Ioan MORAR
Cît de departe vei duce făclia genetică
Pînă unde vrei să te răspîndești?
(o metaforă pe care o urmărim
din carte în carte)
Asta să fim:
o înlănțuire de cromozomi?
(Nu mai scriu pentru glorie
scriu să te-ntorci
scriu ca și cum aș privi
prin fereastra altei existențe:
Ești acolo?)
Ne naștem cu temperatura mamei
ne stingem cu temperatura noastră
și între ele
cordonul ombilical
panglica mașinii de scris
cablul de rețea
schimbul de mesaje dintre
disperarea de a pleca și
disperarea de a rămîne
Cît de departe vei transporta
ADN-ul din lacrimi
(nu e totuna cu ADN-ul din sînge
spun savanții)
În altă existență te văd
într-o odaie de împrumut
citind versuri de împrumut
la o făclie care se stinge
Nu mai scriu pentru glorie
Numele meu
să-l dați undei fundături
Ioan T. Morar
(n. 13 aprilie 1956, Seitin, judetul Arad) a absolvit, ca sef de promotie, in 1981, Facultatea de Filologie a Universitatii din Timisoara, sectia romana-franceza. In perioada 1981-1986 a fost profesor de limba si literatura romana la Liceul Industrial „Textila” din Lugoj. Din 1987 devine redactor al revistelor Viata studenteasca si Amfiteatru. Dupa 1989 lucreaza la Cuvintul si Alianta Civica. Intre 1990 si 1991 este redactor-sef la „Varietati”, TVR, de unde pleaca prin demisie. Este membru fondator al Academiei Catavencu. Din toamna anului 2004 pina in 2009 este si senior editor la Cotidianul. A realizat mai multe emisiuni de televiziune, activind, pina in 1996, in grupul Divertis. In 2010 a fost numit consul general la Marsilia, functie din care a fost schimbat in 2012. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. A publicat volumele de versuri: Vara indiana (Albatros, Bucuresti, 1984; volum distins cu premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor), Fumul si spada (Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1989), Sovaiala (Brumar, Timisoara, 2000; volum distins cu premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor), Nerusinarea (Brumar, Timisoara, 2003) si Paloarea (Brumar, Timisoara, 2010). Poeziile sale au fost traduse in engleza, franceza, polona, spaniola si maghiara, in antologii si reviste culturale. La Editura Polirom a publicat Negru şi Roşu (2013), Lindenfeld(ed. I, 2005; ed. a II-a, 2006; ed. a III-a, 2013; roman distins cu Premiul National de Proza al Ziarului de Iasi) si Cartea de la capatul lumii. Noua Caledonie: la un pas de Paradis (2007); ”Sărbătoarea corturilor” (2016), ”Șapte ani în Provence” (2018)
Superb, Biju! Mi-a mers la inimă. Chiar la inimă – adică la înlănţuirea aceea extraordinară de secvenţe concrete ca eternitatea şi diafane ca lumina din albastrul Capelei Sixtine, înlănţuirea aceea extraordinară, mult, mult peste înlănţuirea de cromozomi, şi anume înlănţuirea de meme. Sic! Nu suntem maşina biochimiei, ci maşina… lui Dumnezeu! Nu crezi? Nu îndrăzneşti să crezi asta?
Ai scris un poem superb, dragule! Să te ocrotească Dumnezeu (de rele şi de dor)! Să fii iubit!