Poezii de toamnă

toamna noastră cea de toate zilele

e prima zi când frunze verzi sunt ruginii
și altele vor mai urma ca păsările dintre vii…
e toamnă

tu n-o ucide sau zădărnici
cu trupu-nchis şi focul neflămând
ci vino-n jocul visului meu când
să zbor încerc, cu aripile gri

 și de-i amar sau greu să-mi scrii vreun rând
în noaptea ce pe vremuri fost-a zi
de aminitiri – himere nu fugi
ci umple-ţi iar cu doruri al tău gând

 nu te uita la jarul deja stins
al vieţilor trecute dimprejur
angoasele putea-voi să-ţi opresc


cu un arcuş doar pe o coardă-ntins
când graiul meu va rezona firesc
fii iarăşi tu o forță de ne-nvins

 e toamna noastră galbenă albastră

vorba-i durere
cugetarea sumbră

în toamna care crește
iar în umbră

 

septembrie

cine ești
m-a întrebat copacul
sunt adâncul
în care pătrund
rădăcinile tale

cine ești

m-a întrebat cerul
sunt joaca dintre
lumină și-ntuneric
sau goana dintre ghețuri și nisip

când apele m-au întrebat
n-am spus nimic
le-aș fi mărturisit
sunt piatra
peste care ele curg

nu sunt nici piatră dar nici apă
ci doar un petec de pământ
cu pete sângerii-ntre spice
când număr macii
în graiu-mi
ostenit și nerostit

castane cad
mereu
covor tihnit
septembrie – liceu…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *