Acciza, reforma și frumusețea…

sunt oarecum legate în anumite momente precum cele traversate de Patrie nu știm până când. Ca multe altele la noi (nu că alții ar jubila la creșterea ei…) acciza e controversată și combătută la augmentare dar, regretabil, începând deja la nivel lingvistic de vreme ce în dicționarele academiei (DEX și cel de neologisme) găsim bizareria – aberație în fond – (un) acciz – (două) accize.  Putem suspecta vreun stegar  dac, latiniști neexistând în instituția academică actuală. În fapt, prin femininul francez accise, acciză e firesc să fie feminin trimițând la femininul latin (medieval) accisia care desemna un impozit feudal suplimentar, deloc îmbucurător desigur. Prin rădăcină ajungem la verbul latin accidere, a tăia, a reteza. Efectul pentru cetățenii plătitori, în funcție de creștere, e sugerat concret de același verb care înseamnă și a slei, a ruina.

  Dar, să nu ne lăsăm amărâți nici de înțelesuri, nici de simțăminte mai ales că accizarea augmentativă face parte dintr-o amplă reformă necesară Patriei, cu mici excepții ce țin de nesimțirea unor categorii speciale ale poporului dar nu din popor. Din nou observăm că moștenirea e frumoasă pe când preluarea ei poate fi distrugătoare.

În latină forma are numai înțelesuri nobile: configurație, chip frumos, frumusețe, aspect echilibrat, de unde formosus, moștenit în română ca frumos. Din aceeași rădăcină verbul formare, a aranja, a orândui, a educa, a compune, iar în română neologismul (?) a forma, din păcate și cu sens stricat, alterat dacă ne gândim doar la așa-zișii formatori de opinie, categorie cel puțin suspectă către imundă. Și astfel îndepărtarea de înțelesurile originare probează despărțirea de frumusețe, ducând la… reformă. 

Compusul reformare cu înțelesul limpede a reveni la o formă echilibrată, frumoasă, probată ca bună, se alterează cu totul, precum peștele de la cap, astfel că în stâlcita română politicianistă (indiferent de orientare, sex, etate, religie sau… cetățenie), conform cu cele ce se văd și se simt, a reforma cu orice preț, înseamnă a deforma, a distruge cu orice preț, financiar în primul rând. 

Dincolo de aranjamentele specifice oricărei coaliții, care să ducă la o echilibrată jumuleală  (reamintesc coalescere  înseamnă și  a se ghiftui împreună spre a prinde puteri), drumul de la frumusețe la reformă poate proba și faptul că frumusețea-i trecătoare înveșnicite fiind doar ticăloșia și prostia.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *