Literatura este singurătate: corpul de cuvinte şi de pauze în care se toarnă cel care scrie este asemeni unei urne funerare adunând timpul scurs, ca pe un rod al toamnei agonice. Literatura este singurătate şi nimic din rândurile ei nu poate oferi sentimentul de fericire factice al unei fotografii decupate […]
Literatura se naşte în spaţiul de cuvinte şi de pauze al singurătăţii: ea nu poate aspira la vocaţia pedagogică a îndrumării morale, după cum nu poate dărui certitudinile spre care se aleargă cei prinşi în infernul de zile interşanjabile. Delicată şi tragică, ea se iveşte din materia de imprecizie a […]
Nostalgia este cel din urmă cer pe care îl poate zări literatura: dincolo de cuvintele şi de pauzele textului se află doar acest orizont pe care îl putem numi destin. Iar drumul spre destin este însăşi cărarea nostalgiei, de vreme ce, în cele din urmă, ne este dat să ajungem […]
Există în arta lui Cehov un nucleu de vitalitate melancolică care nu se la lasă dominat de locurile comune ale platitudinii sau ale profetismului. Cehov nu poate fi nici scritorul care amuză ( de vreme ce ironia sa nu are nimic în comun cu supeficialitatea râsului tâmp), după cum nu […]
SCRISOAREA CELUI MAI VECHI PRIETEN CARE NU POATE SCRIE, DAR VINDECĂ SINGURĂTĂȚILE Eu pe tine te știu de când erai copil. Și eu eram copil. Am copilărit împreună. Te trezeam dimineața, cu zgomot, cu isterie, cu alergătură. Mă țineam după tine, în baie, cât făceai duș, în bucătărie, la cafea, […]
Adesea singurătatea, o declarație gravă și incomodă, precedată de o reputație condiționată social care ne înspăimântă nebulos, este intransigent exilată axiologic în domeniul indezirabilului, al fatalității cotidiene de care încercăm să ne eliberăm haotic și discret, fugind simultan de noi înșine. Și totuși, singurătatea și comuniunea cu ceilalți rămân deopotrivă […]
Pentru că nu sunt toți cuprinși de frenezia din jur, pentru că nu toate luminițele și colindele aduc voioșie și nici vata de zahăr și vinul fiert nu funcționează întotdeauna ca panaceu pentru singurătate. Pentru că nici sclipiciul omniprezent sau urmele de zăpadă nu exclud din gânduri un tablou al […]
cît trebuie să mai plătesc pentru un singur vers? cîte călătorii cu luntrea, cîţi bani de argint, cît vis, cîtă carne pe cîntarul de oase, cît? cunosc deja drumul prin labirint cineva e mereu rătăcit, să-l întrebăm, călătoreşti de mult? pînă cînd? ajunge, îi spun, rămîi aici, e bine în […]
locuim în aceeaşi cameră. închişi. fără ferestre, fără uşi. prin faţa pereţilor de sticlă pămîntul îşi plimbă peisajele care se schimbă la cîteva secole. acum, în faţa mea stă un arbore care abia se mai vede căci am umplut amîndoi pereţii cu cuvinte. nu ne mai vorbim de cîteva veacuri […]
Am fost singur destul de mult timp. Cred că mai mult decât alţii. Printre altele am stat aproape cinci ani într-o mânăstire destul de strictă pentru că era un noviciat acolo şi se învăţa disciplina pentru restul vieţii. Şi ştiu foarte clar că nu există singurătate. Suntem în comuniune permanentă […]
