Întinderea e albastră

Mai este o noapte
Până la o mie de nopți.
Se stinge verdele.
De mult,
Ochii lui nu mai strălucesc.
În inima ei, cosașul nopții
Cântă ultimul marș al lumii.
Bufonii venerează linia vieții,
Glezna, ce scaldă rubine.
Ea își reazemă fruntea
De ape sărate. Râde.
Întinderea e albastră.
Fuge printre iambi și trohei.
Se-mpotrivește odelor.
E  invincibilă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *