală şi adăpostiţi la subsecţia artistică locală au făcut o nouă încercare de a corupe publicul nostru, oferindu-i-l pe Puşkin, idolul lor. Ei nu numai că şi-au permis să-l înfăţişeze pe acest idol în chip de moşier, proprietar de iobagi (după cum, ce-i drept, a şi fost), purtînd barbete, dar…
Etc. etc.
Doamne ! Fă ca acest tîlhar să moară ! Doar primprejur se îmbolnăveşte atîta lume de exantematic. De ce să nu se îmbolnăvească şi el ? Altminteri acest cretin e în stare să mă vîre în puşcărie !…
O, blestemată momîie pudrată de la Izo !
S-a terminat ! Totul s-a terminat ! Ieri au venit cu interdicţia…
…Vine o toamnă aducătoare de spaimă. Afară plouă cu găleata. Nu ştiu dacă o să avem ce mînca. O să avem ce mînca, oare ? !

Însemnări pe manşete – Traducere de Alexandru Calaïs (din volumul Inimă de cîine. Însemnări pe manşete, Polirom, ediţia 2011, Top 10+)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *