Literatura se naşte în spaţiul de cuvinte şi de pauze al singurătăţii: ea nu poate aspira la vocaţia pedagogică a îndrumării morale, după cum nu poate dărui certitudinile spre care se aleargă cei prinşi în infernul de zile interşanjabile. Delicată şi tragică, ea se iveşte din materia de imprecizie a […]
Trecerea Atlanticului înseamnă, pemtru Nabokov, nu doar despărţirea de Europa, ci şi sfârşitul unei vieţi: autorul care scrie în limba rusă devine, o dată cu noua sa existenţă, profesorul rătăcitor şi mai apoi iconoclastul părinte al “ Lolitei”. Ceea ce rămâne în urmă este un prim Nabokov, a cărui încercare […]
Nostalgia este cel din urmă cer pe care îl poate zări literatura: dincolo de cuvintele şi de pauzele textului se află doar acest orizont pe care îl putem numi destin. Iar drumul spre destin este însăşi cărarea nostalgiei, de vreme ce, în cele din urmă, ne este dat să ajungem […]
„Cu excepţia câtorva pagini care mi-au lăsat cicatrice adânci şi urâte pe piele, n-am scris niciodată din toate puterile mele, fiindcă am vrut să supravieţuiesc, să am o viaţă. Mi-am protejat corpul şi mintea de mine însumi, aşa cum şerpii au ţesuturi de protecţie la interiorul pungilor cu venin. Vârfurile […]
Există, în cazul lui Mircea Cărtărescu, o tenacitate unică a jurnalului, ca şi cum inima acestui text ce creşte, vreme de decenii, ar fi locul himeric dinspre care iradiază întreaga sa literatură. Căci jurnalul lui Mircea Cărtărescu nu este un monument postum, adăpostind memoria pioasă a unui scriitor, ci vulcanul […]
Jurnalul se află în centrul scrisului lui Cărtărescu, dat fiind faptul că la el scrie constant, de la vârsta de 17 ani. Din jurnal se ramifică toate celelalte scrieri ale sale, el însuși considerându-se, în mod esenţial, un scriitor de jurnal. Penultimul jurnal al lui Mircea Cărtărescu, (“Un om care […]
Există în arta lui Cehov un nucleu de vitalitate melancolică care nu se la lasă dominat de locurile comune ale platitudinii sau ale profetismului. Cehov nu poate fi nici scritorul care amuză ( de vreme ce ironia sa nu are nimic în comun cu supeficialitatea râsului tâmp), după cum nu […]
,,Atunci când reperele lumii reale se prăbușesc, același lucru se petrece și în psihicul uman. ( Viktor Pelevin) Din punctul meu de vedere, cei care pot surprinde cel mai bine întunecimea vieții și dramatismul ei sfâșietor sunt scriitorii ruși. Recunoști literatura rusă de departe după frazele ce sunt încărcate afectiv, […]
Îndepărtatul an 1919 este cel al renaşterii lui Vladimir Nabokov: despărţirea de Rusia este clipa în care toate certutudinile unei vieţi încetează să mai existe. De acum înainte, până la moarte, Nabokov va fi un exilat, iar patria sa pierdută va luci doar în palatul de cleştar al ficţiunilor sale. […]
Există inși foarte siguri pe golul din ei. Printre oameni care doar mimează cultura (unii cu patalama de cititori avizați) „dă bine” să strâmbi din nas când vine vorba de orice carte care are o temă religioasă, fie ea roman, eseu sau volum de poezie. Spui din start că nu […]
