Nu cred că am avut multe de învăţat, după 1990, despre tenis de la cele două mari staruri ale sale – statui ambulante, într-un fel -, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. Nu vorbesc despre ce era în comunism – funcţia compansatorie a sportului atunci a fost imensă şi cred că acest fenomen încă îşi aşteaptă să fie scrise cărţi serioase la noi despre ce a fost în acea vreme. Mă refer la ceea ce, în spaţiul public, ne-au transmis despre sport şi , în particular, despre tenis cei doi mari performeri după 1989. Cînd au revenit,cu nimb cu tot, în ţară şi cînd – atunci cînd nu au fost discreţi şi, pesemne că eficienţi în anumite zone şi pe anumite nişe (mai ales Ion Ţiriac, în zona de business) – au participat la tot felul de aventuri politico-publice îndoielnice (în special Ilie Năstase). Dar despre tenis, cînd au vorbit, în cel mai bun caz (mai ales Ion Ţiriac) au fost minimalişti – nu au „tradus” acest sport pe limba oamenilor care nu îl practică; ba mai mult, în ultma vreme, cînd vorbeşte despre incontestabilele performanţe – imense – obţinute în ultimii ani în tenisul feminin, unul dintre cei doi – la Ilie Năstase mă refer – o face punînd în joc şi în discurs un imens bagaj de resentimente şi de frustrări. Poate că nici nu era treaba celor doi să „traducă” pentru profani acest sport – în multe feluri – minunat; acest sport numit tenis. Poate că mă duc eu prea departe. Ţiriac îşi continuă o a doua carieră impresionantă – de om de afaceri, mult mai relevantă decît aceea de sportiv (înainte de a juca tenis, a fost un foarte talentat hocheist); cît despre Ilie Năstase, şi el continuă ceva, dar în alte registru – mai ales ieşirile acele de ins teribil şi teribilist care, poate, avea farmec la 20-25 de ani, dar care, acum îl fac, pe bună dreptate, să fie tot mai ridicol.
Să revin către prezent. Dar, mai întîi, să menţioneaz că, ani de-a rîndul, deşi cred că nu cu audienţe formidabile, Eurosportul a avut comentarii de foarte bună calitate în româneşte, la tenis. Uneori, şi TVR – impresionat adesea, pe tenis, Cristian Tudor Popescu, mult mai onest, mai consecvent şi mai dedicat adevărului şi dreptăţii în tenis decît în comentariile sale politice (cînd a comentat acest sport, nu a luat niciodată apărarea „minerilor” tenisului). Constant, ani de-a rîndul – acum se vede mai bine ce a făcut această jurnalistă, dar domnia sa e egală cu sine – în GSP, Luminiţa Paul (nu doar excelentă cunoscătoare dpdv tehnic a acestui sport, ci şi un empatic şi memorabil comentator al său). Sau, tot la GSP, cînd, mult mai rar decît despre fotbal, scria (o face şi acum – la fel, semnificativ mai rar decît despre fotbal) despre tenis Cristian Geambaşu.
Către zilele nostre, cum promiteam…Şi, mai ales, ocolind zona de „competenţă” în tenis dobîndită la apelul bocancilor, care pară să aducă o contribuţie suplimentară la vorba de acum celebră – anume, că „la fotbal şi la politică se pricepe toată lumea” (versiunea upgradată – la fotbal, la politică şi mai ales la tenis feminin se pricepe toată lumea…). Paranteză obligatorie: îmi declin orice competenţă în tenis la rîndul meu; textul de faţă e concentrat asupra discursului despre tenis, nu despre tenis în sine, e despre ce s-a spus – scris în spaţiul public despre tenis.
Azi, acum, recent, în zilele noastre: literatura (termenul este folosit într-un sens general) despre tenis, literatura cotidiană sau periodică despre tenis este mult mai bogată. Se va spune, se poate spune că e inevitabil aşa ceva – ca în ultimii 2-3 ani, graţie mai ales tenisului feminin, avem ştiri care ne-ar face cu ochiul din acest sport mai multe decît oricînd în ultimul sfert de secol. Da şi nu. Da – avem performanţe incomparabile în tenis în ultimele două decenii şi jumătate (verbul corect nu cred că e „avem” – performanţele sînt ale celor care le fac şi nu ale „vampirilor” acestora; deci – „au”, nu „avem”!) acum. Nu – pentru că, aşa cum se scrie, se publică şi se vorbeşte despre tenis acum nu s-a scris, nu s-a publicat şi nu s-a vorbit cred că nicicînd.
Iată de ce cred asta: pe lîngă cei numiţi mai sus – Eurosport, GSP, CTP… – avem două fenomene editoriale vizibile, clare-distincte, excelente. Plus comentarii de bună calitate – atunci cînd transmis turnee de tenis – şi la Digi. Cele două fenomene editoriale sînt ancorate, ca să zic aşa, în tradiţie şi îm modernitate. Primul – mai degrabă, în tradiţie; în măsura în care obiectul care primeşte atîtea vieţi cîţi ochi îl parcurg şi îl citesc şi care se numeşte carte ţine de ceea ce numim „tradiţie” (şi ţine destul de mult – inclusiv în sensul în care o tradiţie e vie dacă reverberează în…modernitate / contemporaneitate). Al doilea e mai „branşat”, mai alert, mai „tunat” – ţine de „spaţiul vitual”, chiar dacă, nu-i aşa, spaţiul virtual e cît se poate de real.
Primul: editura Publica. www.publica.ro Pentru zona sportivă, cu precădere pentru tenis, la această editură au apărut cări excelente care ocupă, deja, în cîţiva ani, un raft întreg de bibliotecă. Ultima apariţie – de fapt, corect e de spus cea mai recentă apariţie – e o autobiografie a unui fenomen pentru acest sport, Nick Bolletieri. Sînt însă multe alte titluri: biografii, autobiografii, monografii – Agassi, Murray, Nadal, Federer, Serena Williams şi mulţi alţii. Sînt cărţi foarte valoroase despre acest sport – nu unul oricare, ci un sport al (în multe sensuri) dialogului, aşa cum este tenisul. În doar cîţiva ani, calitativ mai ales, tenisul rivalizează cu fotbalul în această bibliotecă post 1989 – şi după cele două sporturi, pe rafturi de librării ori de biblioteci, sînt multe locuri goale în jos…
Al doilea: www.treizecizero.ro Dacă aş spune că acest portal este un „site de tenis” aş fi, cred, nedrept. Fiindcă nu cred că aş fi deloc exgerat dacă aş spune că treizecizero.ro e siteul tenisului în România. Nu e doar despre tenis – e despre tenis ŞI educaţie ŞI analiză ŞI lecţii de viaţă (de management, de management al stresului, de management al suucesului & eşecului etc) ŞI despre filozofia acestui sport şi despre multe altele. E un site de performanţă care traduce performanţa pe înţelesul mulţimii; desigur, a propos de traducere, şi cum se ratează ori cum se poate rata performanţa. Cînd citeşti despre tenis pe acest site, citeşti, de fapt, despre viaţă – viaţă care include şi care, mai mult, de hrăneşte din literatură (am mai spus în prima parte a textului meu – termenul trebuie să fie luat în sens general) de foarte bună calitate.
Despre discursul cu privire la tenis: sportul acesta şi-a găsit, în ultimii ani, relee diverse şi de foarte bună calitate. Poate că încă nu atît de vizibile precum ar merita. Dar şi le-a găsit. Mai departe?
