„Ar fi grozav dacă ai putea domestici o pasăre și ai putea zbura pe ea. Iar asta s-a întâmplat deja – acea pasăre e calul. Toate animalele au extins spațiul mental al omului, dar calul este singurul care i-a extins și corpul. Asta explică importanța lui capitală în lumea veche, deși altminteri, dintre animalele cu răspândire globală, el este printre ultimele domesticite”. Așa începe capitolul despre cai din noul volum de arheologie al lui Cătălin Pavel, dedicat animalelor.
După o carte cu har devenită bestseller, cum a fost Arheologia iubirii, te aștepți ca un al doilea tom, scris în același fel, să fie doar, cum se întâmplă adesea, o palidă imitație. Or, „arheologia animalelor” de Cătălin Pavel, recent apărută la Editura Humanitas, este tot o carte uimitoare, ceea ce înseamnă că harul se află în autor, nu în subiect, chiar dacă și subiectul, de arheozoologie (învățați noul cuvânt!), e puternic. Animalele care ne fac oameni. Blană, cozi și pene în arheologie reface o istorie a omului alături de animalele care îl definesc, care l-au format și alături de care a supraviețuit.
Autorul așază animalele alături de omul lor de companie, într-o carte-arcă a lui Noe, care traversează însă trei medii: începe în apă, continuă pe pământ și sfârșește în cer, traseu pe care eu, una, îl cred simbolic. Cele care au izbutit să se suie în „arca lui Pavel” sunt: balene, delfini „și un pește mic”, pisica și câinele (separat, ca să nu se certe), ursul, ariciul, calul și câteva păsări. Căutând semnificația oaselor și a resturilor de animale și oameni găsite de arheologi, făcând lectura unor imagini din arta plastică, citând și interpretând texte antice, autorul reconstituie cu o exemplară rigoare științifică (nici nu vreau să mă gândesc ce uriașă muncă de cercetare și selecție e închisă în aceaste pagini) istoria unor mamifere și păsări fără de care omul ar fi fost altcineva și altfel. Atât – și era de ajuns.
Dar cartea iese în evidență și printr-o adevărată magie stilistică: dezinvoltură, poezie, formulări memorabile, umor, actualizări și alte asemenea capcane în care cititorii sunt bucuroși să cadă. Asta se întâlnește numai la cercetătorii de top – și nu sunt mulți – care găsesc drumul spre public. Să nu ne mirăm prea mult de stilul cărții: prozatorul și poetul Cătălin Pavel (4 volume de proză, 5 de poezie) s-a pus cu prietenie la dispoziția arheologului (doctor și lector universitar, prezent pe multe șantiere arheologice, inclusiv Troia, și care a scris timp de 5 ani săptămânal articole de specialitate în Dilema Veche).
Animalele care ne fac oameni reprezintă o lărgire a bietelor noastre limite omenești și o cale de a ne înțelege prezentul privind departe în trecut.
PS Nu ratați prezentarea de pe coperta a 4-a a cărții, semnată de Andrei Pleșu.
