Au trecut cinci ani ani de la incetarea din viata a marelui romancier, disident si ganditor rus Aleksandr Soljenitin. Au trecut peste doua decenii de la naruirea imperiului ideocratic ca s-a numit URSS. Cum scria Boris Souvarine, cele patru litere din numele oficalal statului intemeiat de Lenin in 1917 indicau patru minciuni: nu era nici uniune, republicile nu erau republici, ele nu erau sovietice (in sensul consiliilor, deci al democratiei directe) si nici socialiste (in sensul promovarii nedemagogice a unei egalitati sociale veritabile).
Nimeni nu a deconspirat mai convingator decat Soljenitin natura fundamental duplitara, falsitatea absoluta a sistemului bolsevic. Indemnul lui Soljenitin de a trai in adevar, reluat de Jan Patocka si Vaclav Havel, a fost acompaniat de straduinta sa de a lumina resorturile teroriste ale comunismului, substanta sa iremediabil si ireductibil barbara. Era, cum a scris candva Bernard-Henri Levy, o “barbarie cu chip uman”, deci una care se pretindea umanista. Ceea ce, departe de a fi fost o circumstanta atenuanta, era de fapt una agravanta.
Gratie lui Aleksandr Isaieivici Soljenitin cuvintul Gulag a intrat in vocabularul curent ca sinonim cu universul concentrationar comunist. Monica Lovinescu scria odata ca daca ar veni un nou potop si ar trebui alese trei carti care sa exprime catastrofa totalitara, acestea ar fi “Arhipelagul Gulag” de Soljenitin, “1984” de Orwell si “Zero si infinitul” de Koestler. Intr-adevar, Soljenin a fost martorul suprem dintr-un veac al sirmei ghimpate, al terorii genocidare, al infamiei si cruzimii duse la paroxism. A fost cel care a explicat ca totalitarismul (comunist si nazist) ar fi fost imposibil fara monstruosul ingredient ideologic.
Datorita lui Soljenitin, omenirea a aflat ce a insemnat supravietuirea in lagarele staliniste. Cu un curaj extraordinar, el a tinut piept imensului aparat politenesc al statului totalitar comunist. Cind nu au mai stiut cum sa-l amuteasca, cind campaniile defaimatoare nu mai serveau la nimic, Brejnev, Suslov si Andropov l-au expulzat. Din exil, Soljenitin a continuat sa lupte impotriva minciunii, scriind cu o mistuitoare pasiune si adaugind mii si mii de pagini epopeii istorice a unei Rusii martirizate. A fost una din marile constiinte ale veacului douazeci.
A fost in egala masura un titan al literaturii ruse si mondiale. Premiul Nobel, dezonorat prin decernarea sa unui Mihail Solohov, a fost reabilitat in momentul cind i s-a acordat lui Soljenitin. Mai tirziu, intr-o discutie cu Susan Sontag, Iosif Brodsky, el insusi laureat al premiului, insista ca tot ce scrisese Soljenitin despre crimele comuniste era adevarat. Cartile sale, intre care “Primul cerc”, “Pavilionul cancerosilor”, “Roata rosie” (romanul monumental despre razboi si revolutie), “Vitelul si stejarul”, “Arhipelagul Gulag” fac parte dintr-un tezaur nemuritor al adevarului si demnitatii. Soljenitin insa nu a fost doar creatorul unui complex univers estetic, ci si cel care a adus tema lagarelor in prim-plan, a demonstrat ca utopia bolsevica era inseparabila de distrugerea individului, de malaxarea constiintelor si de distrugerea valorilor esentiale.
Filosof al actiunii disidente, Soljenitin a acuzat comunismul ca este o dictatura a minciunii. Pentru el, ca si pentru Berdiaiev ori Sestov, comunismul era inaainte de toate o expresie a unui ateism neo-barbar. In 1967, adresindu-se Uniunii Scriitorilor din URSS, Soljenitin cerea intelectualilor sa refuze minciuna si sa traiasca in adevar. Cuvintele sale au avut un ecou imediat la Praga unde scriitorii cehoslovaci (Havel, Vaculik, Kohout) si-au exprimat solidaritatea cu marele romancier rus. Conceptul disident al libertatii isi afla originea in verticalitatea nedezmintita a lui Aleksandr Soljenitin. Nu este necesar sa fii de acord cu toate pozitiile sale—profetismul il putea duce uneori in directia unui nationalism rus de orientare autoritara. Important este sa i se recunoasca umanismul profund si devotamentul inoxidabil pentru cinste si justitie morala.
Trebuie amintit aici momentul 1963 cind, cu aprobarea lui Nikita Hrusciov, revista “Novii Mir” a publicat nuvela “O zi din viata lui Ivan Denisovici”. A fost o clipa eliberatoare, o rascruce in istoria spirituala a Europei de Est. Pentru prima data, intr-o publicatie oficiala sovietica, se scria negru pe alb, cu deplina sinceritate, despre experienta lagarelor staliniste. Se recunostea, in fine, ca sistemul era bazat pe teroare, spaima si violenta.
La vremea respectiva, cu exceptia Albaniei, Romania a fost singura tara din Europa de Est unde nu s-a publicat in traducere nuvela lui Soljenitin. Cei care continua sa exalte “autonomismul” unor Dej (la sfirsitul vietii) ori al unui Ceausescu ar face bine sa-si aminteasca acest episod. “Ivan Denisovici” a schimbat busola literaturii din statele comuniste, a introdus o noua matrice morala. Intreaga tabla de valori oficiala era sfidata de aceasta invitatie la adevar. Pentru ca nu a ingenuncheat, pentru ca a crezut in primatul spiritului, Soljenitin a invins un sistem care s-a visat etern. Cum a scris cindva George Kennan, nu exista alt scriitor care sa fi facut atit de mult precum Soljenitin pentru demascarea despotismului totalitar. A fost supremul martor al acuzarii.
(Versiune actualizata a articolului aparut in “Evenimentul Zilei”, imediat dupa stingerea din viata a lui Aleksandr Soljenitin pe 3 august 2008).
