mai înţelept om pe care l am cunoscut nu ştia nici să scrie, nici să citească. La patru dimi¬neaţa, când promisiunea unei noi zile abia ajun¬gea pe tărâmul Franţei, se scula de pe rogojină şi pleca la câmp, să ducă la păscut cele câteva scroafe din a căror fertilitate se hrăneau el şi nevasta lui. Prin acest puţin trăiau bunicii mei din partea mamei, din creşterea porcilor, pe care, după ce îi înţărcau, îi vindeau vecinilor din sat.
Azinhaga pe numele lui, din provincia Ribatejo. Jerónimo Melrinho şi Josefa Caixinha sunt numele bunicilor mei, analfabeţi şi unul şi altul. Iarna, când frigul nopţii se înteţea într atât, încât apa din urcioare îngheţa în casă, se duceau să ia din cocini purceii mai slabi şi îi puneau cu ei în pat. Sub păturile aspre, căldura oamenilor le apăra pe micile animale de frig şi le salva de la moarte sigură. Deşi erau oameni de caracter, nu grija unui suflet milos îi determina pe cei doi bătrâni să procedeze astfel : ce îi interesa, fără sentimen¬talisme ori retorici, era să şi apere pâinea cea de toate zilele, cu naturaleţea celui care, pentru a rămâne în viaţă, n a învăţat să gândească dincolo de cele indispensabile.
José Saramago
De la statuie la piatră. Discursurile de la Stockholm
Traducere din limba portugheză şi note de Simina Popa
Editura Polirom
Seria de autor José Saramago
L am ajutat de multe ori pe bunicul meu Jerónimo în drumurile lui de păstor, am săpat de multe ori pământul din gră¬dina de lângă casă şi am tăiat lemne pentru foc, de multe ori, învârtindu mă iar şi iar în jurul roţii mari de fier care acţiona pompa, am scos apă din fântâna satului şi am dus o pe umeri, de multe ori, pe ascuns, ca să nu ne vadă paz¬nicii lanurilor, am fost cu bunica mea, tot la ivirea zorilor, înarmaţi cu o greblă, o pânză şi sfoară, să strângem de pe mirişte paiele rămase, pe care le foloseam apoi pentru culcuşul anima¬lelor.
