Am nevoie de altceva. Am nevoie de un cer care să stea tot timpul
deschis ca o uşă batantă înţepenită cu o piatră
luată din stradă. Am nevoie
de un cer bătrân, obosit,
un cer care să îşi ceară iertare mult mai des
că a fost în altă parte. Un cer care spune
că nu eu sunt de vină, de vină e cerul
din mine
care doare

Anca Mizumschi
s-a născut la 24 noiembrie 1964, la Constanţa. Este absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, şi a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti. A publicat volumele: Departe de Hemingway, 1988; Est, Editura Viitorul Românesc, 1993; Opera Capitală, Editura Albatros, 1995; Poze cu zimţi, Editura Brumar, 2008; Anca lui Noe, Editura Humanitas, 2009; Versouri, Editura Humanitas, 2010; “Carte de citire” (antologie de autor), Editura Blumenthal, 2012.
Frumos si aerisit 🙂