Recurența…

a fost neîndoielnic fenomenul verbal cel mai activ în perioada recentelor întâlniri internaționale dâmbovițene. Iar aceasta datorită cuvintelor  alianță  și aliat. 

 Totuși, oricât am fi de cuminți și încrezători, mai ales că nu avem încotro sau tocmai de aceea, să vedem pe scurt ce poate ascunde obsesiv invocatul substantiv; evident, pornim de la latină, chiar dacă neologismul l-am „primit” de la așa zisa soră mai mare hexagonală, ceea ce deja spune ceva. 

Verbul alligare  cu supinul alligatum  e compusul nevinovatului ligare, a lega, banal până când nu intră în combinații precum manus post terga ligare, a lega mâinile cuiva la spate, sau ligare gutura laqueo, a-ți lega lațul de gât. Ne apropiem de politic cu ligare dissociata concordi pace, a  uni elementele disociate, printr-o concordie pacifică. Ligatura poate fi și încolăcirea trupurilor în lupte, nu neapărat greco–romane. 

Amintitul compus e mult mai evoluat ca sensuri, acesta fiind și motivul pentru care e bine să fim atenți la prea mulți aliați și alianțe. Legarea e mult mai diversă, mai ales că în fruntea alianței e mereu cineva mare și puternic, Roma de exemplu: … ad palum , legarea de un stâlp, o pedeapsă pentru neascultători; mai clară devine alianța când aliatul este alligatus minor, verbul ajungând la înțelesurile lui coercitive a înlănțui,  a ține prins, a imobiliza, a fixa. Cum nimic nu e pro bono, orice aliat trebuie să-și achite alianța către cel puternic, așa că același alligare dătător de alianțe și aliați devine a îndatora, a obliga. 

Și, ca să nu ne facem iluzii ca aliați, să menționăm că același verb de la care se trage totul ajunge să însemne indubitabil a ține strâns, a supune. 

Spre bună voie, să-l amintim și pe alligator, căci nu are nimic cu fiara fluvială, însemnând cel care leagă via. 

Pe scurt, atât despre alianță și aliați, fără intenția de a fi crezut cu totul, însă latina nu minte, îndemnând la un exercițiu de prudență. Fără a mai intra în amănunte și citate  posibil plictisitoare pentru unii, voi sublinia doar că prin reuniunile desfășurate recent la noi, ne-am înscris în tradiția celor vechi, devenind o micuță Romă. Mergând la surse aflăm că în capitala Imperiului au avut loc în timp o serie de reuniuni cu participarea guvernatorilor provinciali și a aliaților, în prezența imperatorului. După încheierea lucrărilor, nu toți aliații ajungeau înapoi de unde au venit. Unii făceau un malum ventris în urma recepțiilor, alții își pierdeau capul. Ceea ce salva alianța. Cu un simplu prefix ajungem și la mezalianță. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *