Ignatov ridică revolverul. Leagănul se desprinde din grămadă şi se izbeşte de pământ cu un trosnet, făcându-se bucăţi. Uşa se deschide cu un scârţâit prelung şi în prag apare Strigoaica. Îi flutură cămaşa de noapte lungă, buzele îi tremură de răutate. Îşi aţinteşte orbitele rotunde şi albe asupra oaspeţilor, cu bastonul într-o mână şi oala de noapte în cealaltă.
— Pe unde te poartă Şeitan, curcă plouată?!
— La dracu’! răsuflă uşurat negriciosul. Era să mi se albească părul de frică.
— Ia te uită, mai trăieşte vrăjitoarea bătrână! zice Mansurka ştergându-şi sudoarea de pe frunte cu palma.
— Asta cine mai e?
Ignatov bagă revolverul în toc.
— Mama lui Murtaza, răspunde Mansurka, cercetând-o cu privirea pe Strigoaică şi fluierând de admiraţie. Are o sută de ani, nu mai puţin.
— De ce nu-i în scripte?
— Păi cine ştia că mai trăieşte…
— Zuleihaaa! Ei, stai c-o să vezi tu, îţi arată el, Murtaza!
Strigoaica ridică furioasă bărbia, agitându-şi bastonul. Cu o mişcare largă, aruncă în faţa ei conţinutul oalei de noapte. Clopoţeii albaştri scânteiază pe porţelanul alb ca laptele. Lichidul tulbure zboară ca flegma precis ţintită; pe mantaua lui Ignatov apare o pată întinsă, închisă la culoare.
Soldatul ridică puşca, dar Ignatov îl opreşte: las-o! Mansurka deschide grăbit porţile, şi Ignatov, cu faţă crispată, încalecă şi iese din curte.
— S-o luăm? strigă soldatul după el.
— Numai morţi vii mai lipseau în convoi! se aude din stradă.
— Ce stai? Soldatul urcă în şa şi se uită nerăbdător la Zuleiha. Să mergem!
Privind descumpănită în jur, ea se mută pe locul vizitiului şi apucă hăţurile grele. Se întoarce spre soacră.
— O să te jupoaie Murtaza al meu! şuieră din cerdac Strigoaica, şi vântul îi ridică codiţele subţiri ca nişte sforicele. Zuleihaaa!
Sandugaci se urneşte din loc, cu mânzul după ea. Zuleiha iese din curte.
Negriciosul merge în urma tuturor. Ridică ochii şi vede pe uluci nişte cranii galbene, îngheţate: un cal îşi rânjeşte dinţii lungi şi rari, un taur îşi holbează orbitele negre ale ochilor, un berbec îşi încovoaie coarnele răsucite ca nişte şerpi.
— E clar, sunt păgâni totuşi! hotărăşte el şi grăbeşte pasul după ceilalţi.
— Murtaza al meu o să te omoare! O să te omoare! Zuleihaaa! se aude în urma lor.
Mansurka-Scaiete rânjeşte. Zăvorăşte porţile pe dinafară, bătând cu blândeţe în canaturile zdravene, ajustate bine (ba nu, zăvorul trebuie întărit!), şi pleacă grăbit spre casă – vrea să se culce. N-a fost o glumă: cincisprezece curţi într-o singură noapte. Încă nu ştie că lângă casă stau la pândă doi indivizi – îl vor izbi de gard, îi vor crăpa capul şi vor dispărea; el va rămâne să atârne de uluci nemişcat, înfipt în două seceri, cu ochii sticloşi aţintiţi cu uimire către cer…
Sania Zuleihăi intră într-o caravană lungă, alături de alţi ţărani deschiaburiţi. Şuvoiul se scurge pe uliţa principală din Iulbaş, spre marginea satului. E flancat de călăreţi înarmaţi cu puşti. Printre ei se află şi femeia pieptoasă, cu obrajii rumeni, întâlnită dimineaţa în pădure.
— Ce, tovarăşe Ignatov, strigă ea veselă, uitându-se la Zuleiha, e mai uşor să deschiabureşti femei?
Fără a-i da atenţie, Ignatov o ia înainte la trap.
Porţile casei bărbatului ei sunt tot mai departe, se fac mici, se pierd în întunericul uliţei. Zuleiha întoarce capul şi le priveşte, le tot priveşte, n-are putere să-şi ia ochii de la ele.
— Zuleihaaa! se aude de acolo.
La ferestre, de ambele părţi ale uliţei se zăresc chipurile palide ale vecinilor, cu ochii larg deschişi.
Iată şi marginea satului. Au ieşit din Iulbaş.
— Zuleihaaa! abia mai răzbate glasul.
Caravana săniilor urcă dealul. Pâlcul de case din Iulbaş se vede-n zare tot mai întunecat.
— Zuleihaaa! îi vuieşte vântul în urechi. Zuleihaaa!
Ea întoarce capul. De pe culmea dealului, valea care se desfăşoară dedesubt pare o faţă de masă albă, uriaşă, pe care mâna Atotputernicului a împrăştiat copacii ca mărgelele şi drumurile ca panglicile şerpuite. Caravana deschiaburiţilor se întinde ca o plasă subţire de mătase până la orizont, deasupra căruia răsare solemn soarele purpuriu.
Zuleiha deschide ochii, Guzel Iahina,
Traducere din rusă și note de Luana Schidu
Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
© Humanitas Fiction 2018
