Privirea şi ȋntinsul

Orice poveste despre cei de demult ȋncepe pe peronul umei gări ȋndepărtate: armonia ei desuetă este cerul care se arcuieşte peste destinele croite din materia diafană a nostalgiei.

Căci orice istorie care se ȋntoarce spre sine, ca un şarpe ce se auto- devoră, tainic, revine pe acest prag al despărţirilor, ca spre un promontoriu dinspre care se poate privi viitorul care nu este decât prelungirea trecutului ce creşte din noi.

Şi poate că memoria noastră nu este ea ȋnsăşi decât acest basm ce se scrie ȋn ecranul de calculator: umbrele ne sunt singura patrie spre care ne mai ȋndreptăm, urmând linia de paşi pe care o visăm in nopţile noastre.

Iar privirea este marea ȋn care se topesc zilele care ne-au mai rămas, la fel cum se varsă braţele de fluvii ȋn câutare de larg: presimţirea destinului este aici, ȋn inimile noastre, netulburată de tulburarea morţii şi de angoasa despărţirii.

Şi aproape că ȋi putem atinge pe cei care, de demult, atât de demult, se rispeau in gările miniaturale, aşternând scrisori cu grafia lor limpede şi ȋnseninată – zâmbetele lor timide ni se zugrăvesc şi nouă pe chip, iar ritmul fericirii lor modeste este cel pe care reȋnvăţăm să ȋl trăim, la rândul nostru, pentru a putea fi una cu ei.

Iar chipul vremurilor lor este desenul acestor şine care pornesc din gări spre a se pierde ȋn orizont, precum promoţii de valuri -statornicia inimilor lor durează ȋn acest amurg care nu pare să mai aibă capăt, căci timpul a devenit fotografia ce ne cuprinde ȋn rama ei, neatinşi de durere.

Şi ne vom odihini, poate, asemeni unor copii risipitor reveniţi spre casa lor pierdută, pe peronul gării unde de demult, atât de demult,cuvintele lor erau rostite, ȋn frazare simbolistă: truda vieţilor va fi alungată de norii fragili ai unui cer al reveriei, iar feţele noasre vor fi luminate de seninătatea naivă a evului lor stângace.

Topiţi ȋn textul ce se iveşte din ecrane solitare şi din alunecare de pixeli, ne vom aşeza ȋn gara provincială ca ȋn miezul unei fraze ce urcă spre cer: limpezimea tragică a literaturii se va deschide ȋn faţa privirilor noastre, iar cuvintele ei vor cobori peste noi, ca o promisiune lichidă a toamnei.