De câte ori pleci marea scade şi sarea cristalizată îngroaşă pereţii dormitorului ca un ecou pe care îl auzi şi la capătul digului. Meduzele lunecă pe spatele tău gol luându-şi rămas bun. Algele îmi astupă toate arterele din dreptul buzunarului de la piept al cămăşilor bărbăteşti, şi felul în care […]
I-am turnat pe toţi. Le-am scris numele pe marmură, pe piatră pe pământul de mai jos. I-am denumit eroii patriei care se întorc acasă aliniaţi în zori. Le-am decupat poveştile şi le-am aruncat în faţă. Le-am trezit copii din somn încă din mame şi i-am mutat dintr-o şoaptă în alta […]
Dacă tu ai să te muţi împreună cu mine, dacă tu ai să te muţi împreună cu mine, o să calci întâi pe plămânul meu stâng, apoi pe dreptul, fără să se întâmple nimic, o să înaintezi până la capăt ameţită de atâta aer proaspăt şi o să te sprijini […]
Singurul lucru pe care îl aveam erau rănile. Stăteau agăţate de noi ca nişte globuri de Crăciun strălucitoare pe dinafară şi de câte ori răsărea soarele le puneam în lumină să le vadă şi ceilalţi. Fiecare casă avea rana ei principală şi o mulţime de răni mai mici, pe care […]
Cel mai bine e să nu pleci nicăieri să locuieşti tot timpul sub plăcile albe de faianţă dezinfectate de primărie, unde mortarul e umed şi aerul cald, iar lumea e un pliant cu tiraje de masă distribuit direct în sala de naşteri
pentru Ion Mureşan din vertij se naşte lumina şi lumina pleacă de la dumnezeu şi se întoarce mai încolo, tot aşa sus-jos, sus-jos pâna când legănarea asta intră în capetele noastre de beţivi şi se aude ca o linie directă de telefon care sună şi-n rai, ca o chemare
Am nevoie de altceva. Am nevoie de un cer care să stea tot timpul deschis ca o uşă batantă înţepenită cu o piatră luată din stradă. Am nevoie de un cer bătrân, obosit, un cer care să îşi ceară iertare mult mai des că a fost în altă parte. Un […]
Da, a fost o vreme când nu te găseam, pământul care te acoperea se surpase într-o parte şi de câte ori bătea vântul puteam să văd nimicul ca un orb care pipăie cu degetele albia uscată a unui râu şi plămânii i se umplu brusc de apă. Tu nu erai […]
A venit lumina şi ne-a luat casa. A venit într-o noapte când nimeni nu mai credea. S-a auzit întâi un vuiet surd, apoi tata a zis e prea multă linişte, să fugim şi în timp ce fugeam cu lumea în spate, cerul se îngusta cu încă un cerc până când […]
Nu mă lăsa singură, fă-mi o casă fără ferestre şi fără pereţi, o casă în care să locuiesc în golul uşilor interioare şi ceilalţi să treacă prin mine ca printr-o piaţă de flori sub zăpadă, să înainteze cu lopeţile în mâini, să îşi facă loc în lumina mea nemişcată
