Tjaden s a boierit în aşa hal, încât nu mai fumează ţigă¬rile de foi decât până la jumătate. Şi declară fudul că aşa e obişnuit. Kat s a dezgheţat şi el. Primul lui strigăt dimi¬neaţa este: „Emil, adu icrele şi cafeaua“. În genere, dom¬neşte la noi o uimitoare atmosferă de distincţie, fiecare îl consideră pe celălalt drept ordonanţa sa, i se adresează numai cu „dumneata“ şi i dă ordine :
— Kropp, mă mănâncă talpa piciorului; te rog pe dum¬neata să prinzi păduchele de colo.
Cu aceste cuvinte, Leer îi întinde lui Kropp piciorul ca o actriţă şi Albert îl târăşte de el pe scară până la etajul de sus.
— Tjaden!
— Ce e?
— Nu i nevoie să stai smirna când vorbesc cu dum¬neata. De altfel, nu se zice: „Ce e?“ ci: „Porunciţi!“. Aşadar încă o dată… Tjaden!
Tjaden face din nou o incursiune în Götz von Berlichingen, al cărui citat îl face să scuture vertiginos din mânecă ori de câte ori i se iveşte prilejul.
După alte opt zile, primim ordin să părăsim satul. S a zis cu raiul nostru. Două mari autocamioane vin să ne ia. Sunt pline ochi cu scânduri. Totuşi, sus de tot, Albert şi cu mine instalăm patul cu pologul de mătase albastră, împreună cu toate saltelele şi cu două plăpumi garnisite cu dantelă. La capul patului avem fiecare câte un sac încăr¬cat cu cele mai bune merinde. Le pipăim din când în când şi cârnaţii afumaţi, cutiile cu pastă de ficat, conservele, lădiţele de ţigări fac să ne tresalte inimile de bucurie. Fiecare om din echipa noastră are un asemenea sac cu bunătăţi.
Colecţia Biblioteca Polirom
Seria EsenţialErich Maria Remarque
Pe frontul de vest nimic nou
Traducere din limba germană de Emanoil Cerbu
Kropp şi cu mine am mai salvat însă, pe lângă astea, şi două fotolii roşii de catifea. Le am pus pe pat şi ne lăfăim acum în ele, ca într o lojă de teatru. Deasupra noastră, mătasea pologului se bolteşte ca un baldachin. Amândoi avem câte o ţigară lungă în gură. Astfel, de la înălţime, contemplăm regiunea.
Între noi se află o colivie de papagal, pe care am luat o pentru pisică. Fiindcă şi pisica a venit cu noi şi stă acum lungită în colivie lângă farfuria ei cu carne şi toarce.
Camioanele înaintează încet pe şosea. Noi cântăm. Îndărătul nostru obuzele fac să ţâşnească fântâni de moloz în satul, acum, cu desăvârşire pustiu.
