Aş vrea să fug în tablouri rupestre,
În mirosul de cărţi necitite din raft,
În târg, lângă alte o mie de chestii,
Lângă ziare şi mărţişoare, printre ţigări şi reviste lunare,
Acolo unde te atinge rar privirea axată
pe carmangerie şi mai puţin pe artă,
Acolo unde colecţii reduse stau ani întregi fără întrebări puse.
Aş vrea să fug în tablouri rupestre,
Pe potecile pietruite ce duc în infinit.
La umbra copacilor leneşi
Să-mi spăl ochii cu apă din râu,
Să merg până la punctul în care
Tu să nu mai distingi pictura de soare.
Aş vrea să fug în tablouri rupestre,
În cărţile ce stau necitite pe raft,
Să ajung în colecţii de artă decorativă
Pe post de exponat neatins şi uitat.