reprezintă încă de la începuturile dreptului roman unul dintre cele trei principii de bază ale echilibrului și sănătății juridice; adică a-i oferi fiecăruia ceea ce îi aparține. Ceva mai pe larg, în oratoria pledoariei juridice, a asigura fiecăruia dreptul de a se bucura de ceea ce este al lui. Ușor […]
Nu mai avem mult până la Nașterea Copilului Divin și implicit venirea Moșului. Tocmai de aceea să ascultăm câteva expresii muzicale mai vechi sau mai noi dedicate Nașterii, pentru ca mai apoi în imediata apropiere a Sărbătorii să ne dedicăm Moșului. Pentru început o compoziție anonimă din secolul XV, aflată […]
din cadrul programului național audio-video „să-i ducem pe români pe culmile disperării” poate fi considerată, cu puțină îngăduință, un pas decisiv către o Românie omniscientă; în nici un caz însă cu talentul scriitoricesc și inteligența lui Emil Cioran. Arătam nu demult că o anume parșivitate ticăloasă din media tributară unui […]
Fiind sărbătoarea unuia dintre cei mai iubiți sfinți, multe nu ar fi de spus cu această ocazie. Există totuși un paradox de data aceasta: nu numai cei mici își așteaptă cadourile ci și cei mari speră într-un dar al alegerii făcute; dacă nuiaua e simbolică la minori, la majori, deși […]
În sincera-i iubire de Patrie, Imperiu adică, distinsul militar și istoric Ammianus Marcellinus, ultimul adevărat păgân al istoriografiei romane, fie și prin admirația mărturisită față de împăratul Iulianus disprețuit de creștini ca Apostatul, scrie convins în a sa Istorie romană despre „Cetatea Eternă… care va trăi cât timp vor exista […]
a fost intuit încă din vechime ca o manifestare umană importantă, benefică, soteriologică în așa măsură încât la romani întâlnim chiar o zeitate Risus menționată de Apuleius. Complexitatea ieșită din comun a râsului o aduce marea operă. Cel mai sfâșietor râs este cel „profesional”, al paiaței care, indiferent de durerea-i […]
Se poate lesne observa că marile revolte, nu neapărat stradale, reflectă în fond furia unui grup împotriva altui grup pentru că lucrurile nu stau așa cum și-ar dori unii; dar, mai grav e că unele manifestări verbale replicante și nu numai probează necunoaștere în timp. A crede că lucrurile s-au […]
Pentru a nu rămâne cu o impresie eronată despre lacrima celor din vechime, adaug la cele arătate data trecută că o dimensiune amoroasă a termenului e relevată de diminutivul lacrimula (la sentimentalul iremediabil Catullus) traductibil prin lăcrimioară sau lăcrimuță, lăcrimiță după cum permite româna cu generozitate. Și, cum opera e… […]
Dacă marile spirite democratice s-ar fi oprit fie și doar la ceea ce am numit castrare verbală, poate că ar fi suportabil, deși, după cum arătam, generând așa-zisa corectitudine politică, ne afundă în prostia ticăloșită. Dar, cum spiritele, bune sau rele, nu dorm niciodată, mai ales că trebuie să-și justifice […]
Deși sentimentali și ei, în felul lor însă, romanii, cei clasici, adică necreștini, considerau lacrima în mod pragmatic o consecință a plânsului, iar adjectivul lacrimosus (3) lăcrimos, la figurat trist, jalnic, dar nu neapărat justificat prin secreția glandulară, căci, în demnitatea lor, marile dureri sunt mute; ca atare și planta […]
