Modelul Bahmu-Prigoană şi relaţiile cu năbădăi dintre SUA şi Rusia

În multe ocazii, relaţiile americano-ruse au fost, cel puţin în ultima vreme, extrem de tensionate. Cam la fel de tensionate, de fapt, ca şi relaţiile dintre Bahmu şi Prigoană, la vremea oricăruia dintre divorţurile sau campaniile de presă în care cei doi şi-au pus, ani de zile, poalele-n cap, practic fără oprire şi fără limite, acuzându-se reciproc de toate relele din lume.

Pentru a măsura mai precis cât de consistente sunt, adesea, tensiunile ruso-americane este suficient, cred, să privim cu destulă atenţie orice episod ceva mai consistent al relaţiilor bilaterale dintre Moscova şi Washington, D.C.; de exemplu, cazul Snowden. Nu-i deloc foarte clar dacă acesta a spionat pentru Rusia de multă vreme sau dacă, pur şi simplu, a decis să ceară azil acolo doar după ce a făcut publice – din motive încă nu foarte limpezi – numeroase secrete ale Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA). Este însă cât se poate de limpede că Moscova l-a primit pe Edward Snowden cu braţele deschise, chiar dacă preşedintele Vladimir Putin a declarat, la un moment dat, că americanul este exact ca un „cadou de Crăciun pe care nu ţi-l doreşti”; şi la fel de clar este şi faptul că Rusia nu are deloc de gând să-l pună pe Snowden la dispoziţia oficialităţilor americane, deşi Washingtonul a cerut în mod explicit acest lucru. Între timp, dezvăluirile făcute de Snowden, cel ce beneficiază acum de întreaga ospitalitate a Moscovei (care i-a acordat inclusiv azil temporar, pe durata unui an, începând cu 1 august a.c.), dau lovituri foarte serioase intereselor globale, strategice şi economice, ale Americii. Aşa de exemplu, surse oficiale din Brazilia au anunţat – transmitea Reuters la 12 august – că e posibil ca această ţară să renunţe la intenţia de a achiziţiona din SUA 36 de avioane de vânătoare de tip F-18 Super Hornet. Aceasta înseamnă că America ar putea pierde un contract cu o valoare totală de peste 4 miliarde de dolari. Autorităţile braziliene par a fi, transmite tot Reuters, extrem de iritate faptul că documente făcute publice de către Snowden indică faptul că NSA supraveghează sistematic comunicaţiile prin Internet în Brazilia, ca şi în alte ţări ale Americii de Sud. În astfel de condiţii, afirmă o înaltă oficialitate guvernamentală braziliană, „nu poţi da un contract atât de mare unei ţări în care nu ai încredere”, fiindcă ţara în cauză te spionează.

Motive de gâlceavă, dar şi destule interese comune

Dar cazul Snowden e doar un episod mai degrabă minor – chiar dacă unul extrem de acut – al relaţiei cu multe năbădăi între SUA şi Rusia. Cele două puteri au viziuni – şi mai ales interese – complet diferite legate de extinderea NATO, de scutul antibalistic american (care cuprinde, să nu uităm, şi elemente în curs de instalare în România, la Deveselu), de situaţia din Siria, ca şi de multe alte teme cu adevărat majore ale relaţiilor internaţionale, atât actuale cât şi de perspectivă. Atunci când interesele lor diferite intră în coliziune directă şi privesc segmente într-adevăr importante ale realităţilor geostrategice globale, Moscova şi Washingtonul se află în mod deschis la cuţite. Şi îşi aplică inclusiv lovituri crunte de imagine, într-o manieră atât de dură încât, prin comparaţie, chiar şi cele mai îngrozitoare scandaluri dintre Bahmu şi Prigoană apar ca fiind la fel de inofensive ca şi natura ultra-idilică din Pastelurile lui Vasile Alecsandri.

Moscova şi Washingtonul au însă – şi acest fapt nu merită să fie minimalizat sau ignorat – şi notabile interese comune. Ca urmare, dincolo de ciocnirile zgomotoase de interese, ca şi dincolo de caracterul spectaculos al duelurilor purtate de americani şi ruşi cu instrumentele discursului politic şi ale declaraţiilor de presă, Rusia şi SUA au şi disponibilitatea de a coopera, în unele ocazii şi pe unele teme. Deocamdată, unul dintre elementele ce constituie un numitor comun foarte important şi în mod clar stabil al relaţiilor ruso-americane este acela al atitudinii celor două state faţă de islamul radical. Filosofia politică intens jihadistă, ca şi consecinţele sale directe asupra dinamicii unora sau altora dintre organizaţiile teroriste şi entităţile insurgente din Orientul Mijlociu Extins sunt în egală măsură ameninţătoare – şi deci extrem de deranjante, în termeni foarte concreţi – atât pentru Moscova, cât şi pentru Washington, D.C.. Şi, ori de câte ori astfel de interese comune sunt cele care prevalează, Moscova şi Washingtonul lasă de o parte competiţia, certurile şi loviturile sub centură; şi trăiesc, eventual, chiar şi o scurtă şi intensă ’lună de miere’. Cam la fel – pentru a reveni la termenul de comparaţie asumat încă din titlu – ca şi Bahmu şi Prigoană atunci când, deşi cam rar, printre valuri de obscenităţi cumplite şi ameninţări duhnitoare, îşi mai aduceau aminte, totuşi, că au şi nişte copii care, într-un fel sau altul, trebuie crescuţi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *