Ministerul Educației a lansat spre dezbatere publică noile curricule pentru liceu, deocamdată pentru clasa a IX-a, care ar trebui să intre în vigoare începând cu anul școlar 2026-2027. Mi-am aruncat privirea unde mă pricep și m-am îngrozit, instantaneu.
Nu știu cum or fi la cele
lalte discipline, dar cea propusă la limba română mi se pare un imens și regretabil regres, cel puțin în raport cu ceea ce funcționa până acum. Programa pentru primul an era cea mai bună între anii de liceu, căci oferea libertatea de a alege titlurile și autorii pentru a ilustra temele propuse, permitea largi sesiuni de argumentare subiectivă și-n plus nu era diacronică, ceea ce pentru vârsta celor de-a IX-a era foarte potrivit. Propunerea recentă reprezintă un imens și regretabil regres și-n raport cu tot ceea ce înseamnă statutul literaturii române, al literaturii, în general, al lecturii subtile, atente și susținute. Așteptările mele (și nu doar ale mele, cred că ale majorității colegilor mei, plus ale multor scriitori de limbă română interesați de supraviețuirea literaturii în prezent) erau pentru o salutară deschidere către literatura universală și contemporană, către o ajustare a orizontului imaginar-estetic, unul adaptat noilor generații de elevi, mai ales celor care intră într-un ciclu școlar secundar și trebuie atrași printr-o eficientă captatio benevolentiae. În condițiile unei decerebrări constante și progresive, în condițiile scăderii interesului pentru lectură, pentru problematizare, pentru receptarea unor texte elaborate, pentru persuasiv, poematic și prozastic, pentru disponibilitatea de a înțelege corect și de a interpreta texte tipărite de o oarecare întindere și complexitate, nu putem deschide literatura de liceu cu secolele XVII-XIX. Nu vom atrage pe nimeni spre lectură și empatie dacă începem cu folclor, cu cronicari, umaniști, iluminiști și pașoptiști, cu manifeste ideologice și cu chestiuni de strictă istorie literară. Nu poveste, nu viață, nu gândire critică liberă, nu limbaj accesibil avem în noua curriculă, ci date, epoci, curente, nume și idei fixe, discursuri exacerbat identitare, într-un stil arhaic, gustat doar de filologi sau de cei cu adevărat pasionați. Măcar la a IX-a cred că meritau lăsate o libertate de alegere și îndeosebi o racordare la texte și autori mai apropiați de orizontul de așteptare al celor care, prizonieri iremediabili ai ecranelor de tot felul, abia se desprind de gramatica dominantă în gimnaziu și trec la ficțiunea exclusivă (apropo, în gimnaziu există mult mai multe nume și texte contemporane, vii, alerte și flexibile, acolo programa e mult mai generoasă).
Sunt atâtea texte ofertante cu care s-ar putea începe liceul și ele nu trebuie lăsate pentru clasele mai mari, unde și așa lista obligatorie pentru bacalaureat e destul de aglomerată, pentru a mai face loc unor nume noi. Iată doar câteva sugestii: Simona Popescu, Adina Popescu, Filip și Matei Florian, Ovidiu Verdeș, Ioana Pârvulescu, Florin Lăzărescu, Florin Bican, Ciprian Măceșaru, Gabriela Adameșteanu, Alina Gherasim (proză), Mircea Cărtărescu, Adrian alui Gheorghe, Radu Vancu, Claudiu Komartin, Anastasia Gavrilovici, Dan Coman, Vlad. A. Gheorghiu, Rita Chirian (poezie), Alexandru Paleologu, Anca Manolescu, Ruxandra Cesereanu, Marius Chivu, Ion Manolescu, Nicolae Steinhardt, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Teodor Baconsky, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir (eseu, opinii). Am dat câteva dintr-o paletă uriașă de posibilități, ca să nu mai spun că s-ar putea alege și nume celebre din literatura universală (Edgar Poe, Franz Kafka, Gustave Flaubert, Gabriel Garcia Marquez, J.D. Salinger, Alain Fournier, Hermann Hesse, Truman Capote, Aldous Huxley, George Orwell, Ray Bradbury etc. etc. etc.). Personal, am experimentat la clasă teme literare folosind titluri ca Metamorfoza, De veghe în lanul de secară, Ruletistul, Masca Morții Roșii, Un domn foarte bătrân cu niște aripi uriașe, bașca poezie recentă, articole de publicistică, secvențe din filme și tablouri, și au prins foarte bine în rândul elevilor, care le-au parcurs și asimilat cu interes, rămânând cu repere importate într-o școală unde nu literatura e specializarea (eu predau la un liceu de arte).
Prin urmare, cred că programa pentru clasa a IX-a ar putea evita, deocamdată, criteriul diacronic și ar trebui să conțină transversal teme, autori și opere care să-i apropie pe tineri de literatură, adică să constituie un corpus de texte prietenoase cu așteptările lor, cu orizonturile lor intelectuale, cu lumea în care trăiesc, și abia apoi (la a X-a, a XI-a și a XII-a) să se treacă la texte de canon, de ideologie și de istorie literară, asimilabile la vârste mai mari (deși n-ar strica nici atunci să se insereze, ici-colo, unde se poate, ca respiro, câte un text de literatură contemporană). De asemenea, cred că trebuie lăsate deschise multe ocazii pentru argumentare liberă, pentru dialog captivant, pentru compunere nestructurată, pentru interpretare multiplă și pentru dezbatere, exact așa cum le place adolescenților de acum, atât de grăbiți, de mobili, de fragmentați și de centrați doar pe nevoile lor. Ar fi de dorit ca literatura să fie și din cea obligatorie, desigur, dar să fie și una de plăcere, scopul suprem al oricărei estetici. Noua curriculă înaintată spre dezbatere nu predispune deloc la așa ceva, dimpotrivă. Aplicarea ei va duce, în opinia mea, pe termen mediu și lung, la proliferarea analfabetismului cultural-literar, exact acela care trebuie combătut.
Am așteptat o schimbare în chestiune de ani de zile, era absolut necesară și iată!, pare nu doar că nimic nu se schimbă, dar e și mai rău. Ideea că această propunere va trece de dezbaterea publică și va rămâne, astfel, definitiv ca programă de limba și literatura română la a IX-a mă îngrozește. Mi-e și frică să mă gândesc la ce va urma pentru clasele mai mari, în anii ce vin, dacă așa acționează decidenții din minister acum. Poate că cineva acolo, sus, unde trebuie, va ține cont de mulțimea de opinii critice ale unor voci avizate (Liviu Papadima, Radu Vancu, Mircea Cărtărescu, Luminița Corneanu, profesori implicați în predarea la liceu), care au tot curs zilele astea. Vorbim și de viitorul literaturii, fie ea române ori universale, nu doar de educația tinerei generații, până la urmă, iar școala e unul dintre primii factori decisivi. Dacă vrem mai târziu cetățeni cu oarece cultură generală, care să caute cărți, care să fie capabili să întrevadă subtilități, să guste complexități, să gândească argumentat, să fie rezonabili și decenți în spațiul public și să recunoască orice fel de manipulare, e nevoie în școală de o literatură care să-i ajute – o literatură care să-i atingă și să-i formeze, nu doar să-i informeze bezmetic și cumulativ. În orice caz nu-i asta care s-a propus recent!
Adrian G. Romila
