,, Pictorii și poeții au avut întotdeauna drepturi depline de a îndrăzni totul…” ( Horațiu, Arta Poetică )
Denis Diderot… un filosof aparte ce scrie infatuat despre artă, pictură, despre frumos. El este unul dintre cei mai importanți militanți ai epocii lui care promovează arta autentică, de înaltă ținută, descătușată de diverse canoane.
Poate este vorba despre o pasiune omenească, poate despre frământarea naturii, poate despre armonii de contraste. Diderot face cu excelență această muncă de a descrie minunile ei, minunile Artei.
În concepția sa, figurinele care stau în umbra creatorului, prind viață în imaginația sa, ies de acolo și se lipesc pe pânză.
Ele se trezesc și se înfățișează. Va fi o minune mare dacă artistul le va putea izgoni din minte…
Diderot a susținut cu forță frumusețea naturii, îndemnând către o inspirație directă, pe viu, din realitate, singurul mijloc de a genera o artă autentică, care să fie în stare să impresioneze.
Filosoful se adresează direct cititorului cu formulări de genul: ,,Încercați, dragii mei” sau,, Prietene”.
Acesta pe tot parcursul cărții își exprimă propriile idei despre felul în care vede Arta în general.
În volum sunt câteva poze cu tablouri celebre pe care Diderot le comentează, însă cel mai interesant lucru care poate șoca cititorul este faptul că filosoful îndeamnă la meditație. Acesta sugerează să ne imaginăm anumite obiecte sau ființe în diverse ipostaze și situații.
Astfel, cititorului îi este lansată o provocare: aceea de a vedea cu ochii minții ceea ce Diderot descrie.
Este foarte interesantă cartea lui Diderot ,,Scrieri despre artă “ și din perspectiva faptului că acesta își imaginează cum ar dori să fie condusă o școală de desen, ideile lui despre forme și culori. Acesta vorbește ambelor categorii de oameni: celor savanți, dar și celor ignoranți.
Întregul volum pare o scriere exhaustivă asupra picturii, desenului și totodată, un amplu curs despre Artă .
Diderot pare a fi unicul dintre filosofi care aprofundează într-o carte Ideea de Artă în adevăratul sens al cuvântului.
Titlurile capitolelor sunt scrise la persoana I. De exemplu: ,,Tot ce am înțeles în viața mea despre clarobscur” sau ,,Cuvântul meu despre arhitectură “.
În cadrul volumului avem mai multe părți asupra cărora ne putem concentra.
,,Cugetările răzlețe “ sunt de departe cele mai importante Idei pe care Diderot le consemnează.
Volumul pare un caiet de ricoșat gânduri . De data aceasta, nu vorbim despre un jurnal de memorii, ci de un jurnal al impresiilor unui filosof despre tot ce e mai frumos în lume: Arta sub toate formele ei.
Este prezentă în cadrul volumului corespondența dintre sculptorul Falconet și Diderot din anul 1766, Paris. Se remarcă o frumoasă imagine în care observăm filosoful și sculptorul vorbind despre cele mai importante aspecte ale vieții: despre viață și moarte, despre glorie, despre teama de dispreț și multe altele.
Corespondența lor abundă în amiciție. Cei doi își spun unul altuia ,,prietene” și se remarcă o căldură a frazelor.
Ne naștem cu facultatea de a simți și a gândi. Primul pas al facultății de a gândi constă în a ne exprima percepțiile. Ulterior, le comparăm și le combinăm pentru a observa între ele raporturi de potrivire sau nepotrivire.
De asemenea, omul are capacitatea de a aprecia frumosul încă din primii ani ai vieții sale.
Frumosul este un laitmotiv în cartea lui Diderot.
Prețuind operele antice, filosoful consideră că fiecare epocă sau nație trebuie să-și caute propria interpretare, propria identitate.
La Diderot un lucru este sigur: pentru omul cu gust și rafinat ce este de nesuportat este urâțenia. Aici se include și pe sine.
În final, aș putea spune că autorul cărții și-a adus verva , doctrina sa proprie , meșteșugul de scriitor , într-un cuvânt: i-a dat viață Artei și totodată, se remarcă imensa sa bucurie și nevoia de a cuprinde cu mintea toată realitatea și a o stăpâni în același timp , în nețărmurita sa încredere în puterea și frumusețea din om.
