Într-un bar, Dick Cheney şi Leopold II al Belgiei conversează amical la o bere, în aşteptarea Papei Grigorie VII. Dialog relaxat, între apropiaţi de cursă lungă: 100.000.000 de morţi în Congoul colonizat, fără a pune la socoteală mâini şi picioare tăiate; 1.500.000 în Irakul ‚eliberat’, fără victime colaterale; număr neprecizat în timpul cruciadelor…Asta pentru ca „resursele să fie în mâinile celor care ştiu să le gestioneze”, iar triumful lor să se numească… „democraţie”.
Iată una din cele şapte scene ale piesei Contra Democraţiei, scrise de dramaturgul catalan Esteve Soler. Şapte viziuni suprarealiste, tăioase, cinice, dar pline de umor despre o păcăleală colectivă, în fiecare zi din ce în ce mai demagogică şi mai scandaloasă. Timpul în care trăim, cu realităţile lui morbide – război, control, înfomatare, violenţă – interogat în şapte scene fantastice, care pun la îndoială realitatea democraţiei.
Din fereastra largă a unui birou futurist, zărim un oraş în ruină. Un politician ne explică distrugerea lui, atunci când locuitorii au decis să se transforme în cetăţeni şi să fie mai mult decât un vot o dată la patru ani. „Am fi putut să-i lăsăm fără mâncare, fără medicamente, fără tehnologie, până când şi-ar fi schimbat părerea”… „Să dislocăm masiv întreprinderi e o altă metodă bună pentru a schimba guverne”… „Dar de data asta am vrut să ne demonstrăm direct puterea. De data asta ne-am spus: să terminăm cu slăbiciunea, oraşul e al nostru, aşa că ni-l luăm. În întregime”. Scopul: crearea unei noi lumi, cu locuitori aleşi atent, mai obedienţi, mai imbecilizaţi, mai servili. O lume în care discursul independent, critica şi luarea de poziţie să fie interzise, o lume intoxicată cu pastile de râs, care să limiteze gândirea şi solidaritea. O lume care să se numească totuşi democraţie, întrucât „Democraţia e la fel de savuroasă ca McDonald’s; şi puţine francize au obţinut atâta prestigiu, difuzare şi fiabilitate”.
Contra Democraţiei este una din părţile Trilogiei Contra scrise de Esteve Soler, alături de Contra Progresului şi Contra Iubirii (texte traduse în 10 limbi, inclusiv româna – de către Luminiţa Voina-Răuţ). Trei cuvinte supralicitate, hiper-utilizate şi ridicate la rang de principii fondatoare ale lumii în care trăim. Esteve Soler le deconstruieşte pe rând, în câte şapte scene care îmbină horror şi comedie, umor şi cinism, într-o experienţă reflexivă asupra certitudinilor şi locurilor comune care populează societatea contemporană.
O piatră uriaşă striveşte un om. Un altul apare cu o praştie în mână. Capitalismul, ca joc copilăresc între adulţi. “Uneori am senzaţia că piaţa liberă vrea doar distrugerea competiţiei”, spune învingătorul, în timp ce învinsul se zbate cu ultimele forţe. “Toate ţările civilizate, toate, lăsăm restul ţărilor să se mutilize şi să se omoare între ele cu armele pe care noi înşine le vindem. Fără excepţie. Occidentul trăieşte din moarte. Războaiele creează piaţa şi piaţa creează războaiele“. Dublu palier al neo-liberalismului: strivirea individului şi strivirea naţiunilor, în numele unei pieţe din ce în ce mai globalizate, mai libere şi mai lipsite de control.
Contra Democraţiei, text distins în 2011 cu premiul „Serra d’Or” pentru cea mai bună piesă, are puterea artistică de a prezenta într-o experienţă teatrală unică, ororile lumii contemporane, abil camuflate în spatele unei farse discursive intitulate „democraţie”. Textul nu este o critică a societăţii deschise, mereu ameliorabile, ci dimpotrivă, reprezintă deconstruirea unui fals political corecteness care ne dezarmează gândirea şi ne reduce la muţenie.
Jucată în întreaga lume, Contra Democraţiei poate fi văzută în această stagiune la Sibiu, în limba germană, în regia lui Alexandru Dabija, cu o scenografie de Dragoş Buhagiar.
