Dansînd cu Universul

Aurora Dumitrescu, cea care are ,,darul (…) stiloului” (p.188), e conștientă de extraordinara putere a cuvîntului scris și rostit, atît din perspectiva omului de litere și scriitorului, cît și a terapeutului care este, avînd vocație de ,,luminător”, crede și cercetează (,,Bucură-te și experimentează!” -p.246) fiindu-i leitmotiv. 

,,Trezită” spiritual și în sincronicitate cu timpul scriiturii care a dat în pîrg  (,,Căci este un timp pentru fiecare dintre noi…Cînd fructul e copt, cade (…)” -p.232), ea nu scrie cărți de duzină sau povești siropoase care țintesc mercantilul sau divertismentul facil, dimpotrivă, are acces la profunzimea oferită de multiplele sale inițieri în spiritualitate. Romanele ei de nișă, anticanon și antidogmatice, purtînd amprenta autobiograficului, cuprinzînd un spațiu narativ luxuriant, propun abandonarea prejudecăților de lectură, revoluționarea conștiințelor, resurecția mentalităților, ieșirea din zona de ignoranță și de confort și lărgirea orizontului cunoașterii. Sînt romane care fac senzație nu atît prin ineditul și autenticul pe care-l conțin (în care Vindecarea pluriplană devine preocupare de căpătîi), cît prin rolul detabuizant pe care și-l asumă. Aurora Dumitrescu e un spirit liber, cu vocație avangardistă, de unde oroarea de convenționalism, tipare, platitudini, cărări umblate, dejaspus, dejavăzut. Predilecția scriitoarei, care vine din zona filologicului, francofoniei, sapiențialului, filosoficului, paideciului și didacticismului formator, e pentru personaje rebele, anticanon, predilect feminine (eroine de tip ,,amazoane” deschise la experiment, pentru care emanciparea e un stil de viață), reflex al personalității sale flamboaiant-creatoare, altruiste, pro viață și pro adevăr (de unde și caracterul justițiar al cărților sale), care pune sub spectru romanesc realități spirituale fundamentale incontestabile. Calitatea mesajelor pe care Aurora Dumitrescu le transmite în romanele sale cu tentă holistică e în ton cu energiile universale vibraționale înalte, cuvîntul fiind vibrație pură, în care Iubirea și Compasiunea sînt far călăuzitor. Aurora Dumitrescu scrie călătorind și călătorește scriind în spații geografice extinse: în imaginar, în interiorul propriului corp, în subconștient, în amintiri, în vise, în lumi paralele vizibile și invizibile, în miracolul existențial.

Bipolara debutează cu o imagine de tip ,,bolgie”, în care personajul principal, Gloria Constantinescu, nume predestinat eroicului, suflet zbuciumat care experimentează iadul, tînăr artist-creator nesupus la canon, ,,(…) poeta care face furori la Paris!” (p.15), își revine cu greu din sevraj. Abulică, după o petrecere nonconvențională asezonată din plin cu droguri, dezmăț și alcool, în care libertatea deplină transformată în libertinaj e cuvînt de ordine, se trezește într-o cameră de hotel din stațiunea grecească Santorini (destinație turisitică primită cadou de la Eleonora, mamă vitregă și psiholog), alături de un anume Dimitrios, împătimit heavy metall-ist, cu care are o aventură sexuală. E genul de petrecăreață dezinhibată, ,,nerușinată” (p.25), femme fatalle, ,,oaie neagră” ce se detașează net de ,,turmă”, ce manifestă repulsie față de căsnicie, de banalitate și de a prinde rădăcini, căreia îi place să fie în centrul atenției și să debordeze de sex appeal. Descendentă dintr-o familie onorabilă, de medici (tatăl, Dumitru, chirurg de excepție ce pune cariera profesională pe primul loc, în dauna familiei, față de care nutrește un sentiment de vină), extrem de talentată în ale scrisului, liber-cugetătoare și sceptică (,,(…) nu avea chef să audă genul ăsta de clișee cum că viața e un dar. Nu e un dar, e o iluzie, nu e nimic real de fapt (…), e un nonsens totul, rezultat al unui hazard (…)” -p.34-35), cu o personalitate puternică și conștientă de propria-i frumusețe și valoare, cu porniri adolescentin-teribiliste, Gloria își duce viața în devălmășie (relațiile superficiale consumate pe repede înainte îi adîncesc angoasele, îi suprimă stima de sine și îi sporesc surpările interioare), atitudinea de nonconformistă și de protestatară fiind doar o mască pe care o afișează în exterior. În realitate, ea e extrem de vulnerabilă, sensibilă și fragilă, diagnosticată cu bipolaritate, afecțiune psihologică gravă ce o proiectează în lumi abisale cu potențial traumatizant, în care frica generalizată pune stăpînire pe întreaga ființă (-,,Frica este cînd nu ai controlul.” -p.28), fiind stăpînită de un daimon interior (des întîlnit în cazul creatorilor de geniu, personaje ,,altfel”) pe care-l numește generic ,,El” (impersonal, fără chip și fără o identitate clar conturată), desele întîlniri contondente cu acesta, abuzul de medicamente cu potențial letal, frecventele stări psihotice și tentativele de suicid (,,Să se termine odată această iluzie.” -p.17; ,,O femeie frumoasă, în plină glorie, o scriitoare de succes, are întreaga lume la picioare și nu își mai găsește motivația pentru a mai trăi…” -p.21) secătuind-o de energie vitală și punînd-o în imposibilitatea de a avea o identitate și repere existențiale clare. La toate acestea se adaugă trauma abandonului experimentată la o vîrstă fragedă, solitudinea, moartea prematură a mamei biologice Sanda, absența căldurii paterne, tormentările sufletești și dificultățile majore de autosituare. 

Gloria Constantinescu este personajul de tip axis care trăiește o experiență transfiguratoare ce o propulsează de la statutul de caz clinic aparent irecuperabil și victimă a destinului într-o persoană trezită din punct de vedere spiritual, ,,născută” a doua oară, urmare a uriașului rezervor energetic cu potențial vindecător ce sălășluiește în fiecare dintre noi. Ea e genul de actant preferat de Aurora Dumitrescu, scriitor vizionar ce aspiră la o lume ideală, în care Lumina, Iubirea, Binele, Frumosul, Fericirea, Bucuria, Adevărul și natura divină din om triumfă, iar integrarea acestuia în Marele Tot e desăvîrșită.

Și cum nimic nu e întîmplător, salvarea Gloriei începe din momentul întîlnirii acesteia cu oameni providențiali, de genul doctorului Roger Bergier, român naturalizat la Paris, psihiatru de o înaltă probitate morală și profesională, adeptul unor terapii alternative inedite care-l pun deseori în conflict cu medicina oficială și cu mentalitățile retrograde, tipul de ,,outsider” învestit cu virtuțile curajului și determinării, destoinic ,,hidalgo” călăuzit de un crez: ,,miracolul vindecării fără medicație” (p.18). Rezultatele notabile pe care le obține în cadrul Clinicii Santa Maria și căsnicia durabilă cu Anne Marie (exponent al femininului ,,blînd”, iubitor și dedicat) fac din el un model de umanitate. În momentul cînd doctorul Bergier se familiarizează cu problemele majore de sănătate ale Gloriei (,,Eu nu simt nimic! Nu simt nici culoarea, nici sunetele, nici mirosurile. De fapt văd, aud, miros, însă nu simt vibrația.”  -p.23), chestiunea devine pentru el o provocare profesională.

Bipolara urmărește două destine paralele: al Gloriei Constantinescu și al lui David Grigorescu, pacientul operat cu succes de ,,tumoare malignă la creier (…)” (p.60) de către Dumitru, tatăl Gloriei. E o revenire spectaculoasă la viață, în ciuda pronosticurilor rezervate care nu-i dădeau nici o șansă de supraviețuire, moment de cotitură în care acesta începe să aibă percepții extrasenzoriale (la fel ca și Gloria, mai tîrziu, în urma terapiilor neconvenționale și totodată inițierii la care participă, trimisă fiind de dr. Roger), călătorind în viața de după viață: ,,David călători prin tunel, avînd un sentiment de singurătate apăsătoare, întrebîndu-se dacă se mai termină sau rămîne pentru eternitate în beznă. Însă imediat văzu o lumină în depărtare și ajunse în fața unei porți întredeschise care era de culoarea stejarului. Nu așteptă decît cîteva minute și o ființă diafană îi deshise larg intrarea și îl invită înăuntru. O lumină puternică îi izbi ochii, care parcă nu mai erau în locul unde știa el că ar trebui să fie, ci cumva pretutindeni în corpul lui, pe care îl simțea extrem de ușor. Ființa diafană îl luă de mînă și-l însoți să-i arate împrejurimile. Traversară grădini verzi prin care curgeau izvoare cu ape cristaline și transparente de parcă totul se petrecea ca în experimentul lui Emoto Masaru, căci ascultau o muzică ce se percepea nu cu urechea, ci cu fiecare părticică a ființei. Pomii și ei se modulau după muzică, devenind o singură ființă într-un dans al armoniei desăvîrșite. David își dădu seama că vede, aude și miroase prin alte simțuri, nu prin cele pe care le cunoscuse pînă atunci. Vederea era la 360 de grade și mirosul era unul subtil și foarte plăcut, necunoscut pentru el. Semăna puțin cu smirna și busuiocul. Ființa îi arătă că acolo totul se poate crea după dorința lui. David se miră și își zise să vadă dacă ființa avea dreptate. Se gîndi la un măr și mărul îi apăru instantaneu în palmă.

-Aici nu mai sînt regulile din lumea din care ai venit, îi spuse ființa. Tot ce pare acolo un miracol, aici nu este…Acolo ați uitat toate astea…Dar voi ați ales să uitați ca să trăiți experiența.” (p.38-39). 

Este o experiență de viață transfiguratoare, de genul celor pe care le regăsim în Conversații cu Dumnezeu a lui Neale Donald Walsch sau cu Matei, vorbește-mi despre Rai. O relatare directă despre lumea de dincolo a Suzzanei Ward:

,,-În timpul operației am făcut un stop cardio-respirator, am murit, am fost în rai și apoi m-am întors!

-Waw…Ai fost în rai? Și cum arată raiul ăsta?

-Știi, e diferit…diferit pentru fiecare dintre noi. Putem crea ceea ce dorim! Dacă vrei o grădină, o ai! Dacă dorești un măr, îți va cădea în palmă! În lumea nevăzută te întîlnești cu alte suflete care aleg fie să rămînă acolo, fie să se întoarcă.

-Și tu ai ales să te întorci?

-Da.

-De ce, dacă acolo erai în rai?

-Pentru a experimenta?

-Ce să experimentezi:

-Iubirea!” (p.64-65)

E ieșirea din propriu-i trup fizic, elevarea, călătoria prin tunelul de lumină și întîlnirea cu ființele eterate, pacea și armonia desăvîrșite despre care vorbesc cei reveniți din moarte clinică, rapoartele medicale din întreaga lume abundînd de genul acesta de relatări paranormale. Așadar, Aurora Dumitrescu are un fundament real în jurul căruia își construiește povestea și nu fabulează de dragul ficțiunii. La fel sînt și spațiile culturale identificabile geografic, popasuri inițiatice pentru personajul Gloria, ce preia masiv din energia locului: București, Sibiu, Santorini, Praga, Viena, Zakyntos, Rimini, Paris, India (Rishikhes, enclava budistă Dehradun, ashram-ul Aurovalley, Bharat Ashram, Krya Yoga Ashram), Tibet.

Narativul Aurorei Dumitrescu este, în același timp, și un cumul de relatări de călătorie. De pildă, experiența pragheză a Gloriei urmează obiective turistice-simbol, parte a patrimoniului cultural cehesc, dar și universal: ,,(…) Străduța de Aur…Zlata Ulika sau străduța alchimiștilor.” (p.43), celebră, între altele, pentru căsuțele modeste în care au locuit Franz Kafka și clarvăzătoarea Matylda Prusova, alias Madame de Thebes, torturată și ucisă de naziști pentru că a prezis prăbușirea celui de-al treilea Reich. Intrînd în toposul respectiv, Gloria se conectează energetic cu mediumul, trăind senzații nebănuite, fapt consemnat prin intermediul poveștii din interiorul poveștii, al tehnicii încapsulării de tip păpușile Matrioșka intens folosită de Aurora Dumitrescu. Transplantată în timp și în spațiu, Gloria asistă în calitate de martor la momentul arestării, de către Gestapo, a Matyldei Prusova, nu înainte ca aceasta să o salveze de la suicid pe tînăra Alena însărcinată cu Anicka, pe care, miraculos, Gloria o va întîlni în peregrinările sale spirituale la mănăstirea Strahov (fapt ce-i confirmă viziunea), al doilea popas inițiatic al Gloriei în călătoria sa de vindecare, Anicka Kisch fiind acum septuagenară și specialistă în curățiri energetice ( ,,(…) o femeie cu mari daruri de vindecare.” -p.49), parte din echipa pluridisciplinară a doctorului Roger.

Prin vocea personajului David Grigorescu, cel care-și învinge cancerul datorită atitudinii pozitive adoptate și a setei de viață (,,Eu deja sînt vindecat. Boala nu va mai apărea niciodată. Știu asta pentru că am ales să mă vindec!” -p.52; ,,Mi-am rescris codul genetic și m-am născut din nou. În noua viață nu mai există frică și boala nu mai apare. M-am vindecat! (…) Pur și simplu îți schimbi vibrația…Conștientizare, eliberare, contopire, bucurie…”-p.65), Aurora Dumitrescu își mărturisește afinitatea față de terapiile alternative, în cazul de față, refuzul citostaticelor și a oncologiei invazive și vindecarea prin intermediul energiilor benefice. Iar doctorul Roger, medicul ,,altfel”, este portavocea scriitoarei în ceea ce privește obtuzitatea și refractabilitatea cu care majoritatea reprezentanților medicinei oficiale privesc medicina vibrațională și tehnicile terapeutice ancestrale: ,,Oamenii sînt răi și abia așteaptă să faci greșeli. O singură eroare medicală și nu mai contează nimic din tot ceea ce ai făcut bine pînă în acel moment.” (idem); ,,(…) colegii noștri din lumea medicală pot manifesta cîteodată stări de răutate, rezultat al unor suflete mici și frustrate (…)” (p.56); ,,Se simțise rușinat în fața colegilor care vorbeau pe la spate că profesorul Dumitru Constantinescu are o fiică nebună. Lucrul acesta îl înnebunise! La naiba cu toți!” (p.176).

Grație programului anticonvențional ingenios al doctorului Roger, bipolaritatea Gloriei este tratată în întreaga-i complexitate. Drumul ei de vindecare cunoaște o oprire la Sibiu, în ,,Centrul de tratament holisitc, de recuperare prin dezintoxicare fizică și mentală și reconectare.” (p.98). Chiar dacă toposul este unul fictiv, așa cum ține să precizeze scriitoarea la sfîrșitul cărții sale, ideea de bază e aceea că spiritualitatea nu procedează disociativ, ci se ocupă de minte-corp-spirit laolaltă, și că la originea fiecărei boli, indiferent de numele ei, e un deficit energetic major, o perturbare a meridianelor și a fluxului energetic, de care medicina străveche este conștientă de milenii. Nu e vorba de anacronism din partea Aurorei Dumitrescu, ci de o încercare de recuperare a unor soluții terapeutice naturiste care au adus în decursul vremii mari beneficii umanității și care, din varii motive, au fost puse sub obroc, îndeosebi în Occidentul decadent. Din această perspectivă, Bipolara poate fi considerată o reacție antiocultism, de transparentizare, de acces la Adevăr, umanism în formă continuată: ,,(…) bolile psihiatrice nu puteau niciodată să fie vindecate cu ajutorul medicației. Medicamentele îi transformă în legume, deoarece societatea îi dorea în acest fel, pentru că altfel ea era perturbată.” (p.166); ,,Se gîndi la ceilalți pacienți ai lui pe care începuse să-i trateze altfel decît prin medicația care nu făcea decît să-i aducă în stadiul de legumă convenabilă pentru o societate căreia îi plăcea al naibii de mult poziția struțului.” (p.168).

Terapia de vindecare a Gloriei continuă prin călătoria mentală extinsă pe care i-o propune doctorul Radu, unde știutele, dar mai ales neștiutele sînt borne de hotar în devenirea personajului. Regresia pe care acesta o practică o duce pe pacienta sa în lumi nebănuite, care se ramifică polipic. Sistematic ghidată în procesul de rememorare prin stăruitoarea întrebare ,,Unde simțeai indiferența?” (p.117), Gloria ajunge să conștientizeze felul în care emoțiile negative au impactat-o direct, știut fiind faptul că la originea oricărei boli sau afecțiuni stă un dezechilibru energetic major. ,,Imersiunea” în propriu-i subconștient (,,sursă” inepuizabilă, ,,oglindă” autentică ce umple de conținut formele) scoate la lumină un tezaur de informații vitale care, puse apoi în practică, contribuie decisiv la vindecarea sa. Structural, fiecare regresie e o ,,altfel” de poveste lipsită de ficțional, parte din sinele extins al personajului. Poveștile din interiorul Poveștii, încapsulările de tip Matrioșka au rolul de a recompune, reseta și restructura ființa care, ,,lăută” din punct de vedere spiritual, are deschisă Calea către Absolut. În cazul Gloriei, dar și al lui David (care găsește o variantă proprie de vindecare), chiar și cele mai bizare povești scoase din subconștient au credibilitatea și autenticitatea lor incontestabilă, întrucît cel în interiorul căruia se ,,forează” regresiv nu poate influența cu nimic, distorsiona sau mistifica povestea. În subconștient, povestea este sau nu este. Simplu.

În Bipolara mai există o serie de povești despre care vorbește Aurora Dumitrescu. Sînt poveștile cărora li se dă o conotație persiflant-negativă, de ,,povești” (citește minciuni, aiureli, povești de adormit copiii): ușurința cu care taxăm, etichetăm, punem diagnostice, dăm cu tifla, aruncăm în derizoriu, întoarcem spatele Înțelepciunii și Adevărului, luăm în tărbacă sau în bășcălie, punem la index, stigmatizăm, înăbușim voci și clasăm cazuri, istoriile care se cer ocultate, de tip tabuu, despre care nu se cade/nu e bine/nu se cuvine să se vorbească, urmare a limitărilor, interdicțiilor, pudibonderiei, ignoranței, falsei morale sau supunerii la dogmă și canon: ,,-Din cauza minții crezi că ești păcătos. Mintea ta este murdară. Dacă treci dincolo de minte ești asemeni unei flori de lotus. Tu crezi că ești păcătos. Dacă te identifici cu mintea și corpul tău, da…dar tu ești dincolo de corp, dincolo de minte. Meditația este soluția pentru toate problemele vieții. În meditație ajungi la sufletul tău care este divin!” (p.218).

Este tocmai ceea ce scriitoarea își propune să demanteleze prin ,,scoaterea la înaintare” a femininului progresist, dezinhibat și emancipat, a terapiilor care sfidează medicina oficială, logica și orizonturile mentale limitate sau a religiei anihilatoare de elan vital. De aceea, așa cum aminteam anterior, scrierile Aurorei Dumitrescu au un caracter justițiar, fiind motivațional-inspiraționale prin înseși natura lor aurorală. 

Parte din tratamentul anticanon propus Gloriei de către doctorul Roger este și călirea ei psihică. Pentru aceasta ea e trimisă să lucreze ,,voluntar într-o clinică privată pentru bolnavii oncologici în fază terminală.” (p.133). E un cumplit ,,memorial al durerii”, Clinica Sf. Mina fiind un topos al dramelor care nu pot fi descrise în cuvinte nici măcar de către cel mai talentat scriitor. Aici Gloria îl va cunoaște pe Matei care moare în floarea vîrstei, va lua contact cu ororile din salonul 307, se va familiariza cu moartea. Scopul acestui periplu dantesc? Să prețuiască darul numit Viață, să conștientizeze acut că are pentru ce să trăiască și să renunțe definitiv la intențiile suicidale. Zugrăvirea de către Aurora Dumitrescu a episodului patimilor din clinica oncologică o apropie de ,,spațiile blestemate” ale lui Max Blecher pe care le cunoaștem din Întîmplări din irealitatea imediată, Vizuina luminată sau Inimi cicatrizate: ,,Gloria intră și văzu întins pe pat un tînăr foarte subțire, costeliv, cu dinții cariați, însă cu o privire pe care știu că nu o va mai uita niciodată. Văzu ceva dincolo de ochii lui mari și negri. Îi văzu lumea…și simți același curent prevestitor, deja atît de bine cunoscut, cum o străbate din vîrful degetelor de la picioare în creștetul capului.” (p.136).

Revelatoare, de astă dată pentru vindecarea deopotrivă a Gloriei și a lui David, e experiența lor indiană, prilej pentru Aurora Dumitrescu de a pune în oglindă Orientul cu Occidentul. Contactul celor doi tineri cu yoga, le deschide cu-adevărat Calea și cel de-al treilea ochi: ,,Lasă mintea de o parte și nu-ți mai căuta explicații și răspunsuri. Acum trăiește, experimentează tot și lasă lucrurile să se așeze (…) Nu sta în minte (…) Fără frică…frica scade vibrația și te întoarce în punctul de plecare.” (p.225); ,,Cînd ajungi la cine ești tu, ești așa pe o frecvență înaltă și apar în drumul tău toate ființele care sînt în comuniune cu tine.” (p.230);    

,,-Vrei să spui că energia sexuală este foarte puternică.

-Puternică și creatoare. Am fost obișnuiți să ne reprimăm cu totul sexualitatea. Eventual să facem dragoste îmbrăcați și în tăcere, cu scopul doar pentru reproducere.” (p.237). 

Romanele Aurorei Dumitrescu poartă amprenta energeticului, a vibrațiilor înalte. Scriitura Aurorei ei este încărcată de sensitivitate, senzualitate și mister feminin. Purtătoare de misiune sacră, fără a face paradă de cunoștințele sale solide de spiritualitate, însoțite de o practică riguroasă, aceasta dă dovadă de o atitudine altruist-protectoare atunci cînd împărtășește cu oricine dorește să iasă de sub marasmul ignoranței și al suficienței de sine. 

Aurora Dumitrescu creează un univers uman generator de genotipuri: voluptoasa și plina de nuri Cecilia (secretara doctorului Roger Bergier); asistenta Amélie; Daniel (epilepticul pacient cu dizabilități psihice, înclinat spre violență și agresivitate, ocupant al faimosului salon 308 unde se planifică o revoltă, urmată de evadare); tînăra pacientă (agresată în copilărie și purtătoare de cui-armă albă cu care ține la distanță bărbații) din același spital și pisica ei Dolie; Smaranda Constantinescu (personaj absent, mama defunctă a Gloriei); Maria Koloșenko (inițiată în spiritualitate, ghidul Gloriei în Praga, parte a experimentului generat de dr.Roger); triunghiul conjugal Alexandru-Ecaterina-Sonia; Ayla și Amadi și povestea lor de iubire imposibilă; pictorul Fabrizio; recuziterul Paul; mulatra Jolie; medicul japonez Akio; dansatoarea Natasha; contele Alexandru; Elda și Leyla, gazdele lui David în India; învățătorii spiritual Sai Babaji, Ram Babaji, Bhram Dev, Mooji, Swami Ram Kripaluji Maharaj, Zhakar Lama; Profesorul D., José, pianista Claudia, Florence, străbunica Soniei (personajele absente aduse-n prim-plan prin intermediul rememorării); ghidul Raj; John și Marc; povestea de iubire dintre Indira și John; Zuzanna ș.a.

La fel, metatextul, ce conferă consistență și atractabilitate întregului roman Bipolara: fișa clinică a Gloriei Constantinescu; corespondența electronică dintre aceasta și dr. Roger; jurnalul electronic praghez al Gloriei în care notează despre clarvăzătoarea Prusova; corespondența electronică dintre Eleonora Constantinescu și doctorul Roger; jurnalul doctorului Roger; caietul de poezii al lui David; caietul-jurnal al Gloriei; mesajele electronice ale lui David către Gloria; romanul de tip șantier al lui Alexandru (o poveste de iubire rusească ce trece dincolo de opreliștile unui regim totalitar, ce îi are ca protagoniști pe Claudia și pe Boris); scrisoarea lui David din India adresată Gloriei; mostrele de filosofie și înțelepciune hindusă în care se inițiază Gloria și David în periplul lor prin India; încercările literare ale Soniei; Porțile Himalayei; jurnalul de călătorie al Gloriei; corespondența electronică din India a Gloriei către Eleonora; dialogurile mentale dintre Gloria și David; povestea vieții Zuzannei; jurnalul indian ținut de David etc.

Bipolara, o poveste de iubire, cea care pune-n mișcare întregul Univers. Asemenea vălului ridicat de pe ochi, romanul poate fi privit și ca o carte învățătură, cu rol de popularizare a diverselor forme de terapii alternative și de familiarizare cu tehnici și denumiri specifice ce țin de filosofia orientală și de spiritualitate: 

,,-Prima dată o să te scaneze cu mîinile de-a lungul corpului, insistînd în dreptul inimii (…)

-Anicka spune că punctul tău de echilibru este în afara corpului tău și de aici vin toate problemele tale. Canalul tău energetic central ar trebui să plece de la baza coloanei vertebrale și să urce spre chakra koroanei care este ca o pîlnie în creștetul capului. La tine are un alt traseu, în afara corpului. Tot ce cauți tu, cauți în exteriorul tău. Este o ruptură puternică între tine și energia vitală care este pretutindeni și infinită. Anahata, chakra inimii, este foarte suferindă și chiar dacă Ajna sau al treilea ochi este foarte dezvoltat, mai dezvoltat decît la toți oamenii tratați de ea de mai bine de cincizeci de ani, ceea ce îți permite să fii înzestrată cu mare intuiție și chiar cu conexiuni puternice cu lumile nevăzute, rămîi puternic dezechilibrată. Anicka îți va pune în armonie toate chakrele și va aduce punctul de echilibru în interiorul tău.” (p.54-55); ,,Simțise ceva în corp atunci cînd își apropiase Anicka mîinile de ea, un fel de curent care o străbătuse din creștetul capului pînă în vîrful picioarelor. Și acest curent se mai menținea încă…și devenea mai puternic atunci cînd asculta o muzică ce-i plăcea sau vedea ceva care o impresiona.” (p.59); ,,-Simt un fel de energie care mi se scurge prin corp, o senzație de plutire și un fel de stare care mă face să simt o bucurie neobișnuită ca intensitate. Dacă aș fi o ființă religioasă, aș spune că am cunoscut un fel de extaz mistic.” (p.86); ,,O străbătea tot un fel de energie, însă diferită de ceea ce simțise. O energie care se pare că insista în zona intimității ei și nu îi dădea pace. Urca apoi de la osul sacru de-a lungul coloanei vertebrale și ajungea în creștetul capului, apoi țîșnea pur și simplu în sus. Își dădu seama că era legată de feminitatea ei pentru că se simțea frumoasă și plină de dorință.” (p.89-90); ,,Era o explozie de trăiri pe care nu le experimentase niciodată, deși ea credea că în sex nu mai exista nici un secret pentru ea.” (p.91); ,,Acolo simțea ea frica, în stomac, și prezența îi mîngîiase abdomenul în sensul acelor de ceasornic, iar musculatura i se încordase brusc sub această atingere. Fusese straniu și foarte plăcut. Apoi simțise tandrețe…și protecție…nimic din frica de altă dată.” (p.91-92); ,,Dar senzația aceea ciudată de bine, sentimentul de protecție și cumva de afecțiune fuseseră atît de reale (…) Își simțea viața independentă de corp. Simți cum corpul începe să-i amorțească și cumva că-și ia zborul.” (p.93); ,,Totul se petrecea aici și acum. (p.95); ,,-Am accesat o altfel de cunoaștere. Am fost în rai. De fapt a spune că era rai e o explicație pentru noi ca să înțelegem. Am călătorit în altă lume și acolo am ales să mă vindec.” (p.101); ,,Era în tot și totul era ea.” (p.104); ,,Lasă-ți sufletul să te conducă, să-ți arate. Vei rămîne uimită de cîte știe.” (p.112);     ,,-Domnule doctor, sînt în iad (…). Am rămas cu chakra sexuală activă și nu îmi mai revin. Sînt într-o veșnică stare de platou…Sînt disperată. L-am chemat pe El în subconștient și El mi-a oferit un orgasm nefiresc. Sînt îngrozitor de speriată să nu rămîn așa.” (p.127); ,,(…) sînt aici și acum și exist. Sînt eu, conștiința mea în acest corp.” (p.203); ,,Mantrele sînt bucurii și nu tristețe.”, ,,Eu nu sînt gîndurile mele și nu sînt emoțiile mele! Sînt mai presus de instinctele mele!” (p.204); ,,-Raj, spune-mi te rog, cînd ajungi la ultimul nivel de evoluție ce se întîmplă?

-Hai să spunem că punctul de plecare și destinația finală sînt unul și același lucru. Ne întoarcem acasă. Ce contează este drumul pe care îl parcurgem și cum îl parcurgem, deoarece ne întoarcem îmbogățiți prin experiența existențelor prin care sîntem pasageri. De aceea trebuie să ne creștem virtuțile pentru a evolua mult mai repede. Ideal ar fi să evoluăm pentru că ne dorim acest lucru, să ne străduim și să acționăm în acest sens, și să nu trebuiască să cunoaștem suferința pentru asta.

-Și cînd atingi etapa finală cum ești?

-Să zicem că ai cunoaștere absolută. Ești în Nirvana.” (p.199-200) 

Posibilitatea rescrierii codului genetic; hipnoterapie sau regresie hipnotică (ce se poate aplica individual, chiar pînă în perioada intrauterină sau chiar înainte de ea, pînă-n viețile anterioare sau transgenerațional); vindecare la distanță; puterea indiscutabilă a vorbei, gîndului și faptei; accesarea sinelui interior; limitările creierului; călătoriile mentale; spațiul vid; omul, canal de manifestare a forțelor divine; conștiința; liberul arbitru; corpurile și vibrația; problema identitară; ,,triada” minte-corp-spirit. Sînt doar cîteva dintre problemele actuale abordate de Bipolara, nicidecum fabulații ale Aurorei Dumitrescu.

Fără exorcizări, fără slujbe religioase; daimonul ca realitate, raiul și iadul sînt în noi, chestiune de alegere și de accesare. Accentele horror-naturaliste din roman sînt apanajul lui ,,El”, personaj absent, dar cu implicații grave în psihismul Gloriei Constantinescu:

,,-Da, am vrut să fug de El. De fapt El nu e tot timpul. Cînd nu este în mine, pot să fiu eu…(…) Realitatea este cînd El îmi spune că trebuie să-mi fie frică. Și că rezolvarea este la El, că El e singura soluție.” (p.29); ,,Căci El era parșiv, venea pe neașteptate și o făcea să-i fie teamă, să nu se opună…(p.60); ,,Prezența Lui era din ce în ce mai puternică. Groaza începu să-i curgă prin creier și să se prelingă pe șira spinării. Era El, nu scăpase.” (p.72); ,,Se liniști complet. El plecase. Însă ea știa că era doar temporar. El venea și pleca după bunul plac, iar ea nu avea nici un cuvînt de spus (…) Singura armă de care dispunea era să își anihileze durerea, să își blocheze toți nervii senzitivi, însă mintea rămînea blocată în sclavia Lui. Devenea un robot supus voinței Lui. Ea nu știa decît asta să facă. Nimeni nu înțelesese cu adevărat bipolaritatea ei. Nu spusese nimănui despre El, căci atunci ar mai fi apărut și alt diagnostic, de tulburare delirantă, posesiune a unei ființe imaginare. Nu știa cît de imaginar era pentru ceilalți, dar pentru ea El era foarte real, atît de real încît moartea era cea mai bună alternativă. Chiar și El era de părerea asta și El avea întotdeauna dreptate (…) Ar fi întrebat-o cine era El, iar El nu putea fi definit, nu exista nici în definiția ocultă a unui demon, nici în definiția religioasă a lui Lucifer, ori folclorică a Zburătorului. Era El, intrînd în corpul și în mintea ei, făcînd-o să-i explodeze fiecare fiecare fir de moleculă într-un big-bang haotic, fără logică ori sens uman (…) Atunci cînd El venea, ea nu se trăda decît prin stări de depresie…În absența lui era un vulcan de energie, dorind să trăiască la maxim (…)” (p.73-74); ,,Pentru prima oară de mulți ani numai simțea amenințarea Lui cum planează în jurul ei. Începea să se simtă liberă. Un val de energie o străbătu brusc, o făcu să amețească și simți nevoia să se întindă pe pat. Corpul ei încă nu era obișnuit cu aceste noi senzații. Închise ochii și adormi din nou într-un somn profund și fără vise.” (p.98-99); ,,Citise undeva că undele gîndului se propagă și dacă cineva este pe frecvența emițătorului, acesta poate recepta informația, că aceste unde sînt energie care nu rămîne doar o abstracțiune.” (p.105); ,,(…) în primul rînd nu eu te vindec. Tu te vei vindeca singură și eu sînt aici ca să te însoțesc pe o bucată din drumul tău.” (p.112); ,,(…) dacă eu sînt creatorul Lui, înseamnă că eu am forță asupra Lui, înseamnă că eu sînt mai puternică decît El?” (p.114); ,,Și cînd mi-e frică, apare El (…)” (p.118); ,,Și gîndul Lui activă toate zonele erogene din corp.” (p.125); ,,Eu…eu îți ofer putere! Hai să stăpînim împreună lumea! Vom rîde de tot și de toate, vom rîde de neputința celorlalți, de slugărnicia lor, ne vom hrăni cu minciunile lor, cu frica lor. Tu nu vei mai avea frică. Cu cît mai multă frică în jur, cu atît mai multă putere a noastră. Vei fi intangibilă, frumusețe zdrobitoare, regină a regatului meu.” (p.139); ,,Știa că acel El era foarte real. Însă că acel El era real pentru că ea credea asta. Ea îl proiectase. Nu putea ca El să fie mai puternic decît creatorul lui. Ea îl hrănea în continuare prin frica ei. Cu cît mai multă adrenalină, cu atît mai multă putere pentru El. Cînd și ultimele urme de frică vor dispărea din mintea Gloriei, El va dispărea în neant.” (p.168); ,,Tu l-ai proiectat pe El. El este mintea ta, nu inima ta. L-ai hrănit atîția ani, Gloria! E timpul să-i spui Nu definitiv, să-l îndepărtezi, să nu-l mai hrănești cu energia ta, cu gîndurile tale care te epuizează. Doar I am.” (p.213).

Bipolara este despre curaj, determinare și etică (,,Nimic nu este de nevindecat (…) în acest moment uită tot ce ți s-a spus, neagă etichetele care ți s-au pus (…) -p.113), o carte care potențează sănătatea și viața, în contra rezistenței la spiritualitate. Romanul are toate ,,ingredientele” unei scriituri de calitate: acțiune, suspans, climax, palpit, transformare interioară, iubire, sex, adrenalină, itinerar cultural-geografic, tehnica amînării deliberate a deznodămîntului, dozarea graduală a misterului, incursiuni în fascinantul univers al spiritualității și al terapiilor alternative, oază de sapiențialitate (,,(…) să învețe în continuare lecția răbdării, să trăiască în continuare cu bucuria că lucrul pe care și-l dorește, se și întîmplă deja.” -p.141). 

Aurora Dumitrescu este deschizătoare de drumuri narative ce pun sub spectru romanesc realități spirituale fundamentale. Ea pleacă de la premisa că spiritualitatea este un dar fără de preț. Bipolara, roman cu vocație emancipatoare, dar și o subtilă formă de restitutio in integrum, este despre ieșirea din starea de abrutizare sufletească, dar și despre lepădare: de ego, de demonii interior, de ignoranță, de îndoială și frică, de ezitare. Carte ,,vie”, din punct de vedere narativ Bipolara se distinge prin bogăție personagială, ritm alert al relatării, frecvente digresiuni, incizii metatextuale, dese schimbări de registru prin care scriitoarea evită alunecarea-n blazare, dar și reflex al stăpînirii în detaliu a artei narative. Urmărirea a două destine paralele, cel al Gloriei și cel al lui David, este o pendulare între feminitate și masculinitate, între principiul yin și yang, care ajung să experimenteze comuniunea. Crîmpeiele de filosofie orientală îndeamnă la conștientizare și reflecție. Grosso modo, Bipolara e un act de restaurare a omului. Categroiile socio-profesionale preferate de Aurora Dumitrescu sînt medicii, profesorii, artiștii, poeții, (co)creatorii în genere. Lor li se alătură ,,paranormalii”, clarvăzătorii, cei care au acces la Esență (în vreme ce la creatori imaginația are un rol definitoriu, la extrasenzoriali realitatea invizibilă -ce nu are corespondent în realitatea ,,reală-“ nu mai e o taină, nemaifiind nevoie de un ,,construct” mental pentru a fi ,,inventată”). Chintesențială, Aurora Dumitrescu pune în operă o realitate ce scapă ochiului fizic.

Prin vocea Soniei, masterandă la Litere, prozator și critic literar, spirit liber, Aurora Dumitrescu, prin tenta-i nihilist-iconoclastă, pune-n undă chestiuni care ar putea scandaliza persoanele pudibonde: ,,(…) instituția căsătoriei ar trebui desființată, (…) nimeni nu este proprietatea nimănui, (…) oamenii nu sînt făcuți să fie monogami. Căsătoria este o constrîngere socială și religioasă absurdă.” (p.106). Lascivitatea lipsită de vulgaritate a Gloriei, a Ceciliei sau a Soniei e semn al femininului detabuiza(n)t și totodată al netemerii Aurorei Dumitrescu de cuvinte.

Mix de spiritualitate în care Aurora Dumitrescu e ghid, Bipolara are și un caracter revelator, deconspirînd ,,secrete” neelucidate nici măcar în basme: 

,,-Și care este secretul tinereții fără bătrînețe?

-Accesarea sinelui interior…el te ajută să-ți păstrezi vigoarea și încetinește ritmul îmbătrînirii. Îți oferă sănătate și o stare de fericire.

-Și cum se face asta?

-Nu-ți pot spune imediat. Însă de aceea sînt aici. Te voi însoți într-o călătorie. Este călătoria sufletului tău. El te va condue acolo unde sînt lucruri de vindecat (…)

-Adevărul nu este în răspunsul minții tale. Lasă-ți sufletul să te conducă, să-ți arate. Vei rămîne uimită de cîte știe.

-Chiar crezi că există un suflet independent de corp și de minte? Și că el este șeful suprem? Cum rîmîne cu supremația creierului?

-Crierul este doar un instrument, Gloria! El transmite ceva…De aceea nu funcționează decîto mică parte din el.

-Înseamnă că dacă s-ar activa mai mult din el, atunci acel ceva care se manifestă dincolo de el s-ar exprima mult mai bine…

-Cam așa ceva. Cine este cel care programează rețelele din creier? Cine este dincolo de creier, programatorul? Cine este cel care vede dincolo de centrii responsabili cu văzul?…Există cineva și la un moment dat îl vei descoperi.” (p.112-113). 

Bipolarei îi este străin science-fiction-ul. În schimb, abundă de îndemnuri mobilizatoare: ,,Să trăiesc în fiecare zi ca și cum ar fi ultima…”( p.102); ,,(…) viața fără bucurie ne îndepărtează de menirea noastră.” (p.157);  ,,-De ce viața este o vale a plîngerii? plecă spontan prima întrebare.

-Devine așa cum spui tu cînd pleci de acasă. Cînd te îndepărtezi de tine însuți. Subconștientul tău îți dă semnale că nu ești pe drumul care trebuie.

-Am avut cancer.

-A fost și este lecția ta. Depinde de tine cum treci examenul. Dacă îl ratezi acum vei avea și alte șanse. Dumnezeu nu dă ultimatumuri. Însă îți prelungești suferința. Te vei întoarce iar și iar pînă vei înțelege.

-Și dacă trec examenul ăsta ce se întîmplă?

-Vei intra într-o nouă etapă a călătoriei sufletului tău.

-Bun… și cînd voi trece toate examenele, ce se întîmplă cu mine? Unde ajung?

-Te întorci acolo de unde izvorăște totul.

-Și acolo nu este plictisitor, nu dispar în neant, nu-mi pierd identitatea? Nu sînt o picătură din ocean?

-Nu…totul este unul și unul este totul. Picătura în ocean nu se pierde. Ești un atom al Ființei și comunicarea cu ceilalți este directă. Vei avea omnisciența. Sîntem fărîmă din creator (…)” (p.158-159).

Gloria Constantinescu se trezește la realitate. Însă despre care realitate este vorba? Despre cea spirituală, evident, e o deșteptare spirituală prin care personajul înțelege legile universale care transformă felul în care privește realitatea. Gloria elimină gălăgia mentală, își descătușează pacea lăuntrică, capătă acces la o viață trăită cu o prezență magnetică. Pentru aceasta era nevoie de o schimbare a mentalităților ca să fie pregătită să cîștige în viață. Înțelege puterea identității, înțelege și conștientizează profund ceea ce o ținuse împotmolită și că ceea ce atrage în viața ei se și materializează, înțelege puterea minții subconștiente. Odată ce decodează secretele minții subconștiente, poate să fie oricine vrea să fie.

În ciuda credințelor personale inițiale (cînd totul părea pierdut și fără șanse de scăpare), Gloria nu e blocată pe vecie în bagajul trecutului său. Ce creează în mintea sa subconștientă este ceea ce va deveni. Gloria Constantinescu învață că ea e creatorul, căpătînd acces la puterile sale interioare. Astfel are loc transformarea sa dintr-o fată răvășită care suferea de tulburare bipolară, se lupta cu depresia și cu demonul său interior, cu o anxietate paralizantă, într-o femeie înfloritoare. Gloria își depășește complexul traumatic prin practica meditației ca leac, ceea ce-i aduce liniște interioară și seninătate, trece de la o minte sceptică și plină de autosabotare la Nirvana. Prin meditație ea conștientizează că ea nu este gîndurile sale, că gîndurile sînt doar niște fenomene și că doar pentru că gîndește ceva nu înseamnă că e și adevărat. 

Gloria Constantinescu nu e vocea din capul ei, ci ea se situează dincolo de gîndurile sale. Anxietatea, depresia, panica, stările psihotice care-i acaparaseră existența încep treptat să se estompeze, lăsînd locul unui nou fel de a fi. Gloria începe să trăiască, nu doar să existe.

Reacțiile emoționale inconștiente și gîndirea în exces care-i alcătuiau experiența de zi cu zi ies la lumină, pregătite să fie observate de conștiința Gloriei. Gloria devine observator, nu gînditor, nu-și mai ia toate gîndurile în serios, ajungînd să aleagă ce gînduri să accepte și ce gînduri să lase pur și simplu să treacă.

Conștientizarea sporită îi aduce opțiuni noi: dragostea în locul fricii, optimismul în locul pesimismului, expansiunea în locul contractării. Transformrea pe care o experimentează este, în primul rînd, una mentală. Dirijîndu-și gîndurile, își creează realitatea. Apoi, este vorba de manifestare, gîndurile pot să devină lucruri, să se materializeze, limitele sale exterioare îi oglindesc lumea lăuntrică. Puterea minții se verifică prin aceea că ideile pe care Gloria le inițiază în mintea ei prind viață. Inițial, pentru chinurile sale lăuntrice, ea dădea vina pe toți și pe toate în afară de propria persoană. Vindecarea ei începe cu o conștientizare profundă a faptului că e direct responsabilă pentru energia pe care o aduce în încăpere și că are de lucrat la nivelul subconștientului. Ghidată de personale providențiale cu care interacționează, ea devine artizanul propriei deveniri, al propriei vindecări, puterea sălășluind în ea. Altfel spus, Gloria își recapătă puterea originară, se adună, se recompune și repliază simbolic, ,,mădular” cu ,,mădular”, ca în mitul lui Isis și Osiris. 

În cazul Gloriei Constantinescu se schimbă prisma prin care vede realitatea: conștiința are puterea de a influența realitatea prin intențiile ei. Vindecarea ei este, în primul rînd, de natură spirituală. Inițiindu-se succesiv în tainele spiritualității, personajul feminin dobîndește capacitatea de a-și modifica trăirea folosindu-și atenția, intențiile și emoțiile, dobîndește puterea de a-și crea împreună cu Universul realitatea, prin alegerile pe care le face, prin energia pe care o transmite și pe care își permite s-o primească. 

Marele Adevăr la care are acces Gloria e unul ancestral, postulat de credințele și tradițiile străbune: mintea subconștientă e locul unde sînt instalate programele noastre mentale inconștiente, poveștile și tiparele responsabile pentru tot ceea ce vedem la suprafața manifestată a vieților noastre. Atunci cînd devenim conștienți de programele noastre subconștiente, putem edita codul-sursă care ne creează realitatea, iar în acest fel putem să ne creăm viața la care visăm. În termeni uzuali, sîntem cu toții mult mai puternici decît știm: ,,Cei 40 de ani de medicină îi arătaseră cît de limitată era știința. Era acolo ceva, un alt mecanism care intervenea în destin și vindecare.” (p.173).

Paradoxal, bipolaritatea Gloriei și cancerul lui David funcționează ca o oportunitate, ca o binecuvîntare care le permite ieșirea din ,,matrice”: ,,Îi spusese că boala fusese o binecuvîntare pentru el. Auzise multe la viața lui, însă ca o tumoare cerebrală malignă să fie o binecuvîntare întrecea încă puterea lui de înțelegere.” (p.175). Decodînd semnificațiile adînci ale legii cauzei și efectului, Gloria alege să fie puternică, să trăiască în glorie, să fie proactivă, putînd controla în ce măsură și în ce fel alege să fie afectată de cele ce se petrec în jurul ei. Simbolic, Gloria Constantinescu ajunge să-și vadă viața ca pe o grădină (viața sa, grădina sa): de felul cum o administrează depinzînd roadele pe care le va culege. Ca să facă invizibilul vizibil, ca să scape de obsesia acelui daimon interior, de El, Gloria își închipuie cu ochii minții ceea ce ,,ar putea fi”, folosindu-și imaginația ca să pătrundă în lumea lui ,,ce-ar fi dacă”. Eroina cărții Aurorei Dumitrescu își schimbă lumea interioară prin reprogramarea minții sale subconștiente. În felul acesta scapă definitiv de El, entitatea malefică ce o poseda. 

Revelația pe care o are este că nu manifestă ceea ce dorește, ci manifestă ceea ce este. Prin schimbarea vibrației care precedă manifestarea, Gloria învață cum să primească, învață belșugul și abundența. Gloria poate acum să rescrie programul care să corespundă imaginației sale, deține controlul asupra ,,codului”, este programatorul realității sale, cel care alege perspectiva de viață, designerul visurilor sale și creatorul viitorului său.  Prin intermediul meditației și al tehnicilor de vindecare ,,neortodoxe” la care aderă, ea își domolește haosul interior și rescrie poveștile care o limitează/tracasesază. Eu alt fel de a fi ,,scriitor” care face loc în viața sa clipelor autentice și alegerilor conștiente, creîndu-și cu intenție viitorul visat. 

În cazul Gloriei vorbim despre emoții care joacă un rol semnificativ în întipărirea amintirilor. Traumele prin care trece (moartea prematură a mamei, răceala emotional-afectivă a tatălui, personajele masculine care se perindă în viața sa și în care caută mereu modelul patern dorit, prezența demonicului El care o domină, creația care o secătuiește de vlagă și îi consumă ființa) și amintirile asociate creează programe subconștiente. Cu cît e mai intensă emoția, cu atît e mai profundă întipărirea subconștientă. Însă ceea ce nu știe ea înainte de a apela la medicina vibrațională e că acel El care-i face existența de coșmar e o creație mentală (,,Trebuie doar să mă chemi, îi răsuna vocea Lui sarcastică în urechi.” -p.126), iar programul subconștient ce-l are în centru nu e bazat pe realități și nu are sens din punct de vedere logic. Ceea ce vedem (sau nu vedem) poate avea un impact profund asupra vieții pe care o creăm, mintea subconștientă fiind profund vizuală și capabilă să stocheze informații folosindu-se de imagini, de simboluri și de culori. Mintea subconștientă a Gloriei îl ,,fabrică” pe acel El care o îngenunchează din punct de vedere psihic (,,Totul este în imaginarul tău.” -p.128) și cum cu toții avem programe diferite pentru imagini diferite, la fel și ea are parte de scenariul de sine creat.

Vindecarea Gloriei Constantinescu începe din momentul în care face din ea un scop, din momentul în care-și setează intenția că vrea să se însănătoșească și să scape de teribila povară. Saltul cuantic al personajului se traduce prin aceea că distrugînd tipare vechi care i-au răpit puterea, reprogramîndu-și subconștientul, ea se transformă într-un cocreator conștient al vieții sale (neîntîmplător, deszăgăzuind energiile blocate în corpul său, Gloria ajungă să simtă, să vadă, să miroasă, să perceapă la modul ,,torențial”, binecuvîntare de care fusese sistematic privată). Drept urmare, munca pe care o depune cu sine deblocîndu-și sensitivitățile are impact benefic asupra celor din jurul ei, ajungînd să trăiască plenar Binele, Adevărul și Frumosul, nu doar să le valorifice în poemele sale. Reprogramarea minții subconștiente de către biruitoarea Gloria are un efect pluriplan: sănătate, abundență, fericire, iubire (de sine și față de întreaga umanitate). Antidotul suprem este Iubirea, factor coagulant: ,,(…) creează-ți lumea pe care o dorești. O lume reală, plină de armonie și de iubire.” (p.129); ,,Refuză tot ce vine spre tine. Ești doar tu, cu sufletul tău, cu viața ta, cu toate dorințele tale frumoase. Ai o viață frumoasă și lungă înaintea ta. Și deodată deveni observator.” (p.129)

Bipolara restaurează Omul la adevărata-i splendoare/lumină, redîndu-i însușirile cu care a fost înzestrat ab initio de către divinitate. Actanta principală a romanului Aurorei Dumitrescu rescrie scenariul (act de creație), reprogramează jocul, sparge tiparele, face din imaginar un aliat, nu un dușman. Acel El malefic care i se insinuează în viață nu e urmare a unui blestem, așa cum ar replica dogma creștină (în realitate nu există blesteme aruncate asupra personajului sau asupra familiei sale), ci doar tipar inconștient care așteaptă să fie conștientizat și reprogramat odată pornit procesul de vindecare. Ceea ce se întîmplă în cazul Gloriei Constantinescu este intrarea în posesie: noua sa putere.

Bipolaritatea e insuficient cunoscută (la fel și alte afecțiuni neuropsihice), nimeni nu știe cu adevărat ce văd, ce simt, ce trăiesc, ce lumi accesează, cu ce entități intră în contact și ce percep extrasenzorial cei diagnosticați cu această afecțiune, formele ei de manifestare fiind intens speculate. De aici ușurința și totodată riscul ce implică punerea etichetelor și plasărilor în și scoaterilor din context.

Aurora Dumitrescu extrage din ,,rătăcirile” personajului său Gloria esență narativă, uneori cu accente horror suprarealiste, utilă pentru ca Bipolara să se dezvolte pe un ,,sol” sănătos: ,,Și imaginea din bucătărie reveni. Apoi un vagin uriaș se apropia din ce în ce mai mult. Din ce în ce mai mult. Gloria suflă și ea și imaginea dispăru. Și iar pîcla cețoasă…Imagini amestecate de ființe ale întunericului, urîte. Suflă și asupra lor.” (p.129). Alteori, narativul Aurorei Dumitrescu îmbracă hainele unei călătorii în Univers: ,,Și apoi partea care putea să plece țîșni din creierul Gloriei. Străbătu un spațiu stelar, luminat de cîteva pîlpîiri ale unor astre situate la mii de ani lumină. Parcurse mai multe tuneluri care duceau spre lumi diferite de cea pe care ea o cunoștea. Unele reci, lipsite de viață, altele populate de ființe inteligente care fie trăiau în armonie, fie erau măcinate de războaie și boli. Însă nu se opri pe niciuna din planetele acelea, sințind că destinația ei nu este acolo. Zbura cu o viteză amețitoare. Apoi înțelese că are puterea să se oprească din zbor și doar mutîndu-și gîndul putea fi instantaneu oriunde dorește…Deodată o amintire care venea de undeva de departe o invadă într-o tristețe inexplicabilă și o neliniști…era o senzație a unei amintiri de foarte mult timp…își amintea nu cu mintea, ci cu întreg corpul, mai ales cu inima și stomacul. Stomacul gîndea, inima vedea. Poposi la un templu hindus unde o fată în jur de optsprezece ani se ruga lui Shiva…” (p.145-146). 

Măiestria artistică a Aurorei Dumitrescu e decelabilă și din felul în care se joacă cu perspectivele (shift of perspectives, deruta, nonliniaritatea), din felul grațios în care-și poartă cititorii prin toposuri dintre cele mai diverse, toposuri ,,reale” prin care se perindă personajele sale, toposuri ,,inventate” generate de viziunile acestora (semnificativ este, de pildă, episodul schimbării bruște și ritmice a tabloului în care Gloria, aflată într-un restaurant franțuzesc din Rimini, transgresează acțiunea într-un alt timp și într-un alt spațiu din Paris, unde se identifică cu anumite personaje), toposurile scoase la lumină de imaginar, pe cale onirică sau prin rememorare, fapt care face ca lectura Bipolarei să nu fie deloc sinuoasă, ușoară sau nonproblematizantă. Simbolic, scriitorul poate fi considerat ,,bipolar” (,,bipolaritate” transferabilă cititorului invitat să ia parte la călătorii de poveste și să-și imagineze la rîndu-i), dată fiind ușurința cu care accesează felurite lumi. 

Problema condiției scriitorului și a misiunii sale sacre nu-i scapă din vedere Aurorei Dumitrescu, fiind amintită în dialogul dintre Gloria și Sonia, un veritabil ,,blazon”, mise en abimé” al întregului roman: 

,,-Pentru ce scrii? Care este scopul?

-Să devin cunoscută! Să intru în Uniune! Să se bată editurile pe mine!

-Cînd scrii, ce ai în cap?

-Să găsesc cuvinte cît mai potrivite și să fiu convingătoare!

-Aha…Te-ai gîndit vreodată să nu te mai gîndești la recunoașterea celorlalți și să scrii doar pentru tine?

-Cum doar pentru mine?

-Pur și simplu! Tu să fii cititorul, Uniunea, editurile care se bat pentru tine.

-Adică tot eu să scriu și tot eu să-mi dau recunoașterea?

-Te-ai prins! (…)

-Tu contezi, tu ești importantă, nu Alexandru, nu Uniunea, nu editurile! Nici măcar persoana mea căreia i-ai cerut ajutorul! Importantă ești tu și emoția pe care o vei simți cînd vei scrie. E acolo o trăire de bucurie care nu se poate exprima în cuvinte. Scrie, Sonia! Scrie nu cu mintea, ci cu inima! Fii tu! (…) Doar coboară în inima ta. Acolo ești tu cu adevărat.” (179-181) 

Mesajul Bipolarei, morala ei: 

-cunoașterea e infinită, oricînd și oriunde avem cîte ceva de învățat;

-puterea e în noi (,,(…) noi sîntem creatori și prin forța noastră dăm naștere realității. -p.113), sîntem mai puternici decît mintea noastră, pe care avem capacitatea de a o lua oricînd în posesie și a o ,,îmblînzi”;

-transformarea lăuntrică e posibilă: fiecare dintre noi are puterea personală de a-și dirija energia și fiecare dintre noi are capacitatea de a atrage și de a respinge oameni, locuri, entități și lucruri, asemenea unui magnet. Nu sîntem victime ale trecutului nostru, dimpotrivă, sîntem creatori conștienți ai viitorului, în moduri pozitive și negative deopotrivă. Putem alege energia pe care o aducem în orice experiență, iar alegerea se face mereu în clipa de față, deoarece tot deea ce avem vreodată este aici și acum; 

-sîntem parte din Tot, sîntem interconectați și conectați cu Universul. Viața poate să fie grea sau ușoară, mintea noastră o face așa;

-nu există efecte fără cauze și nu există cauze fără efecte;

-ceea ce alegem să fim și ceea ce alegem să facem creează efectul a ceea ce sîntem și a ceea ce va deveni viața noastră; 

-avem dreptul de a ne îndoi de așa-zisele ,,adevăruri imuabile”;

-eliberîndu-ne mintea, ne eliberăm spiritul;

-mintea noastră are o extraordinară capacitate de a materializa;

-să îndrăznim să mușcăm din ,,măr”, fiindcă nimic rău nu ni se poate întîmpla, nu există pedeapsă divină pentru ,,vina” de a ,,gusta” din Pomul Cunoștinței Binelui și Răului;

-să ne îngăduim, ca măcar din cînd în cînd, să fim asemenea biblicului Toma;

-să devenim propriul nostru stăpîn;

-vindecarea e în noi;

–,,(…) viața nu se termină aici și acum. Sîntem ființe nemuritoare.” (p.275)

Final Bipolarei este unul fericit: Gloria și David se vindecă, își trăiesc povestea de iubire și o concep pe Prya, botezată apoi în fluviul Gange; Alexandru se întoarce la Ecaterina; Sonia debutează ca scriitor și se mărită cu un prosper om de afaceri; Dumitru Constantinescu se împacă cu trecutul său, își consolidează relația cu fiica Gloria și călătorește în Tibet împreună cu Eleonora, unde desoperă virtuțile compasiunii; doctorul Roger primește confirmarea eficienței terapiilor sale alternative și trăiește fericit alături de devotata lui soție Anne.

Aurora Dumitrescu ne îndeamnă să ieșim din zona ignoranței și de confort și să îndrăznim în sfera cunoașterii și a autocunoașterii.

Florin-Corneliu Popovici

Aurora Dumitrescu, 

Bipolara,

București, Editura Eikon, 2022, 283p.