Ai putea să-mi coși, în format de poche, cu ață de bronz, la noapte, Les Onze   Mille Verges dacă-mi ard cămașa, când Art Garfunkel, diseară, mi-aprinde-o țigară?

Nici măcar lui Sir Hopkins tras de păr nu-i pare să-ți cumperi două, când te-astâmperi,   perechi de sandale, dacă-ți iese-n cale, hop, hop, hop, op. cit., Donul liniștit.

Strada ta mai pozează goală sau doar în cutia poștală? Își ține-n piept aerul care pe-aici e bogat în scrisoare   de dragoste și își înlătură frunzulițele fără mătură, s-arate ca-n urmă cu două- zeci, treizeci de toamne, când plouă?

Ți-ai dori să crezi că,-n aerul dez- locuit a van Eyck de mine,-n Gand,   fiindcă eram tuns, poți, cu părul strâns, intra, ca-ndelem- nimicire, demn?

Uite-mă copil de mingi pe Sextil Pușariu, acad., unșpe fulgi când cad   pe paltonul ver- de, al tău, din cer, de parcă,-n ovalul nostru,-ar fi Realul!