Oficial, Carmen Secere este ceea ce se cheamă poetă recunoscută de breasla deținătorilor de condei, la fel de bine cum oficial se poate comenta critic coerent despre poemele sale abstracte, mergând doar pe calea concretului, a argumentului și a încercării de pătrundere a misterului în baza logicii și a raționalului: ,,oficial taurul este un semn astrologic” (p.55). Însă, dacă e să intrăm în jocul propus de Carmen Secere (căci de-a v-ați ascunselea, baleierea între revelat și ascuns (,,paravanele acoperă secretul” -p.9; ,,o clarvăzătoare îmi dezgroapă/morții” -p.10; ,,mă joc de-a v-ați ascunselea” -p.15; ,,mă ascund în camera/ cu obloane fixe” -p.24; ,,la fermă cresc pe ascuns crocodili” -p.25; ,,(…) strigăt/sub acoperire” -p.32; ,,îmi acopăr umerii/la novi sad”, ,,/într-un ou stă mereu/o surpriză/”-p.41), între încifrat și mesajul ,,la vedere” reprezintă ,,cheia” întregii sale creații), iconoclasmul, nihilismul, nesupunerea la dogmă, tipar, clișeu sau canon (atitudini tipic avangardiste: ,,dărâm toate statuile” (p.151), dincolo de libertate asumată (după cum vom vedea, un concept pe care scriitoarea îl nuanțează până la a-l subția de sens, fapt ce destructurează, pune sub semnul întrebării, șochează), e tocmai în contra curentului, cu alte cuvinte a ,,oficialului”, a ceea ce (pe undeva pe nedrept) s-a încetățenit ca fiind Poezie. Scriitura de tip ,,altfel” (,,cu furtunul de cauciuc/completez estetica” –p.48) propusă de ,,ștrengărița” Carmen Secere, frumoasa ,,nebună cu bască”, e cât se poate de ,,neoficială” (citește antitradițională) în toată ,,oficialitatea” sa, ceea ce s-ar traduce prin dezinteresul poetei de a scrie ,,cuminte”, de a-i fi pe placul cititorului obișnuit, în sensul nebaterii de la rigoarea poieticului, așa cum apare el prezentat de teoria literaturii. Autoare de scenarii (,,fac scenarii și cumpărături/de noapte” –p.41; ,,secretul e să pară/că știu ce fac” –p.58), Carmen Secere scrie mai de fiecare dată sub imboldul luării cititorului pe nepregătite (conotațiile ludicului), având ca scop surpriza, contrariantul, bizarul și bulversarea (altfel spus, a da minții de lucru), evitarea locului comun, punerea ,,celuilalt” în dificultate, responsabile pentru acesasta făcându-se dicteul automat, hazardul, imprevizibilul și impulsul de moment (și aici intrăm pe teritoriul psihismului, al emoției, cu tot ce reprezintă ea), ceea ce face ca orice tentativă de a o cataloga sau eticheta e sortită eșecului.
jucării cu gheare e un titlu cât de poate de oximoronic: doza de ,,periculozitate” conținută de gheare (și de potențialul lor traumatic, de a lăsa ,,urme”, de a ,,zgâria” când sunt provocate, poeme cu personalitate, care știu să se ,,apere”, poeme de atitudine față de care se recomandă un atașament ,,precaut” și o grijă sporită la ,,manevrare”) trimite cu gândul la ideea că jocul cu ele e destinat doar anumitor vârste, ,,blândețea” și ,,nevinovăția” jucăriilor cu gheare (nicidecum ,,plușuri” inerte) fiind doar înșelătoare, aparente: ,,cumpăr jucării/cu gheare” (p.60). La fel de bine, dincolo de ascundere sau de o posibilă formă de autoalint, /neoficial sunt frumoasă/ ține de lipsa de interes a scriitoarei de a fi ,,omologată” sau încadrată în standarde -nimic altceva decât supunere la criterii de selecție, obiectivitate, șansă, în concluzie, limitare, bariere, piedici- sau ,,validată”, alături de strategiile de seducție feminină (femeia conștientă de feminitatea și de înzestrarea sa fizică nativă ce fac diferența), care, surprinzător, cunoaște aici o trecere bruscă de nivel de la feminitatea tandră, iubitoare, calmă, fragilă, matern-protectoare, la feminitatea ,,masculinizată”, în continuă alertă sau stare de agitație (am numit-o ,,convulsivitate”, convulsivitatea dată și de desele expuneri la traumă, de ,,asolaritatea” poetei și de simbolismul ,,contondent”, ce vizează pornirile umorale, hübrice, frustrant-alienante sau ale labilității psihice), ofensiv-,,militarizată” (prezența violenței sub diferite forme, cel mai adesea nejustificată). În fapt, ceea ce contează cu adevărat pentru Carmen Secere e felul cum se percepe, proiectează și raportează la realitatea în care trăiește (formă de autoidentificare, un punct de vedere personal), pe cât posibil evitând (pre)judecățile de valoare din exterior sau părerea unanimă. Nu e nicidecum hedonism, autosuficiență sau exacerbare a eului, ci evitare a ,,laurilor” și a ,,podiumului”.
Cele patru paliere textuale (veritabil ,,careu” de ași), am numit bucurești ora exactă /nebuna cu bască/, jucării cu gheare/neoficial sunt frumoasă/, șalupa cu lipitori/teniși cu gărgărițe/ și rampampam/desculță printre portocali/, ne pun în fața unei imense provocări: aceea a testării nivelului de vigilență, istețime, agerime și perspicacitate, a conștientizării, de către cititor, a disponibilității sale de a ,,evada” din ,,confortul” unei interpretări ,,la îndemână” și a intuirii rapide a ,,ceea ce a vrut să spună poetul”, de unde caracterul ,,problematizant” al scriiturii lui Carmen Secere, aspectul de șaradă continuă (,,vorbesc în ghicitori” –p.51), de tâlc, uneori deasupra tâlcului, al nesituării (sau sustragerii de) sub zodia predictibilului: ,,în jocul criptării/nimeni nu este perfect” (p.57).
Carmen Secere nu iese în întâmpinarea cititorului (ne reamintim, neoficial se declară frumoasă, oficial însă, în caz de forță majoră, poate deveni ,,rece”, ,,fatală’’, ,,nebună” cu bască, având replica tăioasă la îndemână, punând în dificultate: ,,pun întrebări închise/și bețe în roate” –p.36; ,,dublez cheia”-p.116), ba dimpotrivă, senzația că acesta rămâne pe cont propriu în ,,hățișul” interpretativ e omniprezentă. A nu face corp comun cu dejaspusul, dejavăzutul sau dejaauzitul devine leitmotiv pentru poetă. Tocmai de aceea, în spiritul necreeării unui orizont de așteptare, volumul debutează sub semnul violenței, al cruzimii: cuțitul din inimă, semn că poezia lui Carmen Secere nu e făcută să meargă la inimă sau să placă, ci, mai degrabă, să dea bătăi de cap, să arunce în aer prejudecăți (de lectură) (neîntâmplător, predilecția scriitoarei pentru demolare-dărâmare, pentru dinamitare), expresie a curajului de a fi vulnerabilă. Tipul de scriitură practicat de poetă (,,suprapun nimicuri”-p.157) echivalează cu expunerea, cu experimentarea, de la calm, la agitație, de la frig, la cald (indubitabil, există o ,,răceală” în fața lipsei de îndrăzneală poetică, după cum există și un soi de ,,combustie” internă, de febrilitate a scrisului: ,,38 cu 3// /ard încet/”-p.12), extremele fiind extrem de tentante.
În ciuda impresiei de degringoladă (libertatea de mișcare pe care o are cititorul poate duce la descoperiri nebănuite în plan hermeneutic (accesul la înțelegerea sensului abstract al poemelor se face în următorul fel: ,,introduceți corect/parola” –p.69), dar și la impas, ,,blocaj” sau la imposibilitate de decodare), Carmen Secere nu aruncă vorbe la întâmplare, ,,domesticul”, aparentul banal, cotidianul, propoziția simplă (în genul compunerilor naive din clasele primare: ,,norocul nu are/degete” –p.39; ,,mână/pată/con//banalitatea unui model repetat/la dantelărie” –p.66; ,,3-2-1/astăzi fugim/împreună” –p.67; ,,pădurea e rară/urșii sunt gri” –p.94) nu fac decât să pregătească terenul pentru saltul la efecte speciale, pentru asocieri (studiate) menite să atragă atenția, să rupă monotonia și să ,,dejoace” jocuri deja făcute, să împingă ludicul până-ntr-acolo încât joaca jocului (,,citesc jurnalul unui arici/scris pe vreme toridă/înaintea erei noastre”-p.36; ,,hai să ne rostogolim/pe covor/și să râdem”-p.52) să devină provocarea supremă. Dar, să nu uităm, copiii, în joaca lor inocentă, sunt cei mai mari furnizorii de fantezii și de fabulații. De aici, sciziunea lui Carmen Secere între copilul (interior), care descoperă lumea (nevoia de a cunoaște) și adultul căruia lumea în care trăiește/realitatea nu-i mai ajunge, de aici și nevoia de evadare și de identificare a altor toposuri poetice. Pentru poetă, constatările ,,altfel” alcătuiesc adevărata sa realitate: ,,sunt o mare harababură” (p.51).
Nu sunt adevăruri imitabile, unanim recunoscute/verificate/experimentate/decretate ca universal valabile, ci țin mai degrabă de sfera (a)perceptivă personală (,,din oasele pământului/sar așchii”, ,,apa este femeie”-p.7), lucru care ne determină să apreciem că, mai de fiecare dată, există un ,,rest” nespus, ceva mai mult (și mai sofisticat) din ceea ce e perceput ca ,,limpede” la prima vedere (de unde și necesitatea relecturii, primul contact superficial cu textul având darul de a stârni rumoare, nedumeriri). Carmen Secere nu ține să se facă înțeleasă, de unde lipsa încrâncenării și a mizei (,,victorie fără trofeu” –p.82; ,,nu știu să câștig”-p.144; ,,/ceilalți sunt câștigători/”-p.163). Parte din feminitatea sa ,,bună”, misterioasă, ,,frivolitatea” de care dă dovadă se traduce prin neasumarea rolului de ,,ghid”, de interpret al sensurilor de sine create. Pe ,,cadranul” propriei sale creații (nu se poate vorbi de o oră ,,exactă” a scriiturii poetei –o potențială ,,cronologie” nu ar folosi la nimic), nota de originalitate e conținută de versul unic căruia îi corespunde un moment unic. E mai curând vorba de ,,nepotriveală”, de sustragere de sub tutela (inclusiv temporală și temporară) ,,mecanismelor” poetice ,,reglate” artificial, dar, în realitate, alienante: ,,mă opresc/înțelesul se întoarce/cu vârful în jos” (p.95). În termeni consacrați, Carmen Secere scrie antifus orar (lipsa ghidajului și a reperelor), ,,dereglat”, după ,,ceasul” poetic interior (ce nu înregistrează repere orare –minute, secunde (convenții)-, ci stări), pune în forme, fără a căuta neapărat și fonduri, oferă nonsensului valoare de sens (pe contrasens, prin neraportare la consens, ,,impostură/nonsens”-p.8; ,,dau sens lucrurilor/fără sens”-p.122, prin raportare la neraportare la nimic, la prefixul ,,orto-“, ce ține de ,,dreapta” scriitură, abaterea de la ,,cale” fiind văzută ca singura cale). De ceas poate fi vorba în scriitura lui Carmen Secere doar dacă o privim dindărătul unei identități de ,,împrumut”, aceea de ,,pescar” (de sensuri poetice): ,,/ceasul arată/ora pentru pescari” (p.39). Altminteri, ,,/noi n-avem niciodată/timp/” (p.43), ,,pe scara interioară/întorc infinitul/cu verigheta de gât” (p.46), ,,aștern timpul/după ora estică” (p.53), ,,ieri a fost acum câțiva ani/mă întorc definitiv” (p.54), ,,la început stă ceasul” (p.73), ,,lovesc strigătul/de la ora 3” (p.75), ,,viața este o beție/și o cruntă nevoie/de timp” (p.76), ,,ceasul făcut bucăți” (p.82), ,,prin pereți aud timpul/pătrat” (p.95), ,,îmi spui când stă/ceasul” (p.170), a nu avea parte de timp, a fi în criză de timp, a nu avea timp la discreție, timp interiorizat sau ,,nerăbdător”.
Opus liricii de factură tradițională, cu vers domol, furnizor de duioase reverii-aduceri-aminte, ce nu suscită/ridică dificultăți interpretative, la Carmen Secere poezia devine ,,fractură”, spațiu nesigur (siguranța receptării clasice e aruncată în aer: ,,sar siguranțele” –p.11), nesecurizat, dilematic, al ,,ghidușiilor”, șaradei și tâlcului, scriitura pe care aceasta o propune neamaivînd un caracter de masă, ci, mai curând, noocratic, de nișă: ,,sunt singură/printre clișee” (p.95). Astfel, jocului incert, derutant, paradoxal și adesea contrariant (,,cei veniți se joacă/de-a războiul” –p.151) postulat de poetă (pista falsă devine pistă de ,,alergare”, minimum de cuvinte tinde să obțină un maximum de efect), logoludicului (,,scot jucăriile din cutie”-p.31; ,,sunt aici/prinde-mă” –p.49) i se adaugă jocul la care se pretează cititorul-investigator (transfer de ludic, sprinteneală a minții, aventură poetică), pus în situația de a reconstitui, din versuri disparate, în cheie simbolică, personalitatea politropică a creatoarei, de a recupera, de cele mai multe ori, din fărâme de indicii abil strecurate în text, date care permit o conturare ,,aproximativă” (,,împrăștierea” sinelui poetic pe tot parcursul volumului declanșează misiunea criticului de a reface sinele-monadă al scriitorei): ,,la sala de forță simplific idei/după calculul algebric/al lui descartes” (p.10). Idei simple, dar, s-o recunoaștem, în afara ,,calculelor” de manual, la fel de solicitante noocratic ca și celebrul ,,cuget, deci exist”, idei care apar de unde nu te aștepți, asocieri bizare la care nimeni sau foarte puțini s-ar fi gândit să le exploateze poetic. Orizontalității (citește platitudinii) tradiționale, Carmen Secere opune poeme de tip axis, ,,verticale” (propensiunea spre zona neexplorată) din punctul de vedere al viziunii (ce-și atrage drept ,,recompensă’, precum singurătatea, o ,,diplomă/pentru curaj” -p.11): ,,stâlpi ascuțiți/ sprijină cerul//între ei roiesc insecte/scăpate dintr-o mlaștină/de fier” (idem). Nevoia de ,,lărgământ”, de noi dimensiuni poetice adimensionale, de ,,utopos”, o pune pe Carmen Secere în postura de a concretiza abstractul, de a ,,credibiliza” metafora de rit ,,nou”, semn al curajului/îndrăznelii de a fi: ,,între bine și rău/doar abordarea e diferită” (p.47).
În termeni inginerești (există o vădită aplecare a lui Carmen Secere spre meseriile cu potențial masculinizant, de unde și renunțarea, în funcție de context, la feminitatea tandră, fragilă), săritul siguranțelor în materie de poezie presupune un ridicat ,,voltaj”/,,amperaj” al acesteia, care solicită ,,firida”, ,,panoul” (electric), pasibilă oricând la ,,scurtcircuit” (citește bulversare mentală sau (con)strângere sufletească), la ardere a ,,fuzibilului” din interiorul ,,patronului” siguranței: ,,imprevizibil și haotic/scurtcircuit” (p.47).
Împletirea domesticității, firescului, normalității, observabilului (uneori prin ochii copilului, de unde și impresia de exprimare naivă, inocentă), cotidianului cu fabulosul e un semn al pierderii cont(r)actului cu realitatea (,,am nevoie de spațiu” –p.71), cu logica, rezultanta fiind poeme de tip Întâmplări în irealitatea imediată, asocieri stranii, poeme ale ,,neîncăperii” în ,,pielea” unui Corp transparent, inadecvare la context.
În ciuda apelului la un simbol al transparenței, am numit fereastra, Carmen Secere e conștientă de faptul că ,,decuparea”, cadrul, restrângerea panoramicului, oricât de condensatoare de imagine și de bogată în sensuri și semnificații ar fi, totuși limitează drastic: ,,la fereastră o cârpă flutură/halucinant” (p.88); ,,în dreptul ferestrei/am alt destin” (p.90); ,,marco polo vopsește/fereastra” (p.122); ,,geamurile mint” (p.135). Dincolo de ce se vede, mult mai tentant este ce nu se vede (dar se poate intui sau percepe cu ochii minții, de unde și condiția proprie creatorului, izvoditorul de lumi noi). Atipicitatea scriiturii promovate de Carmen Secere e dată de stilul dinamitard, nu atât spectacol grandios de lumini și umbre oferit de efectele pirotehnice, cât explozie, împrăștiere, ,,risipă”, preaplin. În alt context însă, fereastra devine ,,generoasă”, împreună cu lupii (carnasieri prin definiție, dar și animale psihopompe) favorizând inspirația: ,,sub fereastra mea/lupii au pete/albe” (p.24).
Poetă de tip hydrargyrum, Carmen Secere nu are stare, nu stă locului defel, absența stării de tihnă (de sălășluire) fiind o constantă atunci când e în căutare febrilă de inedit, de ,,înlocuitori” (p.48) și de matrici poetice fundamental noi, ceea ce o face să se ,,destrame” puternic pe interior (să nu uităm de ,,convulsivitatea”-i proverbială, de ,,nebunia” asumată (,,vorbesc singură”-p.59) și de dificultatea de a se delimita de traumă). Legat de pierderea legăturilor (a o lua razna -p.14, modalitate existențială, repertoriu ludic), de trecerea bruscă de la o idee la alta, de la simplu la complex și reciproc (debusolarea, autoproiecția în ,,cealaltă”, la fel de ,,alunecoasă”, de ,,șturlubatică” și de polimorfă ca și ,,originalul”: ,,sunt cealaltă/ /cred că știi/ despre ce vorbesc/”-idem), de la un registru la altul (ca și când aceasta ar fi adevărata stare de normalitate), se conturează o dublă aventură: aventura scriiturii (a poetului) și aventura receptării (trăită de cititor). Îndărătul persoanei, personajul, situație și mai complicată dacă ținem cont de semnificația originară a latinescului persona=,,mască”). Cu alte cuvinte, îndărătul ,,măștii”, un alt purtător de mască, personajul (și zona insondabilului), situație care alimentează confuzia, qui-pro-quo-ul, a lua pe cineva drept altcineva, poeta-razna, nestatornica, rebela, cu o puternică personalitate poetică, înzestrată cu simț al vieții și deopotrivă cu simț poetic (ce transcende viețuirea și supraviețuirea obișnuite).
La Carmen Secere convulsivitatea naște abstractul, fapt care legitimează nevoia sa permanentă de detașare de real, de rupere de ritm, de creare de scenarii/postúri care dau de gândit, de schimbare voluntară (intervenționism poetic) a stării de ,,agregare”: ,,topesc gheața pe silabe/șterg linia de plecare din locul/unde țin minte” (p.49); ,,joc pentru prima dată/cu luminile stinse” (p.116).
Prin jucării cu gheare/neoficial sunt frumoasă/, Carmen Secere rostește adevăruri ultime despre sine, își gestionează ,,neoficializarea”, în speță, ,,dispensa de timp oprit” sau dispensa de la ,,omologare”, lucru ce face notă discordantă cu scriitura de tip ,,canon” (în cazul de față, poeme-șir necanonic): ,,mă dau peste cap” (p.59). Și mai există un aspect de luat în calcul: corespondența (punctul de întâlnire sau de rezonanță) dintre lumea dinăuntru (minte și suflet) și lumea dinafară (dinafară cuprinzând și exterior toposului poetic tradițional), disimulările (cât e realitate și cât disimulare-joc) poetei, care, paradoxal, în ciuda ascunderii repetate a eului său poetic, se vrea cât mai ,,vizibilă”, cât mai evidentă. Cea mai mare satisfacție poetică o are Carmen Secere atunci când dilematicul pe care-l potențează duce la un blocaj interpretativ, misterul fiind cel care persistă: ,,o plecare târzie/împlinește profeția/numai păsările mă hrănesc//primesc miere/dintr-un ritual pentru cei vii” (p.18).
La poeta în discuție, luxarea logicii, starea de ,,in between”, de între și între, beyond reality (situarea îndărătul realității) fac casă bună cu efectul de ,,desant”, cu ,,saltul” în abstract. Tot de o ,,curățire” a minții de ,,zgura” limitării poate fi vorba și în versuri de genul: ,,scot petele solare/din memoria zidului” (p.23). Eliberarea sinelui, autoevacuarea (de sub iminența unei expectorații, a unei tuse convulsive), înlăturarea grosierului sau a ,,lestului” se produc sub auspiciile amenajării ,,funciare”, ale toposului (sufletesc) reconfigurat, dar și ale ex-plicării, ale deplierii simbolice ,,în afară”: ,,dau pământul/afară” (p.23); ,,pământul se-ntoarce/în mine” (p.64); ,,al cui e pământul acesta” (p.79); ,,fierbe pământul” (p.86); ,,pământul e închiriat pentru/alt dezastru” (p.97); ,,tatăl cer/mama pământ” (p.117); ,,încălzesc pământul/din buzunar” (p.171). Autoplasarea în sfera simulacrului dă naștere unei autoreferențialități bizare, de ,,mucava”: ,,recit în gări/de carton” (p.24).
Evazivul, aparenta alăturare haotică, puținătatea cuvintelor, ,,neglijența” de fațadă, ,,arhitectură/contemporană” (p.30), ,,umbra cu dungi” (p.49), impresia cuvintelor lăsate slobode/să-și facă de cap, să se asocieze/disocieze singure (,,/magie interpretativă/în loc de pelin/”-p.59), paradoxalul, detașarea, ieșirea din rând, dar și din gând, sunt doar câteva din însușirile poemelor de tip al șaselea simț, de tip sepia, în tușe subțiri, ce poartă semnătura lui Carmen Secere, poetă care nu scrie, ci ,,rostogolește”, dă de-a dura (și, uneori, de pământ cu) sensuri, pune stilistica la lucru (și la punct) până în stare de uzură (,,/stilistica are dinții sparți/”-p.33), până la a deveni nonincisivă, ,,inestetică”, ,,știrbă”, ,,ciobită”, violentată, ce ajunge să întâmpine probleme în a se ,,hrăni” pe sine, de a ,,rupe”, porționa, digera sau fragmenta ,,bolul” (f)alimentar-poetic.
Între crame și sfinți, între ,,beția” cuvântului și sobrietatea cuvântului, Carmen Secere are momente ,,calderoniene”, transplantate, însă, în ,,realități” venețiene: ,,frumusețea este un vis/despre gondole” (p.43); ,,pe gondole cresc/poduri” (p.122). În alt context, în funcție de stările de spirit contradictorii, care o ,,crucifică” pe paturile procustiene, poemele lui Carmen Secere sunt o veritabilă ,,calcinare” a vechilor ,,structuri” poetice, ardere de tot, convulsie, frământare intelectuală, scrum (p.52). Când sensurile sunt încifrate, când ,,viteza” de deplasare poetică devine năucitoare (asemenea trenului ce pătrunde cu viteză printr-un tunel), labirintul e sinonim cu tunelul cu lilieci (p53), de unde și scriitura pe alte lungimi de undă, necesitatea ,,conectării” cititorului pe înalte ,,frecvențe” poetice (,,entuziasmul are viteza/mai mare decât sunetul” –idem).
Poemele lui Carmen Secere sunt adevărate certificate de neconformitate, oneste în esență: ,,sinceritatea/e incomodă” (p.57). Absența legăturilor (starea de suspendare), sfidarea retoricii și a logicii textuale, a coerenței și a continuității (firului narativ) certifică faptul că poemele respective nu spun povestea, poate doar povestea nonpoveștii: ,,părăsesc povestea/și accesoriile” (p.111). Ușurința de a trece de la o idee la alta, de la un registru poetic la latul denotă flexibilitate, fapt ce arată că poeta e perfect adaptată la și adoptată de scrisul ,,nou”. Scriind abstract (,,/nu mă pot îndepărta/”-p.147), Carmen Secere se eliberează de sarcini, chiar și atunci când, la fel de predispusă la a induce în eroare, pare să se ,,dezică” de caracterul predilect al scriiturii sale, ce nu s-ar traduce, chipurile, prin reducere la absurd, ci prin ,,reducere la imposibil”, sau, am adăuga, prin reducere la impasibil: ,,adevărat/fals/reducerea la imposibil/obligă predicatul să fie/afirmativ sau negativ//totul se bazează pe rațiune” (p.77).
Sub aspectul convulsivității și al traumei, poemele-buton de panică au menirea să dea alarma, s-o salveze pe poetă, să atragă atenția asupra sa și s-o ajute să se lepede de alienare, însă totul în mare viteză/precipitare (fapt ce-i sporește alienarea), fiindcă nu e timp: ,,apăs butonul/am 60 de secunde să gândesc/ce iau cu mine” (p.82). Deși abstractizează abundent, când e vorba de decodare a ceea ce ține de supranatural, Carmen Secere se declară brusc ,,neputincioasă”: ,,din miracole nu înțeleg/mare lucru” (p.87). O posibilă explicație ar fi că, autoare de abstractizare fiind, abstractul îi ,,aparține”, și-l asumă (abstract subiectivizat), pe când miracolul e abstract obiectivizat, în afara puterii ei. În lumea sa fundamental abstractă, Carmen Secere este singura certitudine. Poeme ,,pe sărite”, de tip șotron, poeme-,,jocuri de strategie” (p.91), ele nu respectă ,,termeni și condiții” (idem) contractuale (în sensul aderării la normă), ,,camuflajul” (a se vedea simboluri precum iguana sau submarinul) (,,sub camuflaj se respiră/în patru timpi” –p.102) fiind o subtilă strategie de supraviețuire ,,poetică”: ,,desenez un șotron/în șotron sar zaruri” (idem). Cu cât ,,imersează” mai mult, cu atât poeta devine mai ,,ocultă”, mai ,,neguroasă”: ,,/știu jocul eclipsei/din orașul fantomă” (p.161).
Formele de autoidentificare (identitate interiorizată/exteriorizată), împletire-amalgamare între identitățile ,,bune” și identitățile ,,rele” sau, în spirit blecherian, ,,spații blestemate”, o prezintă pe Carmen Secere drept perfect psihanalizabilă (poeme-autoterapii (antitraumă) sau poeme-(re)plieri afective): ,,sunt o tăcere/bătrână” (p.6); ,,sunt convulsivă/am sângele cald//m-am născut când marte/ardea” (p.9); ,,sunt piatra/din cub” (p.20); ,,nu am spus niciodată/cine sunt/când nu scriu” (p.24); ,,sunt o nebună/cu bască” (p.27); ,,sunt o excepție/de clasă” (p.28); ,,acesta e ultimul adevăr/despre mine” (p.32); ,,sunt cea mai bună/în greșeli” (p.48); ,,sunt o mare harababură/înfloresc uneori” (p.51); ,,/sunt un bun/cățărător/” (p.53) (piscurile poetice fără zei îi sunt accesibile); ,,sunt o flacără/într-o gură închisă” (p.57); ,,/știu cine nu sunt/” (p.60); ,,/codul de identificare/este încă un fals în declarație/” (p.63); ,,nu am nume/ /citesc inițialele dispăruților/dintr-un ziar desființat/” (p.74) (a nu avea nume, a nu fi ,,botezat”, a avea sentimentul neaparteneței la, a te elibera de sub ,,povara” onomasticului); ,,pe praful ăsta de trei degete/nu-mi vorbi despre principiul/identității//sunt daltonistă” (p.78); ,,sunt disciplinată/strâng mânerul unei lame fixe” (p.80); ,,sunt ultima/învingătoare/pe zgură” (p.82); ,,sunt expertă în pierderi” (p.89); ,,zodia mea este/de aer” (p.102); ,,atrag atenția printr-o cicatrice” (p.106); ,,în grota din altamira/aud cum îmi cresc oasele//sunt prima femeie” (p.121); ,,îmi schimb locul în fotografii” (p.123) (,,pierdere” în peisaj, ,,fugă”, deslocuire, reconfigurare, ,,fofilare”, rocadă); ,,sunt singură/la părinți” (p.134); ,,sunt înaltă” (p.141); ,,sunt o parte/din greșeală” (p.150); ,,sunt un om dezlegat” (p.154); ,,sunt o rană albă/pe un pat de fier” (p.167).
Repertorierea verbelor folosite de Carmen Secere, dincolo de mișcare, cinetică, antisedentarism, precipitare, risipă de energie, acalmie dublată de tormentare, panică, impulsivitate, domesticitate, naturalețe, firesc, cotidian este și o oglindă a propriului psihism: ,,îngrop”, ,,dezgrop” (p.6); ,,șterg”, ,,mă chinui să scot o țeapă/din deget” (p.7); ,,port rochii/subțiri și albe” (p.8); ,,înghit un piramidon”, ,,deșir șnurul” (p.12); ,,îmbrac rochia nouă”, ,,mușc/din măr” (p.15); ,,închiriez un cort” (p.16), ,,spăl vasele” (p.17); ,,îmi descurc părul” (p.18); ,,dau din mâini/apoi din picioare//dezleg basmaua/cu noduri//îmi răsucesc arnici/în păr” (p.21); ,,cad în genunchi”, ,,la terasa cu lămâi și sangria/citesc despre uitări//încălzesc pietre/spăl mâini” (p.22); ,,/privesc în sus/” (p.24), ,,m-am trezit” (p.25); ,,o broască sare groapa” (p.26); ,,dau pieile cu sare” (p.28); ,,am uitat să pun zahăr/în cafea//răsfoiesc o revistă japoneză”, ,,/agăț o ghirlandă/sparg un pahar”(p.29); ,,arunc orez peste prag” (p.30); ,,respir/scot jucăriile din cutie” (p.31); ,,caut suspecți” (p.33); ,,șalul atârnă/în cuier”, ,,poarta dinspre vest s-a închis” (p.39); ,,mă trezescc mănânc alerg/beau apă dorm”, ,,în palmieri agăț batiste turcoaz/din jamaica” (p.41); ,,întind vopsea” (p.42); ,,presar sare grunjoasă/grăbesc zăpezile” (p.47); ,,pe noptieră am țigări/britanice” (p.48); ,,îmi ud palmele” (p.49); ,,un fierăstrău a ruginit/în șopronul cu rumeguș”, ,,drumul e blocat”, ,,nici ușa nu se mai deschide” (p.51); ,,străzile sunt goale” (p.55); ,,îmi lustruiesc bocancii” (p.58); ,,metroul vine rar/stâlpul de beton e albastru” (p.63); ,,/deschei primul nasture/”, ,,învăț să pun întrebări” (p.71); ,,întind năvodul/vărs laptele/fierb urzici” (p.72); ,,înfig amfore în nisip”, ,,mă acopăr cu trestii” (p.85); ,,mănânc fructe pădurețe//trântesc ușa” (p.87); ,,sterilizez borcane/curăț cuptorul”, ,,răstorn murăturile cu mărar” (p.89); ,,cârpesc mantoul cu revere/îndoite”, ,,coc tarte/cu gutui” (p.93); ,,mă grăbesc/s-așez merele/în pod” (p.94); ,,aud un vuiet” (p.96); ,,salvez de la moarte /un melc” (p.100); ,,aprind felinarul” (p.101); ,,mânânc semințe și nuci” (p.103); ,,fac înviorare/dimineața urc/pe schele (p.105); ,,sunt atentă/la ce se întâmplă” (p.107); ,,aprind un băț/ de chibrit” (p.110); ,,visez lămpi arzând” (p.118); ,,un gândac rinocer/își caută cornul” (p.119); „întețesc focul cu așchii de brad/animale sălbatice vin înlănțuite//aleg flori/pun ștergar la icoane” (p.124); ,,ascult știri/din alaska” (p.143); ,,îmi spăl fața” (p.146); ,,deschid geamul/îmi usuc unghiile” (p.147); ,,mănânc fistic sub neon” (p.148), ,,salvez râma din cârligul/de pescuit” (p.162); ,,îmblânzesc un cameleon” (p163); ,,mă răzgândesc” (p.168).
Culorile, formă de estetism și chestiune de gust, sunt și ele edificatoare pentru psihism: ,,bluza verde are/ nasturi lipsă” (p.12); ,,alb/pietros/ascuțit”, ,,negru/strident/nelocuibil” (p.33); ,,culoarea se deschide/într-un model structurat” (p.68) (la Carmen Secere întâlnim destructurarea modelului structurat); ,,tulburare cromatică” (p.77); ,,amanetez stele verzi și cuburi/perfect translucide” (p.89); ,,verde și roșu” (p.91); ,,greșeli/albe” (p.96); ,,negru cărbune” (p.101); ,,negociez cerul pentru/un vultur negru” (p.102), ,,aur negru” (p.105); ,,pe defecte/torn/violet de gențiană” (p.106); ,,lână roșie” (p.118); ,,poezia mea/e roșie” (p.142); ,,vase/aurii” (p.144); ,,pelin/verde” (p.146); ,,galben pustiu” (p.152); ,,piatră albă peste/piatră neagră” (p.153); pisicile roșii, ,,iarba neagră înflorește/înapoi” (p.161); ,,într-un cort alb/cos rănile cu gută” (p.162); ,,/sar peste duminica/neagră/”(p.165); ,,rană albă” (p.167), ,,fusta creion” (p.168).
Dintre simbolurile percutante folosite de Carmen Secere, câteva dintre ele rețin atenția cu precădere: umbra (,,pe tavan umbrele par/pinguini orbi” (p.12); ,,întind umbra cu dungi/la uscat” (p.49); ,,umbra strânge piciorul/patului” (p.149); ,,mișc umbra/cu păpușă cu tot” -p.160); țesătura poetică (având drept varaiante pânza, brocartul, basmaua cu noduri, șalul, batista, perdeaua, baticul, broderia, dantelăria, mătasea, postavul); piatra, mineralul (,,din atlas cad pietre (p.51); ,,arunc pietre într-o sticlă (p.55); ,,căderea frânge aerul/piatra se potrivește” (p.65); ,,ne cad pietre/pe umbră” (p.86); ,,piatra se dă peste cap de trei ori/carmen carmen carmen” -p.171); nebunia (,,nebuniei îi lipsește grav/inelarul” (p.8); ,,nebuna cu bască” (p.27); ,,pe șine doi arlechini/rostogolesc/o nebunie” (p.38); ,,nebunia este un principiu” (p.66); ,,din fotografie/nebunul de seară îmi fură/pantofii” (p.84); ,,câteodată nebunia poate fi/o binecuvântare” (p.102); ,,/plouă ca la nebuni/” (p.137); ,,aștept balul nebunilor/întârziați” -p.161); mireasa (ce cutreieră întreg volumul de poeme, precum o veritabilă Fata Morgana, foarte apropiată de simbolismul păpușii: ,,ridicați-vă să primiți///mireasa” (p.8) (mireasa nu atât din perspectiva romanticului, castității, purității și virginității, cât din perspectiva noului, a scriiturii fără prejudecăți, a detabuizării, a neacceptării ,,darului” (de tip clasic), a ,,lestului” gândului perimat, ridicarea fiind îndemn la evoluare, la transgresare a planurilor); ,,în cimitirul elefanților/prind buchetul/miresei” (p.16); ,,licitez rochia/de mireasă” (p.43); ,,deșir nunți de bumbac/din anatolia” -p.81); personajele (melcii, șarpele, apa-femeie, moartea, dimineața, clarvăzătoarea, singurătatea, lumina, strada, soarele, avangardiștii, mascotele cu aripi din sugativă, elefanții, păsările, albina din năframă, pisica de pe acoperiș, martorii, ghicitoarea mutată în sud, ursitoarea, lupii, crocodilii, păianjenii, idealistul negustor de poeme, broasca, caii, vrăjitoarele, orbii, bijutierul, furnica, jonglerul, magicienii, libertatea, sepiile, clovnii, ,,femeia cu lipitori” (p.23), lupii cu pete albe, bijutierul, jonglerul, magicienii, arlechinii, rastamanul, caracatița, vinovații, irișii, omul cu piatra aducăror de ulei, piticul, fluturii, lăutarii, insectele fără aripi, îngerii, ,,depanatorul de radio” (p.55), matadorul, cosmodromul, lăcusta, boala, ,,agentul imobiliar” (p.105), grifonii, leii, bufnițele, ,,cel neprihănit” (p.107), figuranții, crabii, animalele sălbatice, fantomele, panterele, gândacii, sirenele, femeia plângând, bufonul, sperietoarea, cocoșii, cerbul, umbrele, mesagerul, scorpionii, cocoșul negru, ,,un babilonian” (p.141), cavalerii teutoni, ,,femeia care spală bandajele” (p.144), șoarecii, copilul ce ,,mușcă dintr-o caisă/găsită pe jos” (p.157), arlechinii, informatorii, figurile de ceară, corbii, pirații, imitatorii, lupii cu dinți de lapte, furnicile africane, regina oarbă; asocierile inedite (,,orchestra/din capătul străzii” (p.19), ,,templul soarelui, ,,ochiul de aer” (p.20), gările de carton, orașele degradate, orfelinatele cu jderi, ,,tunelul spre carnaval” (p.45), ochiul de tigru, ,,noaptea/de cristal” (p.50), ,,tunelul cu lilieci” (p.53), ,,fabrica de frânghii” (p.54), ,,urma șarpelui” (p.57), talismanele de abanos, pangolinii, ,,veioza din lemn/și brățările galaxy” (p.68), tinerele preotese, ,,pila de sticlă” (p.70), jucătorul de popice, negustorii de vinuri, zgura, pilitura de fier, elefanții submersibili, graurii ciugulitori de oxigen, vagonul utilitar, ,,turnul de control” (p.89), cubul translucid, ,,copii de pescari”, ,,șalupa cu lipitori” (p.90), șotronul presărat cu zaruri, ,,magazinul închisorii” (p.91), jocurile de strategie, submarinul, oglinzile de piatră, vulturul negru, pasărea fără nume, gândacii șchiopi, ,,marele magician” (p.104), telescopul, stelele duble, gândacul rinocer, păpușile orfane, caierul, tăietorul de lemne, unghiul olandez, ,,grota din altamira” (p.121), ,,tenișii/cu gărgărițe” (p.127), măscăricii, treptele arse, matrițele fixe, scara pisicii, centura din perete, spitalul cu etaj, cușca cu ferigi, caii de lemn, ,,fanfara cu instrumente/sparte” (p.134), orga, acvariul, lutul, toboganul, bisturiele, artizanii, templul, lebăda, măcelăria, ,,sticluța cu lacrimi/e o crescătorie/de melci (p.140), sirușii, soarele, macaraua, ,,camera păun” (p.144), lumina, întunericul, art nouveau, oglinda, ,,râșnița de piatră” (p.146), luna, bijuteriile, ,,sertarul/cu probe” (p.151), globul de cristal, focul, apa vie, eschimoșii, ușa, ,,spirala/ cu două fețe” (p.156), nuferii, lacătul, zidul, spitalul clandestin, bizonii, orașul fantomă, ,,balul nebunilor/întârziați” (p.161), vizuinile, urșii polari, ,,valea fluturilor” (p.166), măslinii, vulturii, ,,cutia cu lame” (p.169), oasele, piața de flori.
În privința relaționării, viața alături de ,,o mare harababură” (p.51) face misiunea ,,celuilalt” (pus în situația acceptării sau de a se lăsa ,,confiscat-asimilat”) dificilă, lucru conștientizat de poetă. Candoare, modus vivendi, eflorescență a propriei feminități, împăcarea cu sinele și cu propria vulnerabilitate, iubire abstractă, in absentia, dar și anesteziere afectivă: ,,iubitul meu mă roagă/să-l iert” (p.13); ,,dureros de îndrăgostită” (p.36); ,,new yorkul este un oraș înalt/ca picioarele tale îmi spui” (p.45); ,,iubitul meu culege alge roșii/să visez sub apă” (p.49); ,,degetele tale/înconjoară luna//aud cum cânți/te îngrop în mine” (p.56); ,,nu mă pedepsi pentru/nesupunere//locuim în zona morții/avem aceleași reguli” (p.61); ,,miroși a mere” (p.70); ,,ajunge să crezi/că te iubesc” (p.72); ,,/e rece în zilele fără soț/” (p.81); ,,suntem doi îndrăgostiți/zdrobiți unul într-altul” (p.86) (dragostea ,,zdrobeală”); ,,mă cutremură ochii tăi închiși” (p.99); ,,dacă s-ar face lumină/te-aș îmbrățișa ca pe un bărbat/întors acasă” (p.104); ,,mereu ești lângă mine/în camera cealaltă” (p.108); ,,îmi atingi fruntea/îmi pun inelul” (p.115); ,,îți împrumut glasul/îmi spui că sunt frumoasă” (p.136); ,,mi-aș dori să fii tu/cel care mă trezește” (p.148); ,,ești singura lumină/pe care o cunosc” (p.156); ,,palmele tale nu au/hărți” (p.168).
Carmen Secere stă la originea unor poeme-ore exacte ale unor stări de spirit dintre cele mai diverse (neliniștea, angoasa, convulsia, tormentarea interioară), obținute pe cale naturală sau, din contră, provocate: ,,înghit litiu/picăturile mă fac să-i îmbrățișez/pe toți, ,,ce fericită sunt/și cât de tristă (p.10); ,,fără mănuși/doamne/ce frig e (p.11) (aici, mănușile și frigul depășesc accepțiunea imediată, frigul putând fi, de exemplu, și de sorginte/natură sufletească, frigul-rană de abandon, de unde și nevoia de protecție, iar frigul, dincolo de temperatura joasă, de meteorologie, ,,criogenarea” interesului poetei pentru scriitura de tip tradițional, care nu o mai inspiră).
Pretându-ne la jocul propus de poetă, Carmen Secere calcă ,,strâmb”, nefăcând un cult pentru atitudinea celebratoare, ritualic-solemnă. În schimb, potențează expunerea la traumă (și consecințele ce decurg de aici, unele cu aspect freak -,,/sub podea am îngropat păpușile/” –p.123; ,,tund păpușile” –p.165), violența (în strânsă legătură cu psihismul labil, trauma, obsesia, alienarea, frica și convulsivitatea: ,,mi s-a îmbolnăvit cuțitul/din inimă”, ,,peste tot îngrop frânghii/peste tot dezgrop/spânzurați” (p.6); ,,efecte pirotehnice” (p.12); ,,nu-mi pasă dacă/începe sfârșitul”, ,,cerul cade” (p.14); ,,urc singură/pe targă” (p.15); ,,picamere” (p.16); ,,(…) bucata asta de suflet/pe care o așez cu tandrețe/în mașina de tocat” (p.17); ,,traumele produc amnezii/am nevoie de programare”, ,,prin mine trec nopți/cu două capete” (p.19); ,,cântec de leagăn/într-un trup mutilat de femeie” (p.21); ,,camera de panică” (p.25); ,,femeia căzută la pământ” (p.26); ,,implozie mută” (p.32); ,,mă îneacă mirosul saltelei arse” (p.33); ,,clovnii sângerează” (p.37); ,,se cutremură pământul” (p.41); ,,orașe degradate/și tăietura imperfectă”, ,,genocid lingvistic” (p.45); ,,scopuri temporare/și carne umană” (p.61); ,,sacrific mâna înecată/cu sânge” (p.62); ,,/împart șocul în lovituri mici/” (p.66); ,,îmi smulg inima/din întâmplare” (p.73); ,,/împart șocul în lovituri mici/” (p.66); ,,lustruiesc instrumente/tăioase” (p.80); ,,suflu disonanța viperin” (p.85); ,,port sandale de sânge” (p.116); ,,o menghină îmi strânge mâna/care scrie” -p.128).
Abstractul (ce conține cel puțin o idee care răscolește, sfarmă limitări) e acel proverbial ,,acasă” pentru Carmen Secere: ,,sub pleoapa mea/întunericul intră/în baston” (p.6) (așadar, un întuneric ,,gârbovit”, adus de spate, ce întâmpină deificultăți motorii); ,,strada geme ca un/animal flămând” (p.12) (animarea abstractului, investirea sa cu atributele viului/trăitului); ,,prin presare la rece/melcii hibernează”, ,,cu pansamente dulci/șterg mușcătura de șarpe” (p.7); ,,prin crăpături moartea/înseamnă altceva” (p.8) (după cum ,,altceva” reprezintă poemele scriitoarei, ,,fisurarea”/scizionarea înțelesului comun); ,,lustruiesc lumina/cu o perie de sârmă” (p.11); ,,focul aprinde foc/revărs toate apele”, ,,o ursitoare îmi închide ochiul de aer” (p.20); ,,prin junghiuri moi/curge mila” (p.21); ,,mușc din absență” (p.22); ,,merg pe jar/agăț cai de lună” (p.26); ,,orbii strâng firul roșu” (p.27); ,,întorc liniștea/sub inimă” (p.28); ,,din iertări părăsite/culeg busuioc”, ,,modific surâsul/la strung” (p.30); ,,după ani întuneric/sensul mișcării este același” (p.31); ,,libertatea se sufocă/într-o pungă/de un leu” (p.32); ,,absurdul este un nonsens/ /stilistica are dinții sparți/” (p.33); ,,număr anii bisecți/ /au mai rămas/două scaune/” (p.39); ,,îndoi manșeta unde se termină/mângâierile/orbirea separă detalii” (p.44); ,,în pipa ta cresc/fluturi” (p.47); ,,suprapun plasturi/pe decizii” (p.50); ,,scad numere/ de îngeri (p. 54); ,,clipa s-a oprit la etajul 5/se face frig/după perdea” (p.56); ,,/țin lumina sub limbă/” (p.57); ,,sub întuneric leg/un batic” (p.64); ,,umplu vidul cu broderii/pun puncte în aer” (p.66); ,,cu pila de sticlă rotunjesc/o zi în plus” (p.70); ,,îmblânzesc mușcături”, ,,cu lapt orb/hrănesc un aligator” (p.73); ,,/norocul pleacă repede/dintr-un romb/” (p.74); ,,egalez finalul/cu pilitură de fier” (p.82); ,,nu mai avem oxigen/l-au ciugulit graurii” (p.86); ,,zgomotul e o dungă/de fier” (p.87); ,,pe șinele uitării trece/un vagon utilitar” (p.88); ,,din turnul de control/întunericul picură”, ,,certitudinile zac/într-o groapă înaltă” (p.89); ,,viitorul e mâncat de omizi”, ,,dintr-un capăt într-altul/întind o imensă tăcere” (p.93); ,,o lăcustă își târăște piciorul/de lemn” (p.95); ,,în oglinzi de piatră/două greșeli/albe” (p.96); ,,ploiele s-au uscat după perdea/ghețarii cresc în pepinieră” (p.99); ,,o beznă lichidă/îmi intră sub piele” (p.101); ,,în temniță e uscat/gândaci șchiopi lovesc stelele/de scânduri” (p.104); ,,după ușă sparg nopți/cu bufnițe” (p.106); ,,prin încheieturi trec tiruri/cu butelii”, ,,mi-a căzut vocea/în smoală” (p.110); ,,vântul ascute săbii” (p.117); ,,figuranții mi-au închis foarfeca/în cutia de medicamente”, ,,șarpelui i-au crescut coaste” (p.120); ,,blestemul are picioarele/spre ușă” (p.124); ,,pe tavan aleargă/pantere” (p.128); ,,măscăricii dansează în cușca mea/cu ferigi” (p.132); ,,sângele își schimbă solzii” (p.140); ,,trag noaptea de păr” (p.141); ,,înfig unghiile în ceață/o ascut”, ,,călătoresc pe un fulger” (p.142); ,,/beau lumină din vase/aurii/”, ,,acopăr oglinda/cu stuf” (p.144); ,,sângele se uită drept/în ochi” (p.148); ,,îmi lovesc fruntea de lună” (p.149); ,,aerul are marginile roase” (p.150); ,,în lacrimi explodează hidrocentrale” (p.152); ,,prin mâna dreaptă/îmi trece o uitare/ca o fractură” (p.157); ,,în colivii dorm/figurine de ceară” (p.160), ,,calc adevărul pe coadă” (p.163); ,,analizez un defect/și câteva cuie” (p.164); ,,/aerul este un bici/din piele/” (p.166); ,,îmi țin vocea în brațe”, ,,/îmblânzesc friguri/”(p.167); ,,acopăr tăcerea/cu ipsos” (p.170); ,,tai romburi/la capăt lipesc începutul” (p.171).
Feminitatea de care se înconjoară Carmen Secere este fie dură, masculinizată, agresivă, vulcanică, ,,militarizată”, în ofensivă (reflex de autoapărare în fața unei lumi preponderent ostilă, dar și contribuție la trauma colectivă), conflictuală, pe picior de război, predispusă la zaveră și la sabotaj, poruncitor-imperativă, fi ludică, inocentă, tandră, fragilă, matern-protectoare: ,,în cazemate/nu se intră/ /sângele s-a uscat/” (p.23); ,,armele sunt ca femeile/răspund/ // frumoase/ reci/mortale” (p.34); ,,margarete și mitraliere/deasupra capului” (p.37); ,,războiul/nu se termină”, ,,arunc trenuri/în aer//port pistoale/la brâu” (p.38); ,,îți strâng prea tare nodul/de la cravată” (p.44); ,,adu-mi-te” (p.47); ,,/aud vești/din războiul meu necesar/” (p.55); ,,împușcă-mă” (p.62); ,,inventez o sărbătoare națională/patriotismul îmbracă pantaloni/cu vipușcă” (p.63); ,,pacea trezește o armă/ /refuz să plătesc/răscumpărări/”, ,,gloanțele s-au scumpit” (p.67); ,,sap șanțuri/scot argint din gropi//al cui e pământul/acesta” (p.79); ,,țin la îndemână/chibriturile” (p.93); ,,într-un corp blindat/fac schimb de prizonieri” (p.102), ,,dărâm clădiri abandonate/ridic adăposturi pentru singuri” (p.106); ,,arunc grenade/într-un război psihologic/cu superstiții” (p.113); ,,îmi acopăr autoportretul/trasez dungi cu ojă/sfâșii pânza” (p.114); ,,trag cu arcul/trimit cercei pe lună//furia rămâne aici” (p.117); ,,sub tălpile războiului/mișc patru scânduri” (p.118); ,,în cui atârn parașuta și vestonul/fără găici” (p.125); ,,dărâm o altă romă” (p.136); ,,ridic steaguri/iubesc/dărâm tot ce înalț” (p.139); ,,bocancii lasă urme/pe trena mea//de parfum” (p.143); ,,strâng gloanțe rătăcite”, ,,descarc un pistol” (p.145) vs. ,,îmi descurc părul/în țesătoria mea/ de brocart (p.18); ,,mă pieptăn” (p.26); ,,sunt dezarmată/cos uniforme/ /undeva mai există/puțină tandrețe/” (p.38); ,,mă predau cu flori/la ureche” (p.42); ,,întinde-ți palma/să-mi încălzesc fruntea” (p.70); ,,e cea mai bună zi/încalț tenișii//cu gărgărițe” (p.127); ,,pe fusta de vacanță/mângâi delfini” (p.147); ,,umblu desculță printre portocali” (p.149); ,,mă îmbrac incandescent/ /dragostea este o artă/” (p.161).
La fel ca și feminitatea duală, ludicul ambivalent, când inocent, pur, seducător, nevinovat, romantic, senzual, furnizor de bună dispoziție sau jovialitate, când ,,periculos”, ,,armat”, la limita dintre viață și moarte (gambling-ul, ruleta rusească), vecin cu abandonarea totală în voia sorții: ,,mă ții minte/când te fac să râzi/ /ne ajunge/să o luăm razna/”, ,,soarele răsare/pe genunchiul meu” (p.14); ,,întind mâna după avioane” (p.15), ,,trag destinul/pe sfoară (p.20) vs. ,,mă joc de-a v-ați ascunselea/ cu șerpi” (p.15) sau ,,nu-mi pasă dacă/începe sfârșitul” (p.14). Din repertoriul ludicului face parte și judicul olfactiv, beția simțurilor: ,,un joc haotic/și endorfine” (p.99); ,,de-a lungul senei miroase/a supă de ceapă” (p.115); ,,lumina miroase/a petrol” (p.160). Însă, în ton cu scriitura asolară și convulsivitatea declarată a lui Carmen Secere și a atitudinii sale de tip nisipuri mișcătoare, ludicul preponderant e cel ,,contondent”. Corolar, dibăcia ,,învârtitului” semantic, simțul limbii, disimulările, identitățile incerte, potrivelile cu tâlc conturează ludicul verbios: ,,schimb verbul dominant” (p.54).
Poemele semnate de Carmen Secere, poeme de tip cameră de gardă (în care poeta veghează la neeșuarea în banal sau tern –bucuria poetică asociativă, un fel de antidot la traumă: ,,împrumut locul de joacă/pentru o dantelă baroc” –p.98), ,,evadări corsicane” (p.52), cățărări pe sârmă, prezintă marele avantaj că pot fi dezarticulate/dezasamblate/permutate/portate și revalorizate oricând (asemenea profilului său psihologic ce poate fi recompus din ,,fărâme”), neexistând un ,,liant” (logică textuală, continuitate, unitate, relație de tip cauză-efect) între ele, chiar în interiorul aceleiași poezii, fără a împieta sau a aduce atingeri sensului (sensul nonsensului). ,,Trezirea” poetei depășește astfel cu mult valențele matinale, interșanjabilitatea capătă alt rost, iar ,,trocul” nu are conotații mercantile: ,,m-am trezit/schimb lanțul cu cheia” (p.25), sau ,,mă trezesc/dau probe practice/de cubaj” (p.27). Nu e doar o simplă ,,rectificare” (,,îmi corectez gândurile” –p.47), ci o îndrumare/călăuzire a lor spre destinații abstracte nebănuite.
Antidot la traumă, poetul-taumaturg: ,,tai rădăcini/de sânziene/ /culeg și vindec/” (p.51); ,,fierb untdelemn/pentru sperieturi”, ,,smulg buruieni/de lipitură//mă vindec/am o broască/pe gât” (p.59); ,,/strecor apele/ negre/” (p.60); ,,scriu anunțuri despre otrava/care vindecă” (p.66); ,,caut un remediu/pentru cei loviți”; ,,mă acopăr cu foi de dafin” (p.68); ,,suflu în buline/și dezleg ciudățenii” (p.102); ,,leg suferința într-un ritual sângeros/dansul morții mă fascinează” (p.109); ,,spăl cenușa/în două ape” (p.124); ,,înnegresc argintul” (p.127); ,,descânt/argint/rup/busuioc”, ,,bat în tobe” (p.129); ,,/topesc ceară/peste mușcături/” (p.134); ,,sub talpa casei îngrop/o monedă//pe prag așez/un cocoș negru” (p.138); ,,văr apa înecatului/aștept a doua venire” (p.152); ,,culeg plante siberiene” (p.153); ,,îmi pictez obrajii” (p.160); ,,îmi învelesc fruntea/cu prosoape albe”, ,,desfac legături de sânge” (p.161), sau râsul, urmare a invitației ludice la rostogolire pe covor (de reținut însă că râsul poetei nu e unul pantagruelic, bonom, reflex al bucuriei trăitului sau al hedonismului, ci unul ,,precaut”, grav, cu tentă forțată (râsul nenatural, convulsiv, nervos: ,,pot râde fără motiv” –p.55) sau ironică (râsul a pagubă: ,,pădurea e scrum” -p.52), de ,,fațadă”, râsul nervos, reprimare a stării de bine: ,,dinamitez momentele/în care mi-am imaginat/că râd” (p.95). Câtă teatralitate, atâta dramă, am putea concluziona, multă (pre)facere, multă contrafacere (,,întrec măsura” –p.65), identitate de tip joaca de-a v-ați ascunselea.
Boala, somatizarea, convulsivitatea, starea de precipitare, umoralul, suferința, pierderea simțului orientării, rana, deambularea, efectul psihedelic al îndrăgostelii, mutațiile sufletești generate de traumă, sentimentul de spulberare și de neaparținere (îndrăgostirea, împrăștierea, renunțarea la ego, o formă de ,,nebunie” simbolică) sunt ,,ingredeiente” poetice pentru Carmen Secere: ,,dimineața e zgomotoasă/ca o pneumonie”, ,,în pumn strâng un dinte/de rechin///rana tușește” (p.9); ,,orizontul se umple/de brancardieri” (p.15); ,,/îi dau amfetamina/rămasă de când sufeream/de melancolie” (p.27); ,,suferința e o altă dimensiune/rănile stau pe arcuri” (p.56); ,,îmi datorez mai mult/din serul adevărului” (p.61); ,,o boală din bumbac/îmi cere iertare” (p.103), ,,mă doare urma” (p.112), ,,durerea se agață/ca un scai vânăt (p.113); ,,am boala frigului” (p.145).
Trauma, psihismul sunt pentru Carmen Secere preocupare de căpătâi: ,,la interogatoriu spun minciuni/presiunea golește mințile (p.21); ,,mă sperie oglinzile/înalte” (p.22); ,,mă ascund în camera/cu obloane fixe” (p.24); ,,/mă voi salva/până la urmă/” (p.25); ,,nu va muri nimeni/azi (p.27); ,,/vena dragostei e goală/” (p.30); ,,râd cu o săgeată înfiptă/în piept” (p.31); camera de panică (p.25); ,,totul se contaminează ireversibil//libertatea se sufocă/într-o pungă/de un leu (p.32); ,,o furtună solară/e hipnoza perfectă” (p.36); ,,în oklahoma am deprins/terapia cu păpuși/ /lăsați-mă să iubesc/” (p.37); ,,transform pedeapsa/în rutină hedonistă” (p.41); ,,/recunosc frica în mersul piticului/prin tunelul spre carnaval/” (p.45); ,,șterg vinovăția unei lame/tocite” (p.50); ,,/dragostea lasă semne/” (p.51); ,,ilogic și amuzant/un psiholog spune că e prea târziu/ /știe că în somn/nu mă mai tem/” (p.55); ,,bagajele se învârt aiurea/ /la fel și viața mea/” (p.61); ,,dependența devine mai agresivă/decât anul trecut”, ,,monitoarele cresc dureri pixelate”, ,,degetele mele sunt/zece vicii” (p.63); ,,îmi leg ochii cu pânză/ /spăl frica/” (p.65) (obliterarea privirii, ,,negarea” realității); ,,lucrurile nerezolvate/devin crize” (p.67); ,,lumea agonizează într-o gravă/tulburare cromatică” (p.77); ,,strig/am cârpe ude pe față” (p.81); ,,prin noduri lichide iertarea/poartă vestă de salvare” (p.85); ,,se prăbușesc orașele” (p.86); ,,sângele e dulce mă întorc/mai străină decât sunt” (p.90); ,,tristețea are inimă” (p.93); ,,prin țevile de gaz curge/blestemul pomilor” (p.94); ,,scot florile din seră/să trăiesc puțin” (p.97); ,,sub ceas fac terapie/cu lebede”; ,,artiștii sunt singuri” (p.98); ,,trag bezna/peste mine” (p.99); ,,sunt vinovată/de mai multe ori” (p.103); ,,totul este despre/transformarea emoției” (p.107); ,,necunoscutul e o schelă metalică/în șir indian urcă spaime/viscerale” (p.110); ,,/îmi atârnă inima/”, ,,jumătățile sunt blesteme/și oglinzi” (p.119); ,,frica picură/pe stânci” (p.121); ,,închid răni” (p.122); ,,întunericul se lungește în mine” (p.123); ,,vindec frica” (p.125); ,,răsucesc ecoul/în răni” (p.127); ,,răstorn viața”, ,,ating/rănesc” (p.129); ,,sunt internată într-un spital/cu etaj” (131); ,,vine potopul”, ,,paravanele despart boli nervoase” (p.132); ,,în mine sapă buldozere” (p.136); ,,agonie// /ce m-aș face fără scorpioni/”, ,,mai am de spălat//câteva bisturie” (p.137); ,,nu știu dacă sunt pe cruce/sau bat cuie//port broșă la doliu” (p.139); ,,sunt amorțită” (p.140); ,,în camera păun/consum dureri” (p.144); ,,lumina mă lovește/cu pumnul în stomac” (p.147); ,,calc pe bătături rănile/din var”, ,,mă prind cu ace/de siguranță” (p.152); ,,mă/tai/într-un/înger” (p.155); ,,sparg lacătul/unui spital clandestin//e nevoie de medicamente” (p.158); ,,sevrajul persistă”, ,,arlechinii fac trafic greu/cu suflete” (p.159); ,,alerg după ambulanțe”, ,,închid moartea în ramă “, ,,cicatricile își amintesc de mine” (p.163); ,,stau nemișactă/ /rana s-ar putea/deschide/“(p.164); ,,dezordine/praf/corpuri reci” (p.165); ,,se mai prăbușește/ un pod” (p.170); ,,e foamete” (p.171).
Legat de ,,terapia cu păpuși”, dincolo de întoarcerea la inocență, o formă a sa e efectul de autoiluzionare, placebo, simulacrul (la fel, gările de carton), păpușa (de plastic, cauciuc sau cârpă) nefiind altceva decât ,,surogat”, entitate de recuzită, ,,(contra)făcută”.
În sfera ludicului verbios, întâlnim în jucării cu gheare/neoficial sunt frumoasă/ (un mic tratat de ,,insubordonare”), propensiunea pentru aforism a lui Carmen Secere: ,,poarta dinspre vest/s-a închis” (p.39); ,,risipesc pâine/prin vieți diferite”, ,,poșta rămâne/închisă” (p.42); ,,nu întotdeauna deschid poarta” (p.43); ,,plătesc suprataxă/pentru nevinovăție” (p.58); ,,/nu toți învingătorii/ajung în casele lor” (p.68); ,,sfârșitul poate fi/la început” (p.69); ,,minciuna generează/convingeri” (p.71); ,,nu închideți ochii/și eu am încercat” (p.71); ,,uitarea e un sens/din memoria zilnică” (p.74); ,,prea mulți negustori de vinuri/într-un strugure” (p.76); ,,alibiul are un caracter dual/contradicția subiectivă/întunecă deciziile”, ,,corectitudinea se sprijină pe corectitudine/până formează dependența/în lanț” (p.77); ,,câte absențe sting/o lumină” (p.80); ,,nimic nu poate fi desprins/dintr-un întreg” (p.81); ,,/noi trăim cu aripi/legate/” (p.86); ,,viața se trăiește/unde nu este loc” (p.94); ,,unde nu am fost/mă doare iarba/unde nu ating/am degetele mușcate” (p.96); ,,mi-am pierdut pantofii/de ocazie//nu contează/calc strâmb oricum (p.100); ,,lumea rămâne o mlaștină/de tranziție” (p.109); ,,ce am avut/ce am lăsat” (p.111); ,,parisul/suntem noi” (p.115); ,,leagănul e gol/de la moartea/lui lazăr” (p.118); ,,nimic nu e mort cu adevărat/dacă privești cum trebuie” (p.123); ,,tac/întotdeauna rămâne/mai puțin” (p.128); ,,/sunt mai departe/de tot ce e departe/”, ,,întunericul este o boală” (p.144); ,,schimb locul/ /cineva/mereu așteaptă/” (p.148); ,,/lumea nu există”, ,,/iertările sunt uși/prea mari/” (p.156); ,,pe o ușă deschisă/cel mai greu/e să ieși” (p.158); ,,/nu e loc într-o gură/cu oxigen/” (p.163); ,,întrebările sunt canibale” (p.165); ,,/lumea rămâne/un loc frumos/” (p.166).
Definitoriu pentru scrisul lui Carmen Secere este că, deși încifrează abundent, paradoxal își lasă ,,cheile” la vedere (,,neglijență” studiată): ,,marile discursuri au răgușit” (nesupunerea la canon poetic, inactualitatea tradiționalului, mesajul perimat, ,,îmbolnăvirea” discursului poetic de rit ,,vechi”), ,,subiectele sunt închise” (p.8); ,,paravanele acoperă/secretul/unui tatuaj” (p.9) (ceea ce se vede dincolo de aparențe, ,,ocultarea” aparent facilului, ascunderea sensului comun, ce se ascunde dincolo de ,,dermă”); ,,aud lucruri care nu sunt/în gând găsesc ce pierd” (p.9) (reconfigurarea realității); ,,/fereastra e prea strâmtă/pentru efecte pirotehnice/cu un fitil rotund/arunc totul în aer” (p.12-13); ,,mă ascund în camera/cu obloane fixe” (p.24); ,,/literele ies/din pătrarul imaginar/”, ,,legăturile nu durează/ /spațiul devine strâmt/pentru amenajări/” (p.29), ,,schimb/ordinea” (p.29); ,,(…) strigăt sub acoperire” (p.32): ,,rostogolesc adjective” (p.33); ,,realitatea se formează/din lucrurile care lipsesc” (p.45) (aici e vorba de o ,,autodeconspirare”, de o ridicare a ,,voalului” poetic (vezi mireasa), de o scurtă incursiune în ,,bucătăria” internă: realitatea-artefact, realitatea construită pe o absență, realitate ,,adăugită” sau ,,îmbunătățită”); ,,vorbesc în ghicitori/tai rădăcini/de sânziene/ /culeg și vindec/” (p.51) (tăierea rădăcinilor, similară cu tăierea legăturilor, e un fel de dezicere simbolică de tradiție); ,,învăț discursuri/schimb verbul dominant//creez un spațiu deschis/ /dimensiunea e reglabilă” (p.54) (etica schimbării, discursurile poetice de tip nou, ultrapermeabilitatea spațiului poetic); ,,ignor consecințele/alteori provoc scene/cu grozăvii de metal” (p.71); ,,împart jumătăți” (p.73); ,,mă uit cruciș” (p.75); ,,fac echilibristică/pe corzi elastice” (p.76); ,,nu trăiesc pentru mine/ /deschid ochiul/prin care mă dau/” (p.80) (poeta care se lasă ,,trăită” de poemele de sine create, poeta care se ,,predă” poemelor sale); ,,joc o singură dată/ /înghesui lumea/într-un hău carmenian/” (p.82); ,,firul e subțire/ /fiecare vede altceva/”, ,,elefanții mei trăiesc sub apă/ /asta poate însemna/multe lucruri/” (p.84); ,,păstrez distanțele” (p.97); ,,m-am răzgândit/schimb planul” (p.105); ,,interpretez statistici și legi/care guvernează irealitatea” (p.107); ,,aleg între ceea ce văd/și ceea ce nu recunosc” (p.110); ,,potrivesc lentile” (p.119); ,,deranjez tiparele/cu bărci aprinse și avioane/care cad”, ,,rotund/sau drept//mă așez sau trec/piste” (p.125); ,,întodeauna găsesc un rost” (p.131); ,,pot să aleg” (p.135); ,,pentru alte certitudini/am încă un rând//de chei” (p.151); ,,arunc ce nu se măsoară”, ,,restabilesc legături” (p.165); ,,întorc spatele” (p.170).
Revenind la libertate (,,/vorbește-mi despre/ libertate/”-p.135; ,,poezia mea/e fără stăpân” –p.142), deși beneficiază din plin de ea, constatarea lui Carmen Secere e una șocantă: ,,libertatea are lipsuri” (p.103), ea însăși având momente de derivă, când se simte captivă: ,,vocea a doua/înșiră mărgele/și țipă//ieși din corzi carmen/ieși din corzi” (p.116). Dacă se face ,,vinovată” (p.103) de ceva sau nu, Carmen Secere e ,,culpabilă” pentru că încifrează-descifrează-reîncifrează până la a pierde șirul, pune în dificultate, nu se supune canonului, devine eliptică, contrariază, ,,sperie”, pentru că se sustrage ,,(în)locuirii” (,,stop/cadru/nu mai locuiesc aici” –p.120), pentru că nu-și îmbracă hainele de duminică atunci când scrie, pentru că are curajul de a deranja tipare. La temelia creației poetei stau desele schimbări de paradigmă, de ritm și de plan. De aici bulversarea, inconsecvența, degringolada, harababura, hăul, vopsirea ferestrei (interiorizarea, pierderea contactului cu exteriorul, refuzul de a mai vedea în afară (,,sedentarizarea” exploratorului Marco Polo). În opoziție cu Hemingway (,,clopotele nu mai bat”- p.138), Carmen Secere transformă emoții, evită unghiuri, deși ,,ascuțimea” minții sale este evidentă. Situată sub zodia paradoxalului, ,,poezia mea/ e roșie” (p.142) (stridentă, crudă, aprinsă, inflamantă, predispusă la ,,răni”), în scriitura lui Carmen Secere ,,întregul se îmbină haotic” (p.110). În ciuda avertismentului ,,pentru siguranța voastră/nu citiți acest poem (p.113), recomand cu toată responsabilitatea lectura întregii sale cărți. Are nevoie Carmen Secere de dubla de siguranță (p.119)? E o întrebare la care vă invit să reflectați.
,,nebunia este un principiu” (p.66) care stă la temelia scriiturii lui Carmen Secere. Fără ea, aceasta nu ar fi posibilă. În acest caz, Elogiul nebuniei.
carmen secere,
jucării cu gheare
/neoficial sunt frumoasă/,
București, Editura Vinea, 2022, 216p.
