Tocmai cum medicii-i fac pe copii să înghită absintul
cel negustos, poleind cu dulceaţă de miere paharul,
astfel că buzele mici, de copil, ispitite de miere
sorb negriciosul absint mai uşor, fără să-i simtă amarul,
eu îndulcii ne-ncetat cugetarea de faţă […]
Zeii de unde-au primit vreun proiect pentru facerea lumii?
Cine le-a dat vreun model de-a crea pe întâiul din oameni?
Cum s-ar putea plăsmui un ceva făr’ să ştii cum arată?
Cine le-a spus de atomi şi de legea mişcării? Răspunde-mi!
Despre atomii ce pot să se schimbe, să moară, să nască,
cunoscător iscusit e doar mersul firesc al naturii.
Căci de milenii mereu în natură sunt metamorfoze.
Lucruri se schimbă în timp după cum li se schimbă atomii.[…]
Când nici eu însumi nu ştiu mai nimic despre legile firii,
pot îndrăzni să exclam dup-o scurtă privire spre ceruri:
Sunt multe, prea multe erori! Dacă-i opera zeilor asta,
searbădă-i opera lor şi mă-ncumet să cred că-i o culpă.[…]
Cade-ntrebarea: de ce când e cerul senin şi cu păsări
Jupiter n-are tării să dezlănţuie fulger şi tunet?
Ori el se-nvăluie-n nori, cu anume privire vicleană,
ca un strateg ce-ar voi să-şi măsoare abil lovitura? […]
(Din lirica latină, Lucreţiu, Despre natura lucrurilor, trad. de Al. Andriţoiu, Ed. Tineretului, 1964)
