La începutul deceniului şapte, conducerea partidului-stat îşi schimbase sursele legitimităţii, care nu mai erau la Kremlin; scriitorimea trebuia cooptată şi – într-o proporţie apreciabilă – era invitată, mai ales după 1962–1963, să intre în rândurile partidului comunist. În paralel, conducerea de partid începuse să se debaraseze şi de înalţi birocraţi culturali prea asociaţi cu era dogmatismului – Mihai Beniuc este un caz semnificativ; înlăturat de la conducerea Uniunii Scriitorilor în ultima lună a regimului Gheorghiu-Dej, cu ocazia conferinţei pe ţară a uniunii (22-24 februarie 1965).
Chiar înainte de martie 1965 pentru elita politică nu mai era o bună strategie în relaţia cu scriitorii să pună pe primul plan respectarea strictă a canoanelor realismului socialist. N. Ceauşescu nu a făcut decât să îşi însuşească şi să continue această linie politică. Realităţile instituţionale ale epocii Dej – cele care guvernau domeniul literaturii – s-au păstrat un timp şi sub Nicolae Ceauşescu (deşi nu întotdeauna cu aceeaşi oameni). Manea Mănescu – cel care avea să îşi lege destinul de-al lui Nicolae Ceauşescu de la începuturile stăpânirii sale şi până la fuga cu elicopterul din 22 decembrie 1989 – devenea în 1965 şeful Secţiei de Ştiinţă şi Artă a Comitetului Central al PMR. O notă redactată de Manea Mănescu – despre principalele probleme de care se va ocupa Secţia Ştiinţă şi Artă a CC al PMR în perioada 1 martie–30 iunie 1965 – a cunoscut cel puţin trei versiuni imediat după decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 19 martie 1965.
Nota semnată de Manea Mănescu, datată 20 martie 1965, prevedea la punctul 2, în ceea ce priveşte literatura, doar faptul că: în întâmpinarea celui de-al IV-lea congres al PMR se va asigura publicarea de „numere speciale ale revistelor literar-artistice“ (despre aniversarea a 20 de ani de la victoria asupra Germaniei fasciste, organizarea unor manifestări literare dedicate zilei victoriei). Nota a fost refăcută peste o săptămână, la 27 martie 1965, şi după toate aparenţele Manea Mănescu s-a pliat pe dorinţele lui N. Ceauşescu, deja confirmat succesor al lui Gheorghiu-Dej. Între altele, apar în plus următoarele puncte: pregătirea plenarei lărgite a Uniunii Scriitorilor, analiza desfăşurării învăţământului ideologic şi elaborarea de propuneri pentru noul an de învăţământ la Uniunea Scriitorilor (şi la celelalte uniuni de creaţie), ca şi la Academie; probleme de istoria patriei (congresul mondial al istoricilor, analiza volumelor apărute din tratatul de Istorie a României); propuneri privind eternizarea memoriei lui Gheorghiu-Dej, definitivarea documentaţiei pentru construirea Teatrului Naţional şi prezentarea ei spre aprobare, împreună cu macheta clădirii. Interesul special al lui Ceauşescu pentru lumea scriitoricească va fi vădit în perioada imediat următoare. Chiar înainte de congresul partidului (rebotezat PCR) – la 19 mai 1965 – se va întâlni cu oamenii de cultură şi artă. Dar despre acest gen de reuniuni, cu altă ocazie.
