Greșeala creatorilor (fragment literar)

Primul contact:

Coama pulsarului respiră, loviturile de ciocan frăgezesc oasele calde ale nou-născutului. Se pregătește intrarea în arcul timpului. Nimeni nu știe însă, că nașterea e problematică și grea, abdomenul sistemului Solar sângerează, copilul va fi singurul om adevărat. Inima bate puternic, lichidul cald traversează pereții de gheață ai venelor, mașinăria respiră. Gura se deschide, se aude un strigăt din care este lansată o cometă, o fi un semn?, un asteroid perfect rotund clipește pe cer, undeva e o greșeală, dar procesul nu trebuie întrerupt indiferent de cât de mult suferă subiectul. O mână transparentă trage o fâșie de piele dintr-o minge de tricotat, cobaiul e încă adormit, și înfășoară trupul legându-i un nod la spate.

Soartă:

Primul blestem – cunoașterea adevărului și incapacitatea de a-l da mai departe printr-un discurs clar, se va folosi de semne, interjecții și glume, cuvintele îi se vor șerpui prin aer dând senzația unui om indecis, frustrarea va crește exponențial cu trecerea anilor în timp ce restul se vor bucura și amuza. Clovnul primordial. Pictorul Jan Matejko îl reprezintă pe-o pânză, dar încurcă locația. Al doilea – ecosistemul, conviețuirea printre jumătăți de oameni, unii formați din jumătatea stângă a corpului, alții din cea dreaptă. Străduințele sale de a-i lipi între ei vor da greș, așadar pentru lipsuri va atașa diverse obiecte, idei, firele albe ce-i cad din cap, senzații, fructe, legume, nisip, pământ, carne. Face tumbe, urlă, se joacă, aruncă cu banane în aer. Monstruozitățile nu pot fi reparate. Magia pe care o posedă e prea slabă. Va încerca să-i fixeze cu lipici, funii, șuruburi, ață dentară, conducte metalice, șipci, cuvinte de încurajare, grinzi, cabluri de cauciuc, poxipolul nu ține, se dezlipesc și încep să zbiere, precum copiii mici. Sentimentele fierbinți ale neputinței, ale eșecului îi vor întări caracterul. Va râde singur. Pendulul cerebral îi oscilează între convingeri opuse. Apoi se va crede superior și n-o să-l mai intereseze nimic, fugind de responsabilități, distrându-se pe seama celorlalți. Gândurile morbide o să apară în timp. Se confirmă faptul că e indecis. Apucăturile se vor multiplica. Destinat eșecului.

Al treilea – aspectul. Machiajul se va absorbi în piele, astfel încât să nu poată fi recunoscut de la distanță. Până acum nu s-a descoperit o substanță chimică care să nu inducă senzații intense de greață. Se va obișnui.

Diagnostic: Neîncadrare în normele timpului și spațiului. Blestem de grad trei, cu coadă. Soluțiile medicamentoase au un grad de succes limitat. Consiliul creatorilor este nemulțumit, experimentul produce haos în galaxie. Nici-o măsură nu-l poate stăpâni. Cu cât își va conștientiza viața cu atât vor avea toți de suferit. Un raport disciplinar trebuie întocmit cât mai repede.

Tratament experimental: Fiind știute abilitățile individului de a jongla cu lumile, dar și apucăturile paradoxale ce survin odată cu schimbarea planurilor în care se metamorfozează, se recomandă batjocura în masă într-un moment critic pentru subiect. (publicul poate fi imaginar)

Final: Nu se știe cu exactitate cât va trăi, dar chinurile lui vor fi nemuritoare și-și va continua viața prin ele, indiferent de stări și de câte ori va râde de propriile necazuri. Clopoțeii de bufon o să răsune neîncetat, spărgând treptat timpanul galaxiei. Locația și modul decesului sunt necunoscute pe moment, probabil îl va găsi cineva în dulap, pe covor, sub pat, în bucătărie patinând cu tălpile goale pe lama ascuțită a unui cuțit, înecat într-o lingură uriașă, sau urcat pe masă mâncând păsări oarbe. Notă: nu sunt gustoase.

Însemnări ale unui martor:

Pe Pământ aș zice că e acceptabil, putea fi un loc mai rău și poverile mai dureroase. Se spune că totul are un sens, și viața și extensiile ei merg pe drumuri predefinite, sau nu. Aici obiectez, există persoane sau situații care n-au nici un scop și perturbă cursul creației căutând unul. Sau caută semnificații doar de dragul de a-și explica existența, nu-i condamn, nu-și dau seama că nimic nu-i logic până la urmă. Ar fi bine să se calmeze, se iau prea mult în serios, mai ales că importanța acestei căutări este minusculă, iar ei, scotocitorii într-ale spiritului, sunt subatomici, cât sufletul. Nici gând să fie 21 de grame. Se exagerează pentru nimic. Încă odată zic, nu-i învinuiesc, n-au altceva de făcut, chiar dacă sunt caraghioși. Am constatat cu dezamăgire și faptul că între clasa muncitoare și cea boemă nu apar multe diferențe, deși intelectualii ar trebui să înalțe spiritul poporului, din păcate îl trag în jos cu o forță uluitoare, în adâncul lor fierbe aceeași esență a țăranului indiferent și arogant, care stă pe scările Muntelui Olimp și pescuiește mituri în Marea Egee, ridică privirea și își privește cu dispreț creatorii, puteau să pună mai mulți pești în ape. Indiferent de vreme, undițele sunt puse în formație și au diferite mărimi, iar capturile sunt afișate ostentativ ca să vadă și ceilalți. Într-unul dintre cârlige se agață un obiect ciudat, o pereche colorată de pantaloni bufanți. La capitolul femei nu mă bag, omit intenționat țărăncile pentru că poartă basma, iar eu n-am văzut până acum suflet cu batic. Îmi cer scuze pentru derapaje. Ca să revin, ambele tabere îmi provoacă neîncredere, o parte n-are habar de nimic, cealaltă parte consideră că are, se disprețuiesc, nu realizează că au jumătăți lipsă, iar la sfârșit mor ca boii. Știu ce urmează acum și, ca să răspund dinainte unor întrebări plictisitoare, enunțate de ființe fără haz, cunosc astfel de lucruri pentru că am fost acolo, am participat la geneza celei mai mari constelații din zodiac, când dățile îmi scrijeleau numele sub sprâncene, unde luna și soarele se-nvelesc în pleoape, apoi am râs ca prostul de voi toți și am știut că voi fi Zeu.