Pentru toţi cei care se bucură de procesul căutării locului de muncă perfect armonizat cu dorinţele, nevoile şi cele mai intime vise, prezint un fragment din scrisoarea de intenţie care ma îmbărbătează ori de câte ori ma aflu în holul de aşteptare al potenţialului angajator.
[…] Rămân câteva sfaturi pentru interviu. Mie îmi place un interlocutor vivace, care îşi ondulează neonctuos vocea pe consoane, nu favorizez uitatul saşiu sau săltăreţ, nici gogomăniile imperturbabile şi olimpiene. Pe ultimul intervievator am fost nevoită să îl sancţionez cu două reprize de mersul piticului în jurul biroului, nu se oprea din mângâiat cravata, care, mai presus decât orice, avea margarete presărate pe un câmp însorit, cu nori jucăuşi care brăzdau orizontul şi se lăsau cu umbra lor densă peste un colţ de pădure, în care ursul brun, lupii şi veveriţele trăiau în perfectă armonie. Nu încurajez discuţia despre iubire ca mediator între cer şi pâmânt, din perspectiva sâmburelui de discordie dintre influenţa arabă şi cea teandrică, nu agreez reveriile cu rinoceri alergând girafe în rezervaţii naturale, recunosc orice încercare de fraudare a inegalităţii de gen.
În acest sens, vă ofer o listă de întrebări aprobate de Directorul Casei de Asigurări de Sănătate împreună cu Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Căutatorilor în Cuaternar:
Unde vă vedeţi peste 5 ani?
Posibil răspuns: Cred că mai important este unde vă văd pe dumneavoastră peste cinci ani, având în vedere faptul că am studiat chiromanţia şi artele frumoase la Paris, împreună cu o coafeză de etnie rromă. Sunt nespus de fericită să vă anunţ obştescul sfârşit. O să fie pe înserat, când noaptea se îngână cu ziua şi cerul face dragoste cu pamântul, născând linia orizontului. Veţi simţi o împunsătură în inimă, stomacul îşi va arunca dejecţia acidă, esofag, laringe, faringe, cavitate bucală, vă veţi cutremura şi apoi convulsiile… Staţi, o rudă apropiată a dumneavoastră vrea să intre în contact chiar acum. Da, veţi muri, îmi confirmă şi dânsul, aş spune după mărimea scheletului şi barba voluminoasă, este vărul dumneavoastră, care v-a iubit mult şi spune că vă iartă că i-aţi furat colecţia de pitici miniaturali de grădină.
Care este cea mai mare realizare a dumneavoastră până în prezent?
Posibil răspuns: Cea mai mare realizare a mea poate apărea în fiece clipă. Ridicaţi-vă puţin de pe scaun pentru un experiment edificator. Eu sunt mama dumneavoastră şi vreţi să îmi reproşaţi faptul că, atunci când aveaţi doi ani, v-am părăsit. Deşi, înainte de reproş, ar trebui să ştiţi că sunt multe circumstanţe, care, odată adunate, duc la un rezultat calm şi echilibrat ca un vânt căldicel de toamnă. Eram o femeie simplă şi fără noroc care urca pe o cărare abruptă de munte. Dinaintea ochilor, ca înainte de moarte, îmi trecea firul secătuit al existenţei, părinţii bolnavi de cancer şi eczeme, soţul urât mirositor, câinele mort în bătătură şi, colac peste pupăză, tu, în spatele meu, îngreunîndu-mi mersul, cerând de mâncare, bălind la trecători, râzând tam-nesam la câte o muscă. Destul am pătimit, ştiam că mă aşteaptă de partea cealaltă a iazului o căpiţă de fân în care să-mi odihnesc oasele, apă proaspătă, un zâmbet ca pâinea caldă. Te-am aruncat cât colo şi te-ai rostogolit chiuind în josul văii. Atât am aşteptat. Am trecut podeţul ţanţoşă şi m-am tupilat după o movilă. Iac-aşe. Vino să ne îmbrăţisăm. Cele rele să se spele, cele bune să se-adune.
Cu ce personalitate publică vă identificaţi?
Posibil răspuns: Eu aş alege-o pe doamna de la televizor, pe creştetul căreia s-a aciuat întâmplător o cloşcă cu pui. M-a impresionat modul în care îşi supraveghea puii, interzicându-le să salte prea sus, pentru a nu deranja cocul prins cu o diademă în formă de stea, cum aduna râmele ieşite după ploaie, cum primea sub aripa ei puiul rătăcit mereu cu un cuvânt amabil, mereu cu o povaţă înţeleaptă. Nu e doar menirea femeii pe pământ să înmulţească numărul speciilor deja existente, ci, mai ales, e de apreciat bunul simţ cu care ea se dedică civilizării, socializării şi şlefuirii fiecărui instinct în parte, până când, din găoace ţâşneste, ca la o aniversare, cetăţeanul onorabil.
Ce personaje livreşti credeţi că ar putea interpreta alte roluri în scenariile restrânse ale scriitorilor clasici?
Posibil răspuns: Precum ştiţi, lupul din “Scufiţa Roşie” îşi doreşte în secret să fie, măcar în ediţia princeps, bunicuţă. Această alegere neobişnuită a fost interpretată ca masochism şi dezaprobată de asociaţiile de penis captivus şi coitus interruptus. Lupul a fost prins şi pus la colţ pe coji de nuci până când a recunoscut că slăbiciunea i se trage de la încreţitura dublă a dantelei din bonetă. Concluzia, stimabile domn, nu e legată doar de greşelile sufocate de proiecţii ale aparenţei, cât mai ales de faptul că o anumită laxitate permite oricărui lup să deprindă năravuri noi.
Dar dacă am da ucigaşului un rol secundar ca, de exemplu, coşar?
Posibil răspuns: Retezarea stimei de sine, crezând că oferiţi la schimb o viaţă plină de noroc, sub forma unei călcături în rahat, poate avea repercusiuni agravante. O boală de plămâni, care l-ar împiedica, odată repus în funcţie, să împingă cuţitul până în prăsele, o deprindere înduioşătoare de a se vedea agăţat în pieptul fetelor de Mărţisor, ceea ce ar direcţiona violenţa spre piepturile masculine, de care nu ne putem dispensa, o fobie de spaţii strâmte şi întunecate, ceea ce l-ar opri să pândească victima pe straduţa lăturalnică, la ceas de seară. Propun să păstrăm ordinea creaţiei, pentru ca rezultatele prevăzute de providenţă, numită de către răuvoitori fatalitate, să se rostogolească operativ, zdrobind mişcările convulsive ale liberului arbitru.
Oricât am încerca să păstrăm o anumită rigurozitate ştiinţifică şi ţinută academică, există anumite excepții, surprize, un inedit inefabil care poate ţâşni din orice colţ al viitoarei întrevederi şi tulbura bunul mers al cuplului întrebare-răspuns. Pentru îndepărtarea variabilelor incontrolabile şi a misterelor inexplicabile, vă recomand să vă împreunaţi degetele în jurul acestui interviu şi să nu daţi drumul orice s-ar întâmpla. Nu e treaba dumneavoastră dacă unii candidaţi aleg măsura extremă de a se lupta pe hol pentru întâietatea paşirii pe uşa spre concretizarea speranţelor bunicilor şi strămoşilor ancestrali, care au investit şi acum vor să culeagă roadele sacrificiului de ani şi ani de renunţări şi scrâşnet de dinţi.
Nu e treaba dumneavoastră daca unii mor şi nu mai reînvie, din cauza pauperităţii morale sau pur şi simplu a lipsei de mijloace financiare care le-ar fi permis să îşi cumpere pâinea de fiecare zi şi să îşi îmbrăţişeze nevasta înainte de plecarea spre cele opt ore de justificare a propriei existenţe în context social, politic şi antropologic. Nu e treaba dumneavoastră daca unul din câştigători, după ce a trecut de pragul biroului, s-a blocat şi nu mai poate scoate nici un cuvinţel, în ciuda stimulărilor olfactive şi vizuale cu imagini bi şi tridimensionale, parfumate de dinainte de către doamnele secretare şi asistente personale. Îl puteti muta muta pe hol ca podoabă arhitecturală care aduce un je ne sais quoi prin epitaful “Tăcerea este una din marile arte ale conversaţiei” cioplit în muşchii pectorali sau îl puteţi sparge, iar, din bucăţile rezultate, puteţi alcătui un relief accidentat, care imită întocmai natura umană.
Îmi exprim pe această cale speranţa şi încrederea în potenţialul dumneavoastră de a face faţă cu succes oricărui obstacol şi în forţa de a conduce pe căile glorioase ale expansiunii economiei de piaţă şi a liberalizării preţului gazelor naturale orice trepăduş care doreşte sa acceadă pe unul din posturile oferite cu generozitate de respectabila dumneavoastră organizaţie.
Cu deosebita consideraţie,
A.P.
