Tagma impostorilor…

nu e ceva nou în societate, amintind de o celebră afirmație din secolul XIX conform căreia „patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor”. Regretabil dar Tudor nu s-a gândit și la neogrecii trădători eterici, tot un fel de jefuitori în fond. Rămânând tot în același secol XIX, mult lăudat de unii, constatăm că a reprezentat și perioada de formare a tagmei impostorilor începând cu „Ai noștri tineri” – care – „la Paris învață/ La gât cravatei cum se leagă nodul/ Ș-apoi ni vin de fericesc norodul/ Cu chipul lor isteț de oaie creață”. Problema nu e nici nodul, nici podoaba capilară ovină ci faptul că majoritatea se întorceau pe posturi ministeriale dar fără studii încheiate.  Moda pariziană continuă și azi cu ceva mai multă seriozitate aparent dar cam mulți reveniți ocupă posturi ministeriale, de ce nu prezidențiale. Pare să fie totuși ceva mai onorabil decât în versurile Poetului. Dar marii impostori nu par să fie aceștia, deși ministerul  ocupat fie și temporar nu are nimic cu pregătirea hexagonală. 

Tagma în discuție cuprinde o serie de analiști politici, militari (fără front), insideri (insidioși cam adesea), profileri (cam fără profil… moral), influenceri (trimite la influere, a pătrunde pe nesimțite și cu nesimțire), nu în ultimul rând jurnaliști de investigație. Evident toți aceștia sunt stipendiați din umbră, având misiunea de a „termina” pe cineva, indiferent de profesia incriminatului. Aici apare ticăloșia: marele  spirit al Renașterii italiene, Pico della Mirandola, e  drept cam plin de sine, se declara cunoscător de omni re scibili, despre tot ce se poate ști. Cu ironie, respectuoasă totuși, Voltaire adaugă et quibusdam aliis, și încă multe altele. Oricum, parcurgând cele 900 de teze și Despre demnitatea omului  (sunt traduse în română) vom observa că italianul avea de ce să se considere peste ceilalți… și a trăit doar 31 de ani. Zic unii malițioși că s-ar fi declarat doctor omnibus scientiis, doctor în toate științele, dar asta nu schimbă cu nimic realitatea. Ajungem astfel la impostorii noștri care, după cum „vorbesc pe surse”, dau impresia că într-adevăr „ar fi” doctori în toate domeniile, când în fapt nu sunt nicidecum. Comportamentul picomirandolian e evident o probă de nesimțire în aceste cazuri.  Repet cele scrise la un moment dat: e o aberație ticăloasă și nicidecum democratică să poți fi verificat de cineva pe cate tu nu ai voie să-l verifici, să-l desființezi nici atât.  Tocmai spre a nu descoperi impostura investigatorului, sau ce altă categorie o fi. Deși e evidentă…

Terminologia spune din nou totul: impostura, înșelătorie, impostor, cel care ia ochii cuiva înșelându-l, impostor; toate acestea de la imponere, a păcăli pe cineva, a înșela, dar mai ales a impune făcând să sufere. 

După acestea, spre a nu fi investigat,  mărturisesc: întrebat odinioară dacă în afară de latină și  Roma (antică) mai știu ceva, am răspuns sincer că NU, însă problema e că nici nu mă interesează altceva. Ca atare despre tagmă, sinonim cu clică, gașcă, nimic; e din neogreacă. 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *