Recent, Asociația Folkul Acasă În Realitate a lansat volumul colectiv POE3 – poezia din prima bancă. Volumul reunește 37 de tineri scriitori din șapte școli și licee din Sectorul 3 al municipiului București.
Cele 50 de poezii ce alcătuiesc volumul au fost selectate în urma unei competiții organizate în toamna acestui an, de un juriu alcătuit din Sorin Poclitaru (poet, textier, coordonatorul volumului), Florin Dumitrescu (poet, textier) și Teddy Tudoroiu (muzician).
Când reușești să scoți o carte de poezii scrise de copii, e ca și cum ai deveni bunic (eu știu cum e). Te înduioșezi și brusc începi să vezi că viața merge înainte și, cu mândrie spui, că cineva îți va duce numele, visul și poezia mai departe. Mulțumesc, copile care scrii, mulțumesc, părinte care ajuți, mulțumesc, dascăle care muncești. Prin voi, nu ne vom pierde niciodată inima.
Sorin Poclitaru
Unele poezii vor părea desuete, altele șablonarde […] Răsfoind poeziile copiilor, eu am trecut nostalgic prin toate stările vârstei lor: prima dragoste, frondă, revoltă, frustrare, tristețe, dragoste de patrie, iubirea oferită părinților, conflicte școlărești.
Marius Matache
Evenimentul de lansare a inclus prezentarea mai multor poezii din volum în lectura autorilor, dar și scurte discuții pe tema poeziei în viziunea tinerei generații. De asemenea, Teddy Tudoroiu și Puiu Crețu au susținut două mini-recitaluri de muzică folk.
Filmarea evenimentului de lansare poate fi urmărită online, pe pagina de facebook ForeverFolk. Volumul a apărut la Editura Primus din Oradea.
https://www.facebook.com/ForeverFolkcom/videos/2979567408937266/
PREZENTARE
Autorii poeziilor sunt: Anastacia Buzatu, Marina Ionela Carmocanu, Diana Karina Spătaru, Bianca Gîrlașu, Maria Iuga, Alexandru Anton, Diana Buda, Maia Burghelea, Larisa Butuc, Ana-Maria Crețu, Maria Daria Diaconescu, David Hrițcu, Remus Rughiniș, Victoria Savu, Maria Covaci, Ionela Niculae
Autorii pieselor (muzică/versuri) sunt:
- Amintire cu haiduci (Valeriu Sterian),
- Alchimistul (Marius Matache/Sorin Poclitaru), interpret: Tudor Dumitru;
- Plouă (Ștefania Roșu/Loredana Tudor-Tomescu), interpret: Ștefania Roșu;
- Om de serie (Irina Neacșu/Adrian Păunescu), interpret: Irina Neacșu;
- Zâmbește (Matei Vasilescu/Ion Minulescu), interpret: Matei Vasilescu;
- Odă proștilor (Matei Vasilescu/Ion Pribeagu), interpret: Matei Vasilescu;
- Într-o cafea (Teddy Tudoroiu/Mihaela Hură – Bogdan Țigău), interpret: Nory Tramarin;
- Tricou (Darius Șogor/Darius Șogor), interpret: Darius Șogor.
Au contribuit: Berti Barbera (percuții), Vlady Săteanu (chitară bas), Lyuben Gordievsky (keyboards, pian electric, baian), Teddy Tudoroiu, Victor Panfilov (chitare), Matei Vasilescu (țambal)
Recită: Raluca Botez, Vlad Dumbravă
Înregistrări, mix și mastering: Victor Panfilov, studio Real Sound and Vision
