Într o seară, la ofiţerul Narumov din garda călare era joc de cărţi. Noaptea lungă de iarnă se scursese pe nesimţite ; la cinci dimineaţa, jucătorii se aşezară să mănînce. Cei care cîşti¬gaseră mîncau cu poftă ; ceilalţi şedeau cu gîn¬dul aiurea, în faţa farfuriilor goale. Dar se servi şampanie, convorbirea se învioră şi toţi luară parte la ea.
— Tu ce ai făcut, Surin ? întrebă gazda.
— Am pierdut, ca de obioei. Trebuie să măr¬turisesc că n am noroc… Joc mirandole, nu mă înfierbînt, nimic nu mă face să mi pierd capul, şi totuşi nu reuşesc să cîştig !
— Şi nu te a ispitit niciodată ? N ai pontat niciodată pe cartea cîştigătoare ?… Ai o voinţă uimitoare.
— Ce să mai spun de Hermann ? vorbi unul din oaspeţi, arătînd spre un tînăr genist. N a luat cărţile în mînă de cînd e, n a tras niciodată vreun parol, şi cu toate astea stă cu noi pînă la ora cinci dimineaţa şi se uită cum jucăm !
— Jocul mă atrage grozav, răspunse Hermann, dar nu s în stare să sacrific strictul necesar numai cu nădejdea de a dobîndi un prisos.
— Hermann e neamţ şi e chibzuit, asta e ! observă Tomski. Dar dacă pentru mine există un om de neînţeles, apoi e bunica mea, contesa Anna Fedotovna.
— Cum ? ! Ce ? ! strigară oaspeţii.
Tomski urmă :
— Nu pot pricepe cum se face că bunica mea nu pontează niciodată !
— Dar, spuse Narumov, de ce vă miră că o bătrînă de optzeci de ani nu pontează ?
Vasăzică, dumneavoastră nu ştiţi nimic des¬pre ea ?
— Nu, într adevăr, nu ştim nimic !
— O, atunci ascultaţi !… Trebuie să ştiţi că acum vreo şaizeci de ani, bunica mea a fost la Paris şi se bucura de mare succes. Lumea alerga să vadă la Vénus moscovite ! Richelieu îi făcea curte, şi bunica susţine că el era gata gata să se împuşte din pricina neînduplecării ei.
Pe vremea aceea, doamnele jucau faraon. Jucînd o dată la curte cu ducele de Orléans, bunica a pierdut o sumă foarte importantă pe cuvînt de onoare. Cum ajunse acasă, în timp ce şi dezlipea aluniţele şi şi desfăcea crinolina, îl anunţă pe bunic că a pierdut la cărţi şi i porunci să achite datoria.
A.S. Puşkin
Dama de pică şi alte povestiri
Traducere din limba rusă de Eusebiu Camilar
Editura Polirom
Seria Top 10+
După cîte mi aduc aminte, răposatul meu bunic era un fel de administrator al bunicii. Se temea de ea ca de foc ; totuşi cînd auzi de pier¬derea aceea îngrozitoare, îşi ieşi din fire, aduse catastifele cu socoteli şi i dovedi că în şase luni cheltuiseră o jumătate de milion, că la Paris nu au nici satul de lîngă Moscova, nici pe cel de lîngă Saratov ; şi refuză categoric să plătească datoria. Bunica îi trase o palmă şi se culcă sin¬gură, în semn că se supărase pe el.
În ziua următoare porunci să fie chemat soţul, nădăjduind că pedeapsa conjugală aplicată îşi va fi făcut efectul ; dar îl găsi la fel de neînduplecat. Pentru prima oară în viaţă ajunsese să aibă cu el discuţii şi explicaţii ; voia să l ruşineze catadicsind să l lămurească că o datorie nu se amestecă cu alta, şi că un prinţ nu i totuna cu un căruţaş. Degeaba însă, bunicul nu i mai dădea ascultare. Nu, şi gata ! Şi bunica nu ştia ce să mai facă.
Cunoştea îndeaproape un om remarcabil. De bună seamă că aţi auzit despre contele de Saint Germain1, despre care se povestesc atî¬tea lucruri uimitoare. Ştiţi, cred, că el se dădea drept jidovul rătăcitor, drept cel care găsise elixirul vieţii, piatra filozofală şi altele. Lumea rîdea de el ca de un şarlatan, iar Casanova, în Memoriile lui, spunea că e spion. Cu tot misterul care l înconjura, Saint Germain avea o înfăţişare onorabilă şi era foarte simpatic în societate. Bunică mea îl mai iubeşte şi astăzi şi se supără dacă i se vorbeşte de el neres¬pectuos. Ea ştia că Saint Germain dispune de sume mari de bani. Se hotărî să recurgă la el.
Îi şi scrise un bileţel, rugîndu l să vină la ea numaidecît.
Ciudatul bătrîn veni îndată şi o găsi foarte nenorocită. Ea îi descrise în cele mai negre culori barbaria soţului şi îi spuse că şi pune întreaga speranţă în amabilitatea şi prietenia lui.
Saint Germain rămase pe gînduri.
— Aş putea să vă pun la dispoziţie această sumă, însă ştiu că nu vă veţi găsi liniştea pînă cînd nu mi o veţi înapoia, iar eu n aş vrea să vă fac alte griji. Există un mijloc : vă puteţi recîştiga banii.
— Dar, dragul meu conte, zise bunica, vă spun doar că nu mai avem bani deloc.
— Pentru asta nu e nevoie de bani, îi răspunse Saint Germain. Binevoiţi să mi daţi ascultare.
