The Graduate

Luand in calcul inflatia, The Graduate este un success mai mare de box office decat The Godfather, Forrest Gump, The Avengers, The Dark Knight, doar Gone With The Wind si The Sound of Music avand incasari mai mari in momentul lansarii. Considerat unul dintre primele filme care a reusit sa vorbeasca unei generatii tinere, acest film art house pentru mase este un mix de “premiere” si a reusit sa ramana pe lista celor mai bune 100 de filme realizate periodic de American Film Institute si in categoria must see pentru orice cinefil respectabil. Totusi, la aniversarea din 1997, criticul de film Roger Ebert isi schimba verdictul asupra filmului dat in urma cu 30 de ani, incadrandu-l in categoria lesser movies: productii cinematografice captive ale erelor in care au fost lansate. The Graduate, continua criticul, trebuie privit ca un time capsule.
Benjamin (interpretat de Dustin Hoffman) este un 20 something confuz in ceea ce priveste toate aspectele importante ale vietii si care se lasa sedus de sotia partenerului de afaceri al tatalui sau, Mrs. Robinson (Anne Bancroft), numai ca ulterior sa se indragosteasca de fata acesteia, Elaine. Adaptarea regizata de Mike Nichols in 1967 dupa romanul lui Charles Webb a creat destul de multa agitatie in jurul ei, in parte datorita subiectului, dar si a unor inovatii stilistice si de promovare.

In primul rand, The Graduate este una dintre primele productii adresate tinerei generatii, facand parte din valul care impunea trendul unui cinema relevant din punct de vedere social. Filmul a fost lansat in 1967, la finalul anilor ’50 & ’60, perioade definite de filme epice (genul swords &sandals fiind prepoderent), inaintea erei blockbusterelor (Jaws – primul blockbuster – s-a lansat in 1975), inainte de 1971, cand Warner Bros a sustinut pentru prima data lansarea unui film printr-o campanie publicitara TV (saturation release), intr-o vreme in care filmele stateau si ani intregi in cinematografe, iar lansarile nu erau organizate sezonier. In schimb, sponsorii filmului au gandit o tactica de marketing pragmatica: regizorul a facut turul campusurilor universitare din SUA, explicand tinerilor care este mesajul filmului si combatand diverse critici. Iar raspunsul acestora a fost pe masura: in Appraising The Graduate: The Mike Nichols Classic and Its Impact in Hollywood, J. W. Whitehead povesteste cum cei care protestau anti-Vietnam luau pauze de la demonstratii pentru a se strecura in sala de cinema si a urmari filmul.
Dar cauza lor, ca de altfel si celelalte revolutii sociale nu si-au regasit loc in aceasta adaptare. Aaron Cooley citat de Whitehead scotea in evidenta nostalgia atemporala a filmului. The Graduate este un film despre anii ’60 fara hippioti, protestele anti-Vietnam, revoltele studentilor, miscarea drepturilor civile si cea feminista, manifeste politice, droguri si muzica rock. Pe de o parte, lipsa acestor coordonate ale epocii augmenteaza izolarea lui Benjamin, definita chiar din secventa de inceput prin melodia Sound of Silence, dar ii permite filmului sa se concentreze pe critica culturii consumeriste, pe problemele valorilor „de plastic” care nu au disparut niciodata. Intr-una din conferintele din turneul din campusurile universitare, Nichols vorbea despre los angelizarea lumii in care obiectele acapareaza viata unei persoane, fenomen care continua si azi (v. recentul The Bling Ring).

Un alt element care transforma filmul intr-un evergreen este identificarea cu acea stare de confuzie, de „ingrijorare pentru viitor”, de criza de sfert de viata prin care trece Benjamin. Arta are rolul de a invita spectatorul sa priveasca atent, sa inceapa sau sa continue procesul de auto-analiza a propriei persoane si a lumii in care traieste. Iar contemplarea starii actuale si a propriului viitor este definitorie pentru tineri. Chiar si in contemporaneitatea noastra, aceasta criza persista si i se acorda din ce in ce mai multa atentie. Lipsa profunda de experienta, stangacia lui Benjamin, nu doar cand vine vorba de femei, anxietatea, singuratatea sunt stari usor recognoscibile pentru publicul tanar, alaturi de dorinta de a se scufunda la propriu si la figurat departe de lumea „adultilor”,.
Robert Beuka, autorul a Suburbianation, descria lumea parintilor lui Benjamin ca fiind condusa de „narcisismul auto-destructiv al visului suburban”. Faptul ca Benjamin apartine unei familii cu un anumit statut social nu este intamplator. Viata din suburbiile americane este o tinta preferata pentru Hollywood care insceneaza reality checkuri pentru membrii acestora. The Graduate se adresa in special tinerilor, acelor baby boomers, care ieseau de sub acoperisul protector al parintilor pentru a-si asuma raspunderea pentru rolul pe care il vor juca in lumea reala. Iar in acest punct al discutiei, este important de analizat finalul (spoiler alert). Dupa o ora si jumatate in care Benjamin este in deriva, acesta preia controlul si o rapeste pe Elaine de la propria nunta. Finalul in care cei doi sunt in autobuz si zambesc a fost unul dintre motivele pentru popularitatea filmului. Insa victoria lui Benjamin asupra conformismului este aparenta: daca privesti filmul cu atentie, se observa cum bucuria se transforma in nesiguranta, atmosfera de now what? fiind confirmata de Nichols care a declarat ca Benjamin si Elaine urmau sa devina versiuni nealterate ale parintilor lor. Filmul refuza audientelor sentimentul de satisfactie intact. The Graduate este o satira negativa, o disectie care scoate la iveala tot ceea ce este stricat in cultura, este vorba despre, asa cum mentiona Whitehead, felul in care americanii esueaza in mod specific sa evite a trai intr-un conformism materialist la grade diferite de disperare. Vezi American Beauty.

The Graduate ramane in continuare pe lista celor mai bune filme datorita tehnicilor avangardiste box office friendly, fiind un film sofisticat din punct de vedere al tehnicilor de filmare si al metaforelor create vizual. Nesiguranta, anxietatea lui Benjamin sunt ilustrate prin tema scufundarii – in secventa dinaintea petrecerii organizate in cinstea lui, cand camera mentine un prim-plan claustrofob asupra chipului inert al lui Benjamin care ii marturiseste tatalui sau ca ii este teama pentru viitorul lui, scafandrul de jucarie din acvariu are o arma indreptata asupra acestuia. Cand cheile sunt aruncate de Mrs. Robinson lui Benjamin, acestea nimeresc in acvariu si darama scafandrul. Punctul culminant al temei are loc de ziua lui de nastere, cand parintii ii daruiesc un costum de scafandru si il obliga sa defileze in el pentru invitatii petrecerii, Benjamin regasindu-si refugiul doar in adancurile piscinei. Un alt tertip vizual este folosirea dungilor albe si negre, care se regasesc in camera lui Benjamin, sugerand inchisoarea existentiala bidimensionala in care il inchid parintii lui.
Cu toate acestea, The Graduate este un lesser movie. Privindu-l astazi, filmul dezamageste din cauza personajului principal: egoist, de o imaturitate patetica, traieste in afara erei sale. Este un rebel care esueaza, al carui singur moment de revolutie se petrece dintr-o dorinta copilareasca de a detine ceva ce i se refuza, urmand ca ulterior sa devina ceea ce dispretuieste mai mult. Mai nuantata si mai rezistenta in timp este personalitatea complexa a amantei sale mature, Mrs. Robinson. Desi un trigger amar al actiunii, este singura care are o directie proprie pe care si-o asuma. Yes, we would like you to seduce us.