Se întâmplă rareori ca o personalitate culturală să se poate lăuda cu perfomanţa de a fi lichidat, cu energie şi fanatism, instituţia încredinţată spre creştere şi administrare. Profesorul Marga este una dintre acestea. În mai puţin de un an , ICR a devenit una dintre cele mai nefrecventabile şi ridicole prezenţe din spaţiul autohton. Toţi cei care au stat în calea preşedintelui ICR au fost eliminaţi fără ezitare. La Bucureşti, ca şi în străinătate, noul ICR a fost sinonim cu grotescul şi cu naţionalismul de extracţie protocronistă.
Demisia înaintată de Andrei Marga este condiţia necesară, dar nu şi suficientă, a salvării ICR de la dezastru. În aceste clipe, ar fi important să nu uităm că domnia-sa a acţionat în baza unei ordonanţe de urgenţă,adoptată în vara anului trecut- acest act normativ este temelia juridică a transformării ICR într-un organism de propagandă politică. După cum nu trebuie să uităm că numirea domniei-sale în această poziţie a fost însoţită cu jubilaţie şi entuziasm de cei care nu au ezitat să cauţioneze un proces brutal de epurare şi de mutilare la nivelul ICR. Domnul Andrei Marga nu este unicul răspunzător pentru calamitatea ce a permis schimbarea la faţă a ICR şi trădarea misiunii sale.
Demisia de astăzi este un început în măsura în care ICR îşi va regăsi, cu un nou cadru legislativ şi cu o nouă conducere, menirea sa originară, menire pe care a ilustrat-o, până la capăt, echipa coordonată de Horia- Roman Patapievici, Mircea Mihăieş şi Tania Radu. În absenţa întoarcerii pe un făgaş al profesionalismului, echilibrului şi ecumenismului cultural, demisia profesorului Andrei Marga rămâne o ştire spectaculoasă, dar nimic mai mult. Răul comis se cere înlăturat, iar involuţia stopată, o dată pentru totdeauna.
Ioan Stanomir
Ioan Stanomir este profesor la Facultatea de Știinţe
Politice a Universităţii din București. Printre volumele publicate se numără Conștiinţa
conservatoare. Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută. Patru istorii
personale urmate de un dialog cu H.R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo
Mitchievici și Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături
de Paul Cernat, Angelo Mitchievici și Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008),
Spiritul conservator. De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete și
memorie. Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010),
Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii.
Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul și pasiunea moderaţiei
(Humanitas, 2013), Camera obscură. Vis, imaginaţie și bandă desenată (2014), Sfinxul rus.
Idei, identităţi și obsesii (2015), Comunism Inc. (alături de Angelo Mitchievici; Humanitas,
2016), Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocraţie, revoluţie și totalitarism (Humanitas,
2017), La Centenar. Recitind secolul României Mari (Humanitas, 2018), Așteptând
revoluţia. Pașoptismul și vocile sale (Humanitas, 2019), R.S.R. Lecţia de învăţământ politic
(Humanitas, 2021), Mama. Un jurnal al dragostei și al despărțirii (Humanitas, 2022),
Mama. O fotografie a timpului și a iubirii (Humanitas, 2024). În 2018, a publicat la Editura
Humanitas eseul „Umbra Rusiei“, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei
vecinătăţi primejdioase, iar în 2025, la aceeași editură, eseul „2024. Fotografia României
politice“, apărut în volumul colectiv Cum a rămas România fără președinte ales. 7
răspunsuri posibile, coordonat de Cristian Preda.
incercati cu radu baltasiu, puisor mutant al lui ilie badescu si sociolog romanul de pretutindeni. e si mai dement decit marga.
Cazul proxim e Paul Everac