Aliyei lui, prima și ultima oară…

EL: în supliment la suplimentele Florilegiului personal, a notat cu litere de baclava impresiile ultimei iubiri. Migdalele și siropul de miere nu făceau decât să pună sare pe rană… Uneori a privit continentele ca pe niște insule mai mari înconjurate de multă apă. Consecutiv, a privit insulele ca pe niște continente mai mici înconjurate de și mai multă apă. Nu erau, în fond, decât simple ipoteze adresate abisului încorsetat în ființă. De câte ori era lăsat puțin cu gândurile sale, începea să-și imagineze ultima iubire. Evident, încă n-o trăise. Era prea devreme. Abia putuse consemna – nu trecuse mult – prima iubire… Dar atunci, în acea zi pustie, departe de ochii lacomi ai curioșilor, a luat ireversibil forma perversă a vagabondajului prin imaginar. Trebuie totuși să precizez dintru început, dragă cititorule, că mărturisirea lui m-a luat total prin surprindere. Povestirea lui se născuse cu două vertebre în plus: una – pe care se cățăra ca să intuiască mai bine acoperișul lumii, alta – pe care cobora periodic în pivnițele subconștientului. Dacă ar fi trăit altundeva, aiurea, sau s-ar fi născut mai târziu, situația asta s-ar fi putut rezolva printr-o operație. Dar așa, ghinionist și taciturn, trebui să se consoleze cu situația: un fel de natură moartă cu chitară! Și astfel începu aventura euristică și trebuie precizat că nu era lipsit de oarecare bucurie în montarea acestei… instalații tandre.

O va fi cunoscut pe Aliya într-un lupanar din Matrakuka. O va fi învăluit de la prima ocheadă în aburul gros al dorinței. O va fi purtat apoi pe brațe prin multe camere, cu multe uși și multe baldachinuri. Strada Gării, cea pe care se vor fi ținut de mână pentru prima oară, fără bani, era un fel de „culoarul care te va fi dus din contemporaneitate într-un tărâm profund atemporal”. Va fi părut o ființă prea fragilă, dar cu păcatele Aliyei se va fi putut pava liniștit nu doar drumul spre, ci chiar iadul însuși. Vor fi vorbit enorm și profund, în antractele la carne, despre pești, Coran, droguri, violență, sadism, război, despre vată pe băț și rățuște din bumbac. Nici nu va fi apucat să termine de fapt câte o propoziție, că Aliya va fi fost deja peste el și îi va fi înhățat o ureche între dinți. Ea va fi fost o brunetă vopsită ușor frivolă, dar corectă. Tot ea va fi țipat în cascadă până la epuizare, apoi în cata-strofa mută și tunetul ce îi va fi urmat acesteia, se vor fi potrivit mai bine un cor bărbătesc și un fond simfonic. Țipătul strident al Aliyei va fi putut trece ca atare, aproape indecent. La sfârșit ea va fi fumat pipă în hainele lui. În răstimpuri, vor fi luat-o la picior printr-un lan de grâu mov de la marginea orașului și câinii se vor fi aținut după ei ca un cortegiu funerar după turla moscheii. Alteori vor fi băut cafele ilegal de tari încercând să rămână treji și pustii. Cu ochii în zaț, vor fi gândit că asta va fi putut fi ultima iubire și zâmbetul li s-ar fi putut transforma treptat într-o cicatrice sibilinică…

Noaptea trecu până la urmă fără mari incidente iar omuleții albi care se foiseră permanent prin deschizătura ușii dispărură odată cu ivirea zorilor de parcă ar fi fost rodul imaginației unui nebun. Când i-a murit prima iubire, lui Kresimir i s-au sfărâmat genunchii. Rudele s-au descotorosit de el, mai întâi amabil, în primul sanatoriu de boli amoroase ieșit în cale. După primele zile supravegheate chimic, l-am chemat în cabinet pentru o dare de seamă amănunțită. Kresimir s-a așezat la masa mea și a început să mă bombardeze cu întrebări. Ce fac acolo, de cât timp sunt în oraș, ce lucrez, pe unde am călătorit, cum de am ales Banja Luka, dacă am prieteni, dacă am o iubită?… I-am rămas dator cu toate răspunsurile…

Uneori, când se lasă seara peste Balcani și aud în depărtări gemetele imamilor chemând lumea la introspecție, îmi imaginez cum Kresimir va fi trăit să vadă că prima lui iubire nu va fi fost ultima…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *