Săptămâna trecută am discutat trei dintre simbolurile pe care Easy Rider şi Spaime şi scârbe în Las Vegas le folosesc pentru a marca trecerea de la anii ’60 spre următoarea decadă, când optimismul şi încrederea în libertatea individuală se pierd odată cu ultimile comunităţi hippie din periferiile americane. Coordonatele principale ale filmului şi ale cărţii sunt căutarea Visului American (expus ca scop al călătoriei), drumul (ca manifestare a propriei identităţi şi simbol al parcursului către împlinirea Visului) şi ratarea Visului, ca punct final al călătoriei.
Mai jos sunt alte locuri comune ale societăţii americane, concepute ca forme de identificare sau de respingere a unui ideal.
1. Îmbrăcămintea: în carte seriozitatea abordării Visului American este subminată încă de la început prin prezentarea îmbrăcămintei celor doi: „singurul mod de a ne pregăti pentru o călătorie ca asta, simţeam eu, era să ne îmbrăcăm ca nişte păuni umani şi să ne purtăm ca nişte descreieraţi”. Astfel, cămăşile Acapulco, cu purpuriu şi verde, se potrivesc atitudinii „outlaw” în fastuosul Vegas. Jeanşii Levis, bacheţii Chuck Taylor All-Stars, necesarii ochelari de soare Sandy Bull’s Saigon („de aviator”) completează ţinuta. În film, îmbrăcămintea este sugestivă pentru încadrarea socială a personajelor. Hainele colorate şi lejere ale hippioţilor din tabără corespund modei lansate de mişcare; costumul dealerului din Mexic, îmbrăcămintea conformistă a bărbaţilor din restaurant (cămăşi albe, călcate, bonu: tunsoare regulamentară), costumul de jeans al bărbatului de la fermă sunt reprezentative. La fel şi în cazul protagoniştilor: pantalonii strâmţi de piele, ciocatele, jachetele de piele sunt elemente care au devenit tipice motociclistului nonconformist (o imagine uşor de decodificat în acest sens este cea în care, la plecare, Wyatt îşi aruncă ceasul de mână) – alături de elementul hippie: cămaşa cu mâneci brodate, tip ie, a lui Wyatt (Peter Fonda). Mai ieşită din comun este ţinuta lui George (Jack Nicholson), adăugând costumului său o cască de fotbal american aurie – ca meniul să fie complet.
2. Experienţa narcotică: Drogurile sunt un leitmotiv al romanului şi al filmului, ilustrând o realitate efectivă a Americii postbelice. Având portbagajul plin cu substanţe stupefiante, Raoul şi Gonzo pornesc spre Las Vegas. Considerată o carte-cult a consumului de droguri a perioadei ’60-’70, aceasta poate fi privită şi ca o alegorie a entuziasmului faţă de iluzoriul Vis American. Pentru a se putea încrede în posibilitatea acestui ideal, personajele trebuie să îşi inducă stări de exuberanţă artificială, conjugate de multe ori cu „spaime şi scârbe”, cum apar ele descrise: „Chiar lângă mine o reptilă rodea gâtul unei femei, covorul era un burete îmbibat cu sânge – imposibil să păşeşti pe el, ai fi alunecat imediat” (45). Drogurile marchează şi trecerea dintre deceniul al şaptelea spre următorul, psihedelicele fiind înlocuite de sedative: Seconal şi heroină – substanţele noii ere. Ca şi în roman, în film, drogurile sunt un motiv recurent. Ele ajută la începerea călătoriei (afacerea din Mexic) şi constituie unul dintre mijloacele de atingere a libertăţii totale la Mardi Gras. Faţă de cartea lui Thompson, unde personajele sunt în majoritatea timpului sub influenţa narcoticelor, în film, efectele lor sunt mai rar prezentate (deşi tabietul de dinaintea fiecărei nopţi este rularea unor ţigări cu marihuana), regizorul rezervând secvenţa din New Orleans experienţei psihedelice (într-o combinaţie ameţitoare de droguri, sex, rock n’roll şi creştinism în răspăr).
3. Autostopistul: În carte e un băiat, „puşti din Oklahoma”, care, speriat de comportamentul şi discuţiile celor doi, coboară din maşină după un scurt timp (deşi are un tricou cu o zvastică – ce-i drept, purtată de Mickey Mouse-ul desenat pe el – este aici imaginea individualizată a clasei de mijloc, refuzând excesele şi elementele perturbatoare). După ce pleacă de la ferma unde îşi vulcanizează roata, Wyatt ia pe motocicleta sa un bărbat ce va purta pe parcursul filmului numele de „Străinul”. Îmbrăcămintea îl alătură imediat grupării hippie, el fiind legătura celor doi morociclişti cu tabăra din New Mexico, astfel că fenomenul hippie este organic integrat în film.
Pentru pasionaţi şi pasionate (cum ziceam, în Easy Rider apare Nicholson, iar în filmul făcut de Gilliam, Johnny Depp), dar şi pentru cei interesaţi de subcultura americană a secolului trecut, romanul şi filmul sunt obiecte sigure de re-lectură.
