Nu știu de unde nevoia asta
de a împiloniza prăpăstiile
de-a-mblânzi abisurile
de a picta cu lacrimi de sânge
ca poeții arabi fragilizați de aripa lui Azrail
înnod niște prăpăstii topite și reformate
reabisalizate prin lianele ce-mi par intergalactice
Nu știu de unde nevoia asta
de a deschide genuni
cu spatele ochilor sprijinit de parfumul
și narcoza lui Saturn
de a căuta abisuri în care să cadă și alte stele
împresurate în lianele nostalgiei
De unde atâta nevoie de timp
atâta sete de glas și de mare
de unde atâtea suspine
care încă mai pot duce
pe umeri bolțile solare
ca omenirea pe cruce…
Dor dur și plăcere
visând încontinuu
venin și miere
divină putere
