23 august 1944- o rememorare

Poate că incă mai importantă decât substanţa zilei de 23 august 1944 este posteritatea ei. Apropriată ca eveniment fondator al regimului de democraţie populară şi mai apoi al comunismului, invocată ca punct de pornire al transformărilor ce urmau să ducă la naşterea celei mai drepte dintre orânduiri, 23 august 1944 suferă o serie de metamorfoze imagologice unice în istoria contemporană. De la elogiul Armatei Roşii la celebrarea insurecţiei antifasciste pregătite şi realizate de PCR, ca forţă conducătoare a întregului popor, august 1944 a fost marcat, timp de decenii, de ambiţia de a edifica o mitologie a minciunii şi exaltării scenografice.
Ostilitatea faţă de monarhie şi faţă de partidele democratice a fost preluată în intervalul postcomunist. Ducând mai departe un deloc discret cult antonescian, vizibil deja în anii din urmă ai stalinismului naţional, Ion Iliescu a avut ştiinţa a de reuni, în acelaşi discurs identitar, demonizarea regalităţii şi elogiul autoritarismului autohton. Simbolic,i–a fost dat lui Sergiu Nicolaescu să istorisească, prin “ Oglinda”, povestea lui august 1944. Scenariul lui Ioan Grigorescu a servit drept suport acestui monument kitsch de propagandă antonesciană.

Dincolo de acest itinerariu al instrumentalizării şi anexării, august 1944 înseamnă încercarea democratismului constituţional de la noi de a se impune în faţa tiraniei- înlăturarea de la putere a mareşalului Antonescu marca, în egală măsură, opţiunea deliberată in favoarea ordinii pluraliste. Repunerea în vigoare, fie şi incompletă, a constituţiei de la 1923 indica voinţa de a închide cercul istoric al dictaturii ce debutase cu 1938. Repudierea actelor fundamentale din 1938 şi 1940 echivala, în termeni juridici, cu Restaurarea libertăţii, prin întoarcerea la sursele abandonate cu aproape un deceniu în urmă. Lectura eliberată de zgura comunistă şi pro-antonesciană a lui 23 august este chemată să redea acestei zile înţelesul ei originar : acela de tentativă de reclădire a unui eşafodaj constituţional autentic.

23 august 1944 nu a fost imaginat, de organizatorii săi , de la Regele Mihai I şi armată până la Iuliu Maniu, Dinu Brătianu şi C.Titel Petrescu, drept un simplu act de capitulare în faţa avansului sovietic. Dimpotrivă, mai mult decât un gest militar, 23 august 1944 a fost gândit ca o declaraţie prin care moştenirea dictatorială şi genocidară a lui Ion Antonescu era abandonată în favoarea unui angajament sub semnul domniei legii şi al democraţiei. Tragedia zilei de 23 august este legată de promisiunile sale înşelate. Protectoratul sovietic , codificat prin “Convenţia de armistiţiu”, era expresia unei ocupaţii ce avea să modeleze destinul a milioane de central-europeni. România, in august/septembrie 1944, nu face excepţie de la acest progres al totalitarismului .

Istoria nu se poate scrie, contrafactual, deşi tentaţia desenării unui viitor alternativ există întotdeauna, ca exerciţiu intelectual. Ziua de 23 august 1944 este inseparabilă de profilul unei Românii posibile, dar niciodată întâmplate cu adevărat- o Românie a decenţei şi libertăţii, din care desfigurarea comunistă să fi fost absentă. Evocarea lui august 1944 este ocazia de a medita la acest destin senin şi moderat care ar fi putut fi acela al patriei noastre.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *