Carlos Eduardo Maldonado este profesor titular la Universidad del Rosario, Bogota, Columbia. Doctor în filosofie al Universităţii Catolice din Louvain (Belgia). Profesor invitat la Universitatea din Pittsburgh (SUA), Catholic University of America (Washington, D.C., SUA), Universitatea din Cambridge. A primit premiul „Distinción al Mérito” din partea Universidad Nacional Mayor de San Marcos, Lima, Peru, pentru contribuţiile sale în domeniul relaţiei dintre filosofie şi complexitate.
Este autorul următoarelor volume: Termodinamica y complejidad. Una introduccion para las ciencias sociales y humanas (2005), Bogota, CTS + P. Ciencia y tecnologia como politica publica y politica social (2005), Bogota; Biopolitica de la guerra (2003), Bogota; Sistemas complejos, evolucion tecnologica y retos para la etica (2002), Bogota; Contrapuntos de investigacion (2001), Bogota; Hacia una fundamentacion filosofica de los derechos humanos (1999), Bogota; Human Rights, solidarity and Subsidiarity (1997) Washington, D.C.; Introduccion a la fenomenologia a partir de la idea de mundo (1994), Bogota.
Mulţumim pentru permisiunea de a publica acest text.
Ce susține neurobiologia plantelor?
-Carlos Eduardo Maldonado
Parte din energia pe care o are cunoașterea în științele de vârf este permanenta apariție de științe și discipline noi. Ei bine, ceea ce ieri se numea biologie, astăzi se numește biologie moleculară. Și mai precis, în legătură cu studiul plantelor, a apărut acum mai puțin de două decenii, neurobiologia plantelor. Cel mai important centru de cercetare a acestei științe este în Italia.
Studiile despre neurobiologie au fost hotărâtoare pentru a înțelege cum funcționeaza creierul, și chiar mai mult, legătura dintre minte și creier, și dintre minte și corp. Cu toate acestea, până acum, studiul s-a concentrat asupra ființelor umane și asupra anumitor specii animale.
Plantele sunt ființe vii ce gândesc, miros, simt, mănâncă, digeră, se reproduc, văd și își amintesc chiar dacă, spre exemplu, le lipsește scheletul, creierul, stomacul, aparatul digestiv, ochii și nasul. Organizarea plantelor este modulară; sub forma a multiplii centri de control, distribuiți de la vârful rădăcinilor, trecând prin rădăcini, tulpină, crengi și frunze sau, dacă se preferă, plantele sunt oameni cu capul în pământ și cu picioarele și mâinile în aer.
Studii recent coincid în a semnala, fără echivoc, faptul că plantele au mai mult de cinci simțuri – cel puțin cincisprezece – , că simt, sunt inteligente și gândesc. Exact ca oamenii sau chiar mai bine. Singura „greutate” pe care o au plantele în general, este faptul că sunt lente. Și mai ales dacă sunt comparate cu oamenii sau cu animalele, atunci sunt foarte lente. Și cu toate acestea, se mișcă, acționează, înțeleg mediul și îl modifică în propria favoare.
Anatomia și fiziologia plantelor sunt fascinante, așa se face că, în numeroase ocazii, unele dintre cele mai importante descoperiri biologice s-au desfășurat în urma experimentelor și cercetării asupra plantelor, înainte de a se experimenta cu animale. Însă comunitatea științifică a întârziat – ca întotdeauna – recunoașterea importanței studiilor botanice și câteodată acestea au fost recunoscute doar atunci când aceleași cercetări au fost realizate pe celule animale și procese animale.
Plantele procesează informație, dar realizează acest lucru sub o formă distribuită, paralelă și non-locală, spre deosebire de animale, inclusiv oamenii. Organizarea modulară a plantelor permite o descoperire fantastică, adică: o plantă nu este un individ, ba mai bine, este o colonie, iar inteligența sa este cea a colectivități (precum, spre exemplu, cea a insectelor sociale, a stolurilor de păsări sau a bancurilor de pești). Pentru înțelegerea complexității vieții, procesarea informației și alcătuirea sistemelor vii, aceste descoperiri sunt de o importanță vitală, marcând o cotitură.
Într-adevăr, plantele au procese fiziologice ce aruncă o lumină nouă și proaspătă asupra tuturor ființelor vii de pe planetă. Așa de exemplu, celula plantelor și a animalelor este exact la fel cu o singură excepție: plantele au, în plus, cloroplast, și acesta este factorul ce face posibilă viața pe planetă.
De fapt, plantele produc componenți biologici organici volatili (în engleză BVOCs), responsabili cu distrugerea și producerea permanentă de molecule în atmosferă. Mai precis, controlează și regularizează cantitatea de oxigen din atmosferă, așa încât să nu scadă niciodată sub 18% sau să nu treacă de 22%, pentru că în primul caz s-ar congela planeta, iar în cel de-al doilea oxigenul s-ar transforma în combustibil. Fotosinteza este expresia epidermică a importanței planetelor pentru menținerea vieții pe planetă.
Fenomenul este captivant. De la clasica întrebare a grecilor despre specificitatea și diferențele umane am trecut la descoperirea treptată a faptului că unele atribute ce s-au crezut a fi proprii oamenilor sunt împărțite cu diferite specii animale. Până a ajunge, acum, la plante. Problema crucială, fără dubii, este cea a minții și a conștiinței. Ei bine, și plantele știu, învață, au memorie/își amintesc, sunt conștiente și inteligente. Diferența rezidă în timpii, ritmii și pașii lenți ai „regnului” vegetal.
Atavic, s-a considerat că gândacii sunt un exemplu remarcabil de reziliență. Exemplele tipice sunt capacitatea acestora de supraviețuire la explozii sau bombe atomice (Hiroshima, Nagasaki, Cernobîl). Și, adevărul este, că pe lângă gândaci, plantele sunt un alt exemplu de robustețe și reziliență. Sau cum spune un autor, de antifragilitate la viață. Adică, capacitatea de a profita de circumstațe negative și de a le transforma în oportunități de dezvoltare și adaptare.
Participăm, în mod vădit, la o epocă de magnifică vigoare a cunoașterii. Și printre cele mai recente și solide expresii este cea a neurobiologiei plantelor. Un capitol înviorător al înseși complexității vieții. Până într-acolo încât întregul lanț al vieții depinde în totalitate de plante: adică, de inteligența, învățarea și adaptarea. Restul este imaginea umflată a ființelor umane despre ele însele, și cu acestea, la un nivel inferior, despre animale.
Două studii riguroase despre neurobiologia plantelor sunt: What a Plant Knows. A Field Guide to the Senses of Your Garden and Beyond, de D. Chamowitz (2013), și Brilliant Green. The Surprising History and Science of Plants Intelligence, de S. Mancuso și A. Viola (2015). Cu toate acestea, sunt tot mai numeroase lucrările în această direcție, fără a mai numi Society for Plant Neurobiology, fundată în 2005 (http://www.plantbehavior.org/neuro.html). Da: lingua franca a științei este engleza.
Traducere din limba spaniolă de Raluca Ciortea
