— E o greşeală care vine din educaţie. Lucrurile par oarecum
mai reale şi mai vii atunci cînd ne referim la ele prin fraze
gata făcute de altcineva. Şi apoi există o mulţime de nume şi
vorbe drăguţe : monofizit, Iamblicus, Pomponazzi. Le scoţi
din pălărie triumfător şi, prin simpla magie a sunetului lor,
ai şi pus puntul pe „i“ în discuţie. Cu asta te alegi din educaţia
înaltă.
— Poate că tu regreţi educaţia primită, spuse Anne. Pe
mine, una, mă ruşinează lipsa ei. Priveşte florile‑soarelui de
colo ! Nu‑i aşa că‑s minunate ?
— Chipuri întunecate şi coroane aurii – sînt regi în Etiopia.
Şi îmi place felul în care piţigoii se agaţă de flori şi le culeg
seminţele, în timp ce alte păsări stupide, ce rîcîie ţărîna după
mîncare, se uită cu invidie în sus de pe pămînt. Chiar se uită
în sus cu invidie ? Mă tem că asta e tot o înfloritură literară.
Iarăşi educaţia. Revenim mereu la chestia asta.
Tăcu.
Anne se aşezase pe o bancă aflată la umbra unui măr
bătrîn.
— Ascult, zise ea.
El nu se aşeză, ci se plimbă de colo colo prin faţa băncii,
gesticulînd uşor în timp ce vorbea.
— Cărţi, spuse el. Cărţi. Citeşti atît de multe şi vezi atît
de puţini oameni şi atît de puţin din lume. Cărţi mari şi
groase despre univers şi minte şi etică. Nici n‑ai idee cît de
multe sînt. Probabil că în ultimii cinci ani am citit vreo douăzeci
sau treizeci de tone de astfel de cărţi. Douăzeci de tone de
raţionamente. Împovărat cu toate astea, eşti aruncat în lume.
