Şi poate că adevărata dragoste rodeşte abia după moarte, ca şi cum tot ceea ce a fost efemer şi frivol în vieţile noastre se duce, alungat de vântul aspru al durerii. Şi poate că adevărata dragoste rodeşte abia după moarte, ca şi cum viaţa care ne-a rămas inainte nu este decât un drum ce are, in fine, capătul său. Şi poate că adevărata dragoste rodeşte abia după moarte, ca şi cum toate chipurile trecutului ar izbucni către noi cu acea unică intensitate vizionară a visului, copleşind realitatea în care suntem, încă, prizonieri, cu miresmele dorului.
Şi poate că adevărata dragoste rodeşte abia după moarte, pentru că ea nu mai are nevoie de feţe, de atingeri, de surâsuri, ci doar de întinderea durerii şi a singurătăţii: sub acest cer, dragostea este singura lumină, pe acest pământ al încremenirii ea este singurul semn care poate să facă să se mişte universul inert şi palid. Şi poate că adevărata dragoste rodeşte abia după moarte, pentru că doar după moarte destinul intră în acel spaţiu sepulcral al doliului şi descoperă încăperile în care doar amintirile se aşază, cuminte, ca pagini din jurnalul scris despre viaţa trecută. Şi poate că adevărata dragoste rodeşte abia după moarte, pentru că în jurul tău se lărgeşte,zi după zi, domeniul tăcerii: doar cuvintele dragostei pot sparge acest cerc în care absurdul te încinge, ca într-o cămaşă purulentă a lui nessus.
Şi poate că adevărata dragoste rodeşte abia după moarte, de parcă zăgazurile sunt rupte şi ceea ce se revarsă din tine este materia pură şi incandescentă a iubirii, o materie ce aleargă, despletită, în căutarea formei în care să se întrupeze. Şi poate că adevărata dragoste rodeşte abia după moarte , de parcă atunci cuvintele se coboară şi te ating, dezvăluind cerul pe care ochii tăi nu l-au văzut încă, invocând peisajele ce se nasc în faţa ta, ca mişcate de unda tectonică a viselor, şoptind ceea ce umbrele delicate rostesc cu buzele lor, aruncând un văl al ceţii peste lumea în care mergi solitar, trezind din genune cântecul ce creşte în intensitate, ca un poem al durerii, urcând spre văzduhul cu care vei deveni una, nor înscris pe firmament şi crepuscul.
Şi poate că adevărata dragoste rodeşte abia după moarte ,de vreme ce tot ceea ce îţi mai rămâne este să vieţuieşti aşteptând, cu ochii la pragul care se desenează în asfinţit, alcătuit din irizări şi desene de vânt. Şi poate că adevărata dragoste rodeşte abia după moarte ,de vreme ce nimic din ceea ce se mai află în jurul tău nu mai are sens decât dacă este legat de insuportabila arhitectură a dorului: fiecare pas, fiecare oră, fiecare contemplaţie participă la această tentativă de a recupera şi retopi în întreg fragmentele risipite, ce levitează în jurul tău.
Şi poate că adevărata dragoste rodeşte abia după moarte, prinsă în rama viselor ce se hrănesc din acest tumult al sufletului ce nu mai are odihnă. Şi poate că adevărata dragoste rodeşte abia după moarte, căci acel chip pe care îl priveşti în oglindă nu mai este doar chipul tău, ci aduce spre tine un chip pierdut, un chip invocat cu disperare, un chip ce zăboveşte în domeniul spectrelor, înainte de a se coborî blând.
Şi poate că adevărata dragoste rodeşte abia după moarte, iar din moarte iubirea se înalţă din nou, melancolică şi răvăşitoare. Glasul tău se distinge cu acea claritate ce mă bântuie în vis, paşii tăi curg alături de paşii mei, parfumul tău intră în mine, spre a nu mă mai părăsi, mâinile ce scriu acest jurnal sunt mâinile tale şi ochii cu care privesc spre cer sunt ochii cu care tu m-a privit, în clipele morţii.
Un tot se reconstruieşte, un întreg alchimic ce nu mai este făptură omenească, ci alătuire astrală şi mediumnică, ţesută din substanţa dorului şi izolată în monada ei lichidă: iată domeniul dragostei de dincolo de moarte, asemeni unui castel spre care marele meaulnes înainta, asemeni unui far ce luminează dinspre uscat către ocean, asemeni curgerii ce nu se mai poate opri, asemeni acestui jurnal în care întreg corpul tău pierdut este trecut în cuvinte şi lacrimi, asemeni unui amurg ce dăruieşte sufletului dornic de odihnă sfârşitul înmiresmat al păcii tomnatece.
