La graniţa dintre deceniile şapte şi opt ale secolului trecut, Visul American nu mai era chiar la prima tinereţe; îşi pierduse din vlagă, ba mai mult, funcţiona prin nostalgiile sale sau prin parodii. Îmbinând şi ironia ascuţită (pentru ratările consecvente ale Visului), şi respiratul adânc, semn al nostalgiei pentru măreţele speranţe, două producţii americane get-beget pun în scenă Visul American, aşa cum arăta el la trecerea dinspre anii ’60 spre ’70.
Easy Rider, filmul din 1969 regizat de Dennis Hopper, şi Spaime şi scârbe în Las Vegas, romanul din 1971 al lui Hunter S. Thompson (ecranizat în 1998 de Terry Gilliam) sunt două tablouri ale Americii dintre cele două decade, surprinzând-o în trecerea de la nebunii ani ’60 la mult mai liniştiţii ’70. E drept că tuşele groase de grotesc şi satiră din roman nu vin în direcţia tonului elegiac în care filmul, cel puţin spre finalul lui, se construieşte, dar cele două se intersectează în numeroase puncte. Şi unul şi celălalt operează cu o serie de simboluri desprinse din cotidianul american, pe care le exploatează epic sau le folosesc ca surse pentru parodie. Iar rezultatul este, şi într-un caz, şi în celălalt, un incitant produs artistic, care-şi păstrează prospeţimea şi azi, la 40 de ani distanţă de la apariţie.
Simbolurile comune, depistate în Easy Rider şi cartea lui Hunter S. Thompson sunt, după cum urmează:
1. Vehiculul: pentru un road-novel, maşina este un element esenţial. Pentru a-şi asigura potrivirea cu fastul din Vegas, Raoul (protagonistul lui Thompson) închiriază un Chevrolet decapotabil roşu, botezat „Rechinul Roşu”, care îi oferă cel puţin iluzia succesului: „de abia aşteptam să mă dau rotund prin Vegas cu mândreţea mea”. În cea de-a doua călătorie în Vegas, Raoul schimbă maşina. După ce refuză Mercedesul propus, mimând un naţionalism aprins („arăt eu ca un nenorocit de nazi? Iau o maşină americană sau nu mai iau niciuna”), primeşte un Cadillac Coupe de Ville alb (numit „Balena”) – un pimpmobile par excellence, cum ar spune cunoscătorii, o mărturie a trecutului glorios american. În film lucrurile trec pe două roţi. Motocicletele (choppere Harley Davidson) sunt embleme devenite clişeu ale spiritului de libertate, ale nonconformismului. Motocicleta, în mentalul colectiv, arată refuzul total al instituţionalizării şi al stabilităţii, probând, în comparaţie cu maşinile VIP ale celor din roman, o epocă în care ecourile contraculturii hippie sunt încă resimţite.
2. Muzica: Atât în film, cât şi în roman, trimiterile muzicale completează viziunea, inpirând un anumit ritm al discursului şi spirit al vremii. Recurente în carte sunt versurile din „Sympathy for the Devil”, melodie a celor de la Rolling Stones (autorul mărturiseşte într-un interviu publicat în The Paris Review că asculta acest album în perioada redactării textului) şi cele ale formaţiei Jefferson Airplane, dar apar şi referinţe intertextuale la „Lucy in the Sky with Dyamonds”. Valoarea simbolică a muzicii în Easy Rider este mai accentuată, de cele mai multe ori, replicile sau acţiunile personajelor fiind dublate de versurile melodiilor din background sau de ritmurile rock’n’roll-ului. Formaţiile şi melodiile selectate de regizor sunt piese iconice ale anilor ’60: Steppenwolf (cu „The Pusher”), Jimi Hendrix Experience (cu „If Six Was Nine”), Bob Dylan, The Byrds (cu „I Wasn’t Born to Follow”, contrapunct la „Born to Be Wild”, al aceloraşi Steppenwolf).
3. Agentul de poliţie: Poliţistul, ca reprezentant al autorităţii, este o prezenţă recurentă în literatura americană postbelică şi în filmele hollywoodiene. În romanul lui Thompson, el este destinatarul celor mai dure ironii, considerat obstacolul-emblematic în găsirea libertăţii personale. Infiltrându-se la Conferinţa despre droguri a procurorilor, protagoniştii subminează seriozitatea şi autoritatea unei întregi comunităţi profesionale. Imaginea caricaturală pe care o proiectează asupra unui poliţist este doar o parte din atitudinea batjocoritoare: „Priveliştea unui şef de poliţie de 150 de kile din Waco, Texas, luând-o de după umeri pe nevastă-sa de 130 de kile (sau ce femeie avea la el), când luminile s-au stins pentru un film despre droguri”.
Când vorbeşte despre crema poliţiei din centrul Americii, comparând-o cu „o gaşcă de porci beţi”, Raoul îşi aminteşte de imaginile văzute în Easy Rider. Într-adevăr, aceeaşi reprezentanţi ai legii apar în film în scena din restaurantul cu „Home Made Pies”. Pentru că cei trei călători (jucaţi de Dennis Hopper, Peter Fonda şi tânărul Jack Nicholson) par suspecţi, sunt depuse efortui ce depăşesc legalitatea îi a-i îndepărta, luând în răspăr probitatea securităţii americane.
Săptămâna viitoare, alte trei simboluri ale Americii între decade.
