Ellen Bass
Ideea e
să iubești viața, să o iubești chiar și
atunci când nu ai stomac pentru ea
când tot ceea ce ți-a fost drag
se fărâmițează ca scrumul unei hârtii în palmele tale,
gâtul ți se umple de mâlul ei.
Când tristețea te învăluie cu căldura ei tropicală
îngroșând aerul, greu ca apa
mai potrivită pentru branhii decât pentru plămâni;
când tristețea te apasă ca propria-ți carne
doar că mai grea, o obezitate a tristeții,
îți spui: cum poate un trup să îndure așa ceva?
După care îți iei viața între palme
ca pe un chip, un chip obișnuit,
fără zâmbet fermecător, fără ochi violeți,
și spui, da, te voi lua
Te voi iubi, din nou.
Ellen Bass (n. 16 iunie, 1947) poetă americană, profesor universitar la Universitatea Pacifc din Oregon, laureată a trei premii Pushcart. În 2002 i-a fost decernat premiul Lambada Literary Award pentru volumul „Mules of Love”.
Ellen Bass
The Thing Is
to love life, to love it even
when you have no stomach for it
and everything you’ve held dear
crumbles like burnt paper in your hands,
your throat filled with the silt of it.
When grief sits with you, its tropical heat
thickening the air, heavy as water
more fit for gills than lungs;
when grief weights you down like your own flesh
only more of it, an obesity of grief,
you think, How can a body withstand this?
Then you hold life like a face
between your palms, a plain face,
no charming smile, no violet eyes,
and you say, yes, I will take you
I will love you, again.
