Nu mai scriu pentru glorie

Ioan MORAR

Cît de departe vei duce făclia genetică

Pînă unde vrei să te răspîndești?

(o metaforă pe care o urmărim

din carte în carte)

Asta să fim:

o înlănțuire de cromozomi?

 

(Nu mai scriu pentru glorie

scriu să te-ntorci

scriu ca și cum aș privi

prin fereastra altei existențe:

Ești acolo?)

 

Ne naștem cu temperatura mamei

ne stingem cu temperatura noastră

și între ele

cordonul ombilical

panglica  mașinii de scris

cablul de rețea

schimbul de mesaje dintre

disperarea de a pleca și

disperarea de a rămîne

 

Cît de departe vei transporta

ADN-ul din lacrimi

(nu e totuna cu ADN-ul din sînge

spun savanții)

În altă existență te văd

într-o odaie de împrumut

citind versuri de împrumut

la o făclie care se stinge

 

Nu mai scriu pentru glorie

Numele meu

să-l dați undei fundături

Un comentariu

  1. eugen chirovici says:

    Superb, Biju! Mi-a mers la inimă. Chiar la inimă – adică la înlănţuirea aceea extraordinară de secvenţe concrete ca eternitatea şi diafane ca lumina din albastrul Capelei Sixtine, înlănţuirea aceea extraordinară, mult, mult peste înlănţuirea de cromozomi, şi anume înlănţuirea de meme. Sic! Nu suntem maşina biochimiei, ci maşina… lui Dumnezeu! Nu crezi? Nu îndrăzneşti să crezi asta?
    Ai scris un poem superb, dragule! Să te ocrotească Dumnezeu (de rele şi de dor)! Să fii iubit!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *