Eternitate … istorică

„Noi, Românii, suntem o lume în  care dacă nu se face, ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne – să lăsăm încolo orice modestie: căci este știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe delături; dar asta o facem pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe delături, ar înceta poate discuția prea de grabă: ei! atunci de unde va mai țâșni adevărul?”

„Pân-acum o singură instituție ni s-a părut creată cu dezinteresare pentru poporul rural și aceasta-i școala rurală. Dar cum este ea tratată? Obligativitatea învățământului este o iluzie. Leafa învățătorului e adesea egală cu a unui vătăjel, întreținerea localului proastă, pe când alături cu mizeria scolastică trăiește o clasă de scribi netrebnici sub formă de primari, ajutori de perceptori, etc. care sunt pe atâtea organe de apăsare și de șicană în comună și care nu aduc bunei-stări a țăranului nici atâta folos  câtu-i negru sub unghie.”

„Un om nu poate face nimic într-o țară rău întocmită și măcar să tot poruncească, rămâne la vorba aceea: a poruncit câinelui, și câinele pisicii, și pisica șoarecelui, iar șoarecele și-a atârnat porunca de coadă.”

Într-o țară unde sunt deputați și jurnaliști care au studiat atâta pe cât se poate învăța în academiile cinstitului  oraș al Mizilului, alături de alții, care, fără o preocupare serioasă, au vizitat academiile străine și s-au întors, ca să realizeze idei nouă de valoare „foarte relativă”, fără să-i cunoască țara și poporul, nu se poate aștepta decât o cumplită superficialitate în toate cestiunile, o ușurință de care sufăr toate partidele din România, care nu văd în Stat decât mecanismul succesiunii la putere. Lasʹ că lipsa de cultură adevărată e egală cu lipsa de moralitate, în sens mai înalt al cuvântului, căci imoral este fiecare ce se însărcinează c-o afacere pe care n-o pricepe îndestul de bine.”

„Astfel, demagogii noștri, crescuți în străinătate, văzând nevoile poporului nostru, l-au învățat pe de rost cuvinte deșerte și c-un înțeles negativ numai, socotind că prin cuvinte se întemeiază binele unui popor. Numai pe cele mântuitoare: „munca” și „economia” întru ale lor și ale statului nu l-au învățat pe popor niciodată.”

„Oamenii care nu știu bine scrie  și ceti în țara noastră sunt mulți, și vor fi din ce în ce mai mulți. Toți au dreptul de a fi funcționari ai statului sub diferite forme, și toți aspiră ca măcar subprefecți să li dea D-zeu să ajungă. De acolo au interes ca liberalii să vină la guvernul central, pentru că atunci se mătură țara de la un capăt la altul, atunci e vremea ca un avocat  fără pricini să se facă director de școală secundară, un altul primar de oraș, un al treilea revizor de școale, un al patrulea prefect. Dar, odată intrați în pâne, ei au interes să ție mult guvernul liberal și, fiindcă acesta atârnă de Camere, deci de alegeri, ei se fac luntre și punte ca să-și scoată prietenii deputați ….. băcanul, negustorul, preotul își dau votul, pentru că „libertatea” e în primejdie.”

Acum adunătura de gheșeftari din Dealul Mitropoliei se pune să judece lumea. Mai întâi toți din Guvernul trecut, fie miniștri, fie funcționari, au fost cel puțin hoți, stabilesc d-nia lor.”

„Conservatorii au încercat ani îndelungați de zile a cârpi o clădire, a cării temelie chiar e o mare greșeală… De câte ori le arăți isprăvile, zic: „Păi noi n-am fost decât foarte puțin la guvern”.

„Și această populație o numim noi, cei din orașe, în genere oameni politici, o numim talpa casei; ce-i drept ironia noastră se întoarce asupră-ne când ne amintim că unde nu-i cap, vai de picioare.”

„Un nou program? Va întreba cititorul, devenit neîncrezător prin pompoasele liste de făgăduințe și de vorbe mari, câte a văzut până acum… într-adevăr nu suntem întocmai  bucuroși de-a alege, pentru o serie de principii sincer expuse, un nume care a trebuit, de voie, de nevoie, să figureze în fruntea tuturor făgăduințelor câte nu s-au ținut. De mult încă am însemnat asemenea isvoade de fericiri promise și pururi neîmplinite cu numirea de negustorie de principii, de pretexte invocate pentru a urmări cu totul alte scopuri.”

„…gazetele scriu o păsărească  neînțeleasă de popor, subțire și muieratică…”

„Latineasca e de vină dacă un reteveist cu patru clase primare, agent electoral de soiul birtașului Purcel, e șef al divizie instrucției în România? La aceasta nu e de vină senina antichitate, ci dezvoltarea demagogică a societății noastre.”

„Ceea ce simțim cu toții însă sunt relele reale, care bântuie țara, rele care nici nu au a face cu principiile conservatoare sau cu cele liberale și pentru a căror înlăturare nu se cere dialectică și oratorie, ci muncă, echitate și adevăr.”

În spiritul onestității, nu am început cu numele meu; ghilimelele reflectă adevărul: primul citat îi aparține ziaristului Ion Luca Caragiale, iar celelalte inspectorului școlar Mihai Eminescu. Cei care se simt ofuscați (jurnaliști, politicieni et caetaeri) au o singură opțiune: să nu (re)citească. Nu ar fi ceva nefiresc ca supărarea să vină ex auditu. Chiar Eminescu scrie într-un alt loc despre cărți prezentate laudativ  sau cu mânie fără a fi fost citite.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *